• ro
site logo
  • Geopolitică
  • Politică
  • Economie
  • Social
  • Justiție
  • Bloguri
  • Internațional
20 noiembrie 2024 În Actual, Important, Politică

Criza de cadre în PAS și jocurile de culise: remanieri fără speranță pentru cetățeni!

renato usatii

Schimbarea miniștrilor făcută de PAS nu aduce cetățenilor nicio speranță reală și nu le putem numi remanieri serioase, a declarant președintele Partidului Nostru, Renato Usatîi în cadrul emisiunii „Puterea e în Adevăr”, cu jurnalistul Gheorghe Gonța.

„Asta cum ai stinge lumina într-o cameră și ai aprinde-o în alta. Au făcut-o ca măcar puțin să ungă ochii lumii. Este o demonstrare clară a crizei de cadre în PAS. De exemplu, Bolea, numit la Ministerul Infrastructurii, nu are nicio treabă cu infrastructura – calea ferată, drumurile și podurile, nu e pregătit pentru acest minister. Iar noul ministru al Agriculturii, dacă e cum zic ei că a fost propusă de agricultori, probabil a fost înaintată de acei agricultori care au beneficiat exclusiv de subvenții”, a spus Renato Usatîi

Potrivit liderului politic, singura plecare adevărată este cea a lui Spînu.

„Dar și asta a fost o combinație. El a anunțat că renunță atât la funcția de ministru, cât și la calitatea de membru PAS. N-a făcut-o în zădar. Nu-i exclus că „brigada” lui, formată din oameni precum Lilian Carp, Radu Marian, Ala Nemerenco și alții se vor „rupe” din PAS și până la parlamentare vor face un alt partid. Chiar și eu am fost contact de doi deputați PAS care nu mai vor să rămână cu Maia Sandu și Recean, dar nici cu „dominatorul” și gașca lui nu vor să aibă treabă”, a mai spus președintele Partidului Nostru.

Renato Usatîi a dezvăluit că acum Andrei Spînu  „este deservit de mai multe instituții media decât Dodon pe timpuri” și că acesta „a devenit figura numărul unu cu influență în mass-media moldovenească”. Liderul PN este sigur că, dacă Andrei Spînu va intra în viitorul parlament împreună cu o altă formațiune, el va fi forțat de „partenerii străini” să facă alianță cu PAS.

Andrei Spînu a părăsit PAS și a demisionat din funcția de ministru acum o săptămână, iar aseară premierul Dorin Recean a anunțat mutarea ministrului Vladimir Bolea de la Agricultură la Infrastructură, numind și alți doi miniștri.

Articolul precedentProgrese înregistrate în capitolele de aderare la UE, raportate de Comisia Europeană pentru Ministerul Finanțelor al Republicii Moldova
Articolul următorCUB: Cei care așteptau ca remanierile să aducă schimbări majore în Guvernul Recean, trăiesc o mare amărăciune

Postari relevante:

  • 566628744_1953400655505143_4522844773467715644_n
    Premierul desemnat: Guvernul va continua să sprijine fermierii și să accelereze dezvoltarea sectorului agricol
  • Screenshot 2025-10-28 094716
    Premieră în Moldova: Profesioniștii din cosmetologie au propriul eveniment!

Caută

CATEGORII

  • Actual (4.564)
  • Bloguri (317)
  • Breaking (1.323)
  • Economie (407)
  • Geopolitică (348)
  • Important (6.269)
  • Internațional (147)
  • Justiție (145)
  • Politică (3.084)
  • Social (580)
  • Uncategorized @ro (11)

Articole recente

  • Premierul desemnat: Guvernul va continua să sprijine fermierii și să accelereze dezvoltarea sectorului agricol 28 octombrie 2025
  • Premieră în Moldova: Profesioniștii din cosmetologie au propriul eveniment! 28 octombrie 2025
  • Alți 2 miniștri anunțați de premierul desemnat 28 octombrie 2025
  • Republica Moldova, jucător activ al Coridorului Vertical de gaze 28 octombrie 2025
  • PLDM: Noul guvern PAS nu poate pretinde clemența tradițională a celor „100 de zile de adaptare”, deoarece nu preia puterea de la altă forță politică 28 octombrie 2025

Despre proiect

www.coment.md este un proiect nou pe piața media din Republica Moldova, care și-a propus să adune opiniile și comentariile analiștilor, jurnaliștilor și bloggerilor, la un loc și, de asemenea, să publice, constant, propriile analize în privința subiectelor de actualitate.

Ultimele articole

  • Premierul desemnat: Guvernul va continua să sprijine fermierii și să accelereze dezvoltarea sectorului agricol 28 octombrie 2025
  • Premieră în Moldova: Profesioniștii din cosmetologie au propriul eveniment! 28 octombrie 2025
  • Alți 2 miniștri anunțați de premierul desemnat 28 octombrie 2025

Arhiva

  • 2025 (3175)
    • octombrie (303)
    • septembrie (531)
    • august (456)
    • iulie (401)
    • iunie (359)
    • mai (330)
    • aprilie (244)
    • martie (188)
    • februarie (178)
    • ianuarie (185)
  • 2024 (1147)
    • decembrie (216)
    • noiembrie (149)
    • octombrie (90)
    • septembrie (105)
    • august (62)
    • iulie (82)
    • iunie (84)
    • mai (92)
    • aprilie (102)
    • martie (95)
    • februarie (43)
    • ianuarie (27)
  • 2023 (353)
    • decembrie (27)
    • noiembrie (42)
    • octombrie (74)
    • septembrie (49)
    • august (44)
    • iulie (23)
    • iunie (8)
    • mai (10)
    • aprilie (21)
    • martie (24)
    • februarie (15)
    • ianuarie (16)
  • 2022 (251)
    • decembrie (26)
    • noiembrie (31)
    • octombrie (12)
    • septembrie (18)
    • august (19)
    • iulie (22)
    • iunie (19)
    • mai (29)
    • aprilie (27)
    • martie (16)
    • februarie (17)
    • ianuarie (15)
  • 2021 (407)
    • decembrie (15)
    • noiembrie (37)
    • octombrie (26)
    • septembrie (25)
    • august (29)
    • iulie (47)
    • iunie (51)
    • mai (40)
    • aprilie (34)
    • martie (31)
    • februarie (42)
    • ianuarie (30)
  • 2020 (282)
    • decembrie (15)
    • noiembrie (25)
    • octombrie (27)
    • septembrie (19)
    • august (22)
    • iulie (23)
    • iunie (25)
    • mai (26)
    • aprilie (25)
    • martie (31)
    • februarie (21)
    • ianuarie (23)
  • 2019 (479)
    • decembrie (25)
    • noiembrie (57)
    • octombrie (30)
    • septembrie (42)
    • august (30)
    • iulie (43)
    • iunie (46)
    • mai (44)
    • aprilie (55)
    • martie (39)
    • februarie (30)
    • ianuarie (38)
  • 2018 (245)
    • decembrie (39)
    • noiembrie (42)
    • octombrie (47)
    • septembrie (43)
    • august (39)
    • iulie (30)
    • iunie (3)
    • mai (1)
    • aprilie (1)

Facebook

Coment.md
Coment.md © Copyright 2018 | Toate Drepturile Rezervate