www.coment.md

În aceste zile se împlinesc doi ani de la învestirea în funcţie a Preşedintelui Igor Dodon, ceea ce este un bun prilej pentru a face un scurt bilanţ şi câteva concluzii importante.

Prima concluzie – în aceşti doi ani, guvernarea a încercat permanent să instituie un control oarecare asupra Preşedinţiei, făcând tentative, prin intermediul Curţii Constituţionale, de a-i impune un anumit comportament. Însă, acest lucru nu i-a reuşit – şeful statului niciodată nu a acceptat să promulge legi care veneau în contradicţie cu convingerile sale.

A doua concluzie – guvernarea a încercat continuu, în aceşti doi ani, să-i reducă împuternicirile şefului statului, însă Preşedintele a găsit nişele ce i-au permis să se implice activ în soluţionarea problemelor oamenilor. Astfel, în mai multe localităţi au fost renovate grădiniţele, amenajate terenuri sportive, s-a acordat ajutorul necesar copiilor, bătrânilor, familiilor social-vulnerabile etc.

A treia concluzie – în aceşti doi ani, şi guvernarea, şi opoziţia pro-europeană, dar şi alte forţe politice au întreprins mai multe atacuri la autoritatea Preşedintelui, încercând să-i diminueze rating-ul. Însă, şeful statului rămâne în continuare politicianul cu cea mai mare rată de încredere în Moldova, ceea ce este o dovadă directă că atacurile menţionate nu şi-au atins ţinta.

A patra concluzie – guvernarea a făcut tot posibilul pentru a-l izola pe şeful statului de politica externă a ţării. Preşedintele însă a făcut uz de toarte posibilităţile pe care le-a avut la dispoziţie, reuşind să promoveze o politică externă echilibrată, care, apropo, a redus semnificativ din impactul greşelilor grave admise de putere în acest domeniu.

A cincea concluzie – guvernarea a făcut tot posibilul pentru a-l bloca pe Preşedinte din punct de vedere legislativ. Aceasta nu l-a descurajat pe şeful statului care a venit cu peste 80 de iniţiative legislative, îndreptate spre soluţionarea problemelor concrete cu care se confruntă oamenii. Blocarea acestor iniţiative a constituit un grav prejudiciu de imagine pentru putere şi a servit drept argument în plus în favoarea socialiştilor. O bună parte din societate aşteaptă acum venirea PSRM la putere şi adoptarea iniţiativelor legislative menţionate mai sus.

A şasea concluzie – guvernarea a făcut tot posibilul pentru a-l „separa” în aceşti doi ani pe şeful statului de PSRM, dar a suferit eşec total. PSRM şi Preşedintele sunt percepuţi în societate ca o echipă unită, iar aceasta-şi va spune cuvântul şi în următoarele alegeri parlamentare.

A şaptea concluzie – în aceşti doi ani, guvernarea a fost de nenumărate ori tentată să iniţieze procedura de impeachment în raport cu Preşedintele, dar şi această intenţie a eşuat, or în final cei de la putere au înţeles că pe această cale doar şi-ar fi grăbit sfârşitul politic.

Sigur, pot fi făcute şi alte concluzii, dar acestea şapte sunt mai importante. Iar o concluzie finală ar fi că aceşti doi ani au fost destul de buni pentru şeful statului, or având atribuţii restrânse, el a reuşit să se impună, să contribuie la soluţionarea mai multor probleme stringente şi să rămână cel mai popular politician din RM.