• ro
  • ru
site logo
  • Geopolitică
  • Politică
  • Economie
  • Social
  • Justiție
  • Bloguri
  • Internațional
unioin-1
10 iulie 2018 În Actual, Politică

Cum pediștii încearcă să caute țapul ispășitor la Bruxelles

Democrații de la Chișinău au fost revoltați de rezoluția Parlamentului European. Pe de o parte, ei au criticat modul în care aceasta a fost discutată și votată, încercînd s-o lipsească astfel de legitimitate. Pe de altă parte, pediștii se plîng că rezoluția este nedreaptă, întrucît ei ar fi îndeplinit tot ce le-a cerut UE, care […]

Citeste mai mult 0
img
8 iulie 2018 În Important, Politică

Elementul care va face deosebite următoarele alegeri

Deşi până la alegerile parlamentare următoare mai sunt încă câteva luni, e clar deja că acestea vor avea un specific aparte, ce le va deosebi radical de toate scrutinele ce au avut loc până acum în Moldova. Şi acest specific va consta în nuanţele sub care se va manifesta factorul geopolitic. Am scris anterior că […]

Citeste mai mult 0
opinie
7 iulie 2018 În Important, Politică

18 luni ale Preşedintelui Igor Dodon sau ce-l ajută pe şeful statului să fie primul în topul încrederii cetăţenilor

Dumitru Spătaru, www.tribuna.md În această săptămână, Preşedintele Igor Dodon a făcut un an şi jumătate de când este în această funcţie. Cu această ocazie, şeful statului a prezentat şi un raport, lansând mai multe teme de dezbateri. Dar cum au arătat aceste 18 luni dintr-o parte? Anume la respectiva întrebare îmi propun să răspund în […]

Citeste mai mult 0
sic.md
5 iulie 2018 În Important, Justiție, Politică

Cum s-a ajuns aici?

Autor: www.sic.md  Democrația în Moldova a atins un nou punct jos. În pofida propriului nume, partidul lui Vlad Plahotniuc a încălcat și subminat sistematic democrația în Moldova pe parcursul ultimilor ani. Anularea rezultatului alegerilor din Chișinău e doar ultimul episod dintr-o serie tristă. Vom arăta aici principalele momente ale degradării democrației moldovenești sub conducerea pedistă. […]

Citeste mai mult 0

Navigare în articole

Mai noi 1 … 1.722 1.723 1.724 1.725 Mai vechi

Caută

CATEGORII

  • Actual (9.480)
  • Bloguri (402)
  • Breaking (1.376)
  • Economie (481)
  • Geopolitică (835)
  • Important (11.223)
  • Internațional (147)
  • Justiție (302)
  • Politică (6.900)
  • Social (1.709)
  • Uncategorized @ro (32)

Articole recente

  • Relațiile moldo-tunisiene, pe agenda discuțiilor dintre șefii diplomațiilor Republicii Moldova și Republicii Tunisiene 22 septembrie 2026
  • Ministrul Apărării Anatolie Nosatîi, în dialog cu directorul pentru Cooperare în domeniul Apărării și Securității al NATO 22 septembrie 2026
  • Guvernul a aprobat declararea stării de urgență în sectorul hidrologic pentru 60 de zile 22 septembrie 2026
  • Irina Vlah: După ce a promis sume semnificative de bani localităţilor ce vor adopta decizii de amalgamare voluntară, guvernarea schimbă radical regulile de joc 22 septembrie 2026
  • Administratorul unei companii din Chișinău, reținut într-un dosar de escrocherie și spălare de bani de peste 2 milioane de lei 22 septembrie 2026

Despre proiect

www.coment.md este un proiect nou pe piața media din Republica Moldova, care și-a propus să adune opiniile și comentariile analiștilor, jurnaliștilor și bloggerilor, la un loc și, de asemenea, să publice, constant, propriile analize în privința subiectelor de actualitate.

Ultimele articole

  • Relațiile moldo-tunisiene, pe agenda discuțiilor dintre șefii diplomațiilor Republicii Moldova și Republicii Tunisiene 22 septembrie 2026
  • Ministrul Apărării Anatolie Nosatîi, în dialog cu directorul pentru Cooperare în domeniul Apărării și Securității al NATO 22 septembrie 2026
  • Guvernul a aprobat declararea stării de urgență în sectorul hidrologic pentru 60 de zile 22 septembrie 2026

Arhiva

  • 2026 (4039)
    • septembrie (338)
    • august (400)
    • iulie (562)
    • iunie (502)
    • mai (483)
    • aprilie (435)
    • martie (544)
    • februarie (439)
    • ianuarie (336)
  • 2025 (4101)
    • decembrie (440)
    • noiembrie (426)
    • octombrie (363)
    • septembrie (531)
    • august (456)
    • iulie (401)
    • iunie (359)
    • mai (330)
    • aprilie (244)
    • martie (188)
    • februarie (178)
    • ianuarie (185)
  • 2024 (1147)
    • decembrie (216)
    • noiembrie (149)
    • octombrie (90)
    • septembrie (105)
    • august (62)
    • iulie (82)
    • iunie (84)
    • mai (92)
    • aprilie (102)
    • martie (95)
    • februarie (43)
    • ianuarie (27)
  • 2023 (353)
    • decembrie (27)
    • noiembrie (42)
    • octombrie (74)
    • septembrie (49)
    • august (44)
    • iulie (23)
    • iunie (8)
    • mai (10)
    • aprilie (21)
    • martie (24)
    • februarie (15)
    • ianuarie (16)
  • 2022 (251)
    • decembrie (26)
    • noiembrie (31)
    • octombrie (12)
    • septembrie (18)
    • august (19)
    • iulie (22)
    • iunie (19)
    • mai (29)
    • aprilie (27)
    • martie (16)
    • februarie (17)
    • ianuarie (15)
  • 2021 (407)
    • decembrie (15)
    • noiembrie (37)
    • octombrie (26)
    • septembrie (25)
    • august (29)
    • iulie (47)
    • iunie (51)
    • mai (40)
    • aprilie (34)
    • martie (31)
    • februarie (42)
    • ianuarie (30)
  • 2020 (282)
    • decembrie (15)
    • noiembrie (25)
    • octombrie (27)
    • septembrie (19)
    • august (22)
    • iulie (23)
    • iunie (25)
    • mai (26)
    • aprilie (25)
    • martie (31)
    • februarie (21)
    • ianuarie (23)
  • 2019 (479)
    • decembrie (25)
    • noiembrie (57)
    • octombrie (30)
    • septembrie (42)
    • august (30)
    • iulie (43)
    • iunie (46)
    • mai (44)
    • aprilie (55)
    • martie (39)
    • februarie (30)
    • ianuarie (38)
  • 2018 (245)
    • decembrie (39)
    • noiembrie (42)
    • octombrie (47)
    • septembrie (43)
    • august (39)
    • iulie (30)
    • iunie (3)
    • mai (1)
    • aprilie (1)

Facebook

Coment.md
Coment.md © Copyright 2018 | Toate Drepturile Rezervate