Victor Nichituș O sută de zile de guvernare a Partidului Acțiune și Solidaritate observăm că autoritățile încearcă să se descurce cu materialul uman și financiar existent – le reușește mai bine în plan extern, de unde, atât președintele, cât și primul-ministru, au primit ajutor diplomatic și bănesc – cele 60 de milioane de euro, reprezintă […]
Între promisiuni și realizări avem o mare discrepanță
Europa Liberă Ce efecte poate produce „graba” cu care PAS încearcă să „curețe” instituțiile publice? Vasile Botnaru discută cu analistul politic Igor Boțan, director executiv al Asociației pentru Democrație Participativă (ADEPT). Europa Liberă: Se poate compara situația cu reformarea justiției și a procuraturii, în special, cu ceea ce se întâmplă acum, intenția de a schimba […]
Chișinăul nu a folosit bine factorul transnistrean în negocierea cu Gazprom
Negociatorii moldoveni nu au folosit eficient factorul transnistrean în negocierea contractului cu Gazprom. „Noi nu am obținut cel mai bun contract pe care puteam, potențial, să-l avem. După părere mea, noi nu am folosit suficient de plenar factorul transnistrean în negocierile cu Federația Rusă a contractului de gaze. Chiar dacă suntem într-o insuficiență mare de […]
Dodon pleacă pentru a… reveni în forţă!
Iulian Ciocan Recentele declaraţii răsunătoare ale liderului PSRM, Igor Dodon, sunt acum analizate de toţi analiştii, de fauna politică şi de simplii muritori. Igor Dodon a spus răspicat că renunţă la mandatul de deputat şi chiar la funcţia de preşedinte al PSRM! E limpede şi pentru cei mai mari mocofani că PSRM era în derivă, […]
ro
ru