Irina Vlah, liderul Partidului Republican „Inima Moldovei”, a anunțat că s-a adresat corpului diplomatic „pentru ca întreaga lume să vadă cum funcționează, în realitate, „justiția” în țara noastră”, subliniind că „regimului PAS îi este convenabilă doar o opoziție „comodă”. De aceea, Partidul Republican „Inima Moldovei” a fost scos din alegeri și de aproape 5 luni este […]
Vlad Filat: Interpol a anulat darea în căutare internațională emisă anterior pe numele meu
Ex-premierul Vlad Filat, lider al Partidului Liberal Democrat din Moldova, a anunțat că, la data de 15 ianuarie 2026, Interpol a anulat darea în căutare internațională emisă anterior pe numele său. Decizia a fost luată la solicitarea instituției care a cerut aplicarea notificării respective. „Dreptatea, chiar dacă uneori are nevoie de timp, își găsește întotdeauna […]
SPPS are un nou director
Alexandru Harea este noul director al Serviciului de Protecție și Pază de Stat (SPPS). Un decret în acest sens a fost semnat ieri, 12 februarie, de președintele Maia Sandu. Alexandru Harea a activat peste 20 de ani în cadrul Ministerului Apărării al Republicii Moldova, unde a ocupat mai multe funcții.
(VIDEO) Ion Ceban, la Conferința Antidrog: problema drogurilor ajunge tot mai aproape de școală
Conferința Antidrog „Educația – element esențial în prevenția consumului de droguri”, a reunit 350 de participanți, reprezentanții administrației instituțiilor de învățământ general și 125 de elevi, membri ai Consiliilor Școlare, alături de specialiști din domeniul sănătății, asistenței sociale, poliției și societății civile. Primarul General al capitalei, Ion Ceban, a venit cu un mesaj în fața […]
ro
ru