• ro
site logo
  • Geopolitică
  • Politică
  • Economie
  • Social
  • Justiție
  • Bloguri
  • Internațional
14 iulie 2021 În Important, Politică

De unde începe căderea PAS

getimage.php

Valeriu Reniță

Filosofia căderii, ori putrefacției e simplă și, în general, ușor de intuit. Dacă natura sau providența nu vă dă norocul să vă bateți cu dușmanul din exterior, ea vă oferă mai multe șanse pentru o luptă intestină.

Primii nemulțumiți de PAS din sânul PAS vor fi cel puțin doi, convinși că ei sunt cei mai buni și mai nimeriți pentru fotoliile de prim-ministru și speaker, numai că Maia Sandu va decide altfel.

De aici încolo nemulțumirile vor crește în avalanșă, pentru că locurile de miniștri, vice-miniștri, șef de fracțiune, comisii parlamentare și directori de întreprinderi sunt limitate, iar râvnitori – tot atâția cât moldoveni.

Setea de putere absolută amestecată cu cea de parvenire plus invidia produce dușmani domestici în lanț. Adăugați aici și dușmanii ne-domestici, cei alungați din sistem, concediați, dar care s-au considerat aliați.

Săptămână de săptămână, lună de lună și an de an numărul fanilor, care și-au depus votul la picioarele biruitorilor, se va micșora, iar simpatia pentru doamna președinte și PAS se va subția. De ce? Are dl Dodon un răspuns bun la această întrebare, dar exprimându-ne altfel, putem spune: de aceea că acest proces e tot atât de obiectiv și firesc ca și alternarea zilei cu noaptea.

Și va veni o zi…

Mare noroc, dacă guvernatorul  înțelege că nu e etern. Și mai mare e fericirea, dacă înțelegând acest lucru, pleacă la timp. Mă tem, însă, că azi nimeni, dar absolut nimeni din PAS nu e pregătit din timp să plece. Și asta e marea lor dramă. Și un start reușit al putrefacției. „Vremurile bune au început!”

Articolul precedentCriză pe piaţa de carburanţi! Cifrele care arată proporţiile crizei!
Articolul următor„Trans Oil” își reconfirmă poziția de partener de încredere pentru producătorii agricoli

Postari relevante:

  • 629308515_1431912214995894_3097279066024878328_n
    În anul 2026, federațiile sportive naționale vor primi finanțare din bugetul de stat de circa 91,5 milioane de lei, în baza rezultatelor din anul trecut
  • năstase11
    Andrei Năstase, la 100 de zile ale Guvernului Munteanu: „În 2026, statul intră într-un paradox greu de explicat. Deficit bugetar record…”

Caută

CATEGORII

  • Actual (6.019)
  • Bloguri (342)
  • Breaking (1.351)
  • Economie (433)
  • Geopolitică (487)
  • Important (7.735)
  • Internațional (147)
  • Justiție (187)
  • Politică (4.158)
  • Social (896)
  • Uncategorized @ro (21)

Articole recente

  • În anul 2026, federațiile sportive naționale vor primi finanțare din bugetul de stat de circa 91,5 milioane de lei, în baza rezultatelor din anul trecut 12 februarie 2026
  • Andrei Năstase, la 100 de zile ale Guvernului Munteanu: „În 2026, statul intră într-un paradox greu de explicat. Deficit bugetar record…” 12 februarie 2026
  • Capitolul 15 – Energie: autoritățile accelerează pregătirile pentru negocierile de aderare 12 februarie 2026
  • MEC lansează campania „O scrisoare ține loc de îmbrățișare”, în susținerea copiilor din Ucraina 12 februarie 2026
  • Liderul PSRM: se încearcă umflarea artificială a dosarului de la CSJ 12 februarie 2026

Despre proiect

www.coment.md este un proiect nou pe piața media din Republica Moldova, care și-a propus să adune opiniile și comentariile analiștilor, jurnaliștilor și bloggerilor, la un loc și, de asemenea, să publice, constant, propriile analize în privința subiectelor de actualitate.

Ultimele articole

  • În anul 2026, federațiile sportive naționale vor primi finanțare din bugetul de stat de circa 91,5 milioane de lei, în baza rezultatelor din anul trecut 12 februarie 2026
  • Andrei Năstase, la 100 de zile ale Guvernului Munteanu: „În 2026, statul intră într-un paradox greu de explicat. Deficit bugetar record…” 12 februarie 2026
  • Capitolul 15 – Energie: autoritățile accelerează pregătirile pentru negocierile de aderare 12 februarie 2026

Arhiva

  • 2026 (547)
    • februarie (211)
    • ianuarie (336)
  • 2025 (4101)
    • decembrie (440)
    • noiembrie (426)
    • octombrie (363)
    • septembrie (531)
    • august (456)
    • iulie (401)
    • iunie (359)
    • mai (330)
    • aprilie (244)
    • martie (188)
    • februarie (178)
    • ianuarie (185)
  • 2024 (1147)
    • decembrie (216)
    • noiembrie (149)
    • octombrie (90)
    • septembrie (105)
    • august (62)
    • iulie (82)
    • iunie (84)
    • mai (92)
    • aprilie (102)
    • martie (95)
    • februarie (43)
    • ianuarie (27)
  • 2023 (353)
    • decembrie (27)
    • noiembrie (42)
    • octombrie (74)
    • septembrie (49)
    • august (44)
    • iulie (23)
    • iunie (8)
    • mai (10)
    • aprilie (21)
    • martie (24)
    • februarie (15)
    • ianuarie (16)
  • 2022 (251)
    • decembrie (26)
    • noiembrie (31)
    • octombrie (12)
    • septembrie (18)
    • august (19)
    • iulie (22)
    • iunie (19)
    • mai (29)
    • aprilie (27)
    • martie (16)
    • februarie (17)
    • ianuarie (15)
  • 2021 (407)
    • decembrie (15)
    • noiembrie (37)
    • octombrie (26)
    • septembrie (25)
    • august (29)
    • iulie (47)
    • iunie (51)
    • mai (40)
    • aprilie (34)
    • martie (31)
    • februarie (42)
    • ianuarie (30)
  • 2020 (282)
    • decembrie (15)
    • noiembrie (25)
    • octombrie (27)
    • septembrie (19)
    • august (22)
    • iulie (23)
    • iunie (25)
    • mai (26)
    • aprilie (25)
    • martie (31)
    • februarie (21)
    • ianuarie (23)
  • 2019 (479)
    • decembrie (25)
    • noiembrie (57)
    • octombrie (30)
    • septembrie (42)
    • august (30)
    • iulie (43)
    • iunie (46)
    • mai (44)
    • aprilie (55)
    • martie (39)
    • februarie (30)
    • ianuarie (38)
  • 2018 (245)
    • decembrie (39)
    • noiembrie (42)
    • octombrie (47)
    • septembrie (43)
    • august (39)
    • iulie (30)
    • iunie (3)
    • mai (1)
    • aprilie (1)

Facebook

Coment.md
Coment.md © Copyright 2018 | Toate Drepturile Rezervate