Procuratura Anticorupție a finalizat urmărirea penală și a expediat în instanța de judecată, pentru examinare în fond, cauza penală de învinuire a unui fost judecător, vicepreședinte de instanță, căruia i se incriminează comiterea infracțiunilor de escrocherie și fals în declarații. Cauza penală a fost inițiată în decembrie 2016 de către Procurorul General, în baza unei […]
Republica Moldova și Elveția au semnat Acordul pentru combaterea corupției și recuperarea bunurilor infracționale
Capacitățile instituțiilor din țara noastră în lupta cu corupția, îndeosebi în domeniul recuperării bunurilor obținute ilegal și transformarea acestora în resurse pentru dezvoltarea țării, vor fi consolidate. Ministerul Justiției și Agenția Elvețiană pentru Dezvoltare și Cooperare au semnat astăzi Acordul pentru lansarea primei faze a Proiectului „Sprijinirea Republicii Moldova în confiscarea și recuperarea bunurilor infracționale […]
Curtea de Apel a menținut soluția de condamnare în privința ex-vicepreședintelui Parlamentului RM, reducând durata pedepsei la 4 ani
La data de 25 septembrie, Curtea de Apel Centru a menținut sentința Judecătoriei Chișinău, sediul Buiucani, privind condamnarea ex-vicepreședintelui Parlamentului Republicii Moldova pentru comiterea infracțiunii de trafic de influență. Instanța superioară a admis apelurile apărării doar în ceea ce privește reducerea duratei pedepsei, micșorând-o de la 6 la 4 ani de închisoare cu executare. În […]
Fostul bodyguard al lui Ilan Șor, condamnat la 5 ani de închisoare pentru finanțarea ilegală a PP „Șansa”, iar aproximativ 5,2 milioane de lei urmează a fi trecuți în folosul statului
La 23 septembrie, Judecătoria Chișinău, sediul Buiucani, l-a recunoscut vinovat pe un bărbat de finanțarea ilegală a PP „Șansa”. Instanța a dispus o pedeapsă cu închisoare pe un termen de 5 ani în penitenciar de tip semiînchis. Mijloacele bănești în mărime de aproximativ 5,2 milioane de lei (care se află la păstrare la Serviciul Fiscal […]
ro
ru