• ro
site logo
  • Geopolitică
  • Politică
  • Economie
  • Social
  • Justiție
  • Bloguri
  • Internațional
31 iulie 2024 În Important, Social

Subiectul deschiderii conturilor bancare pentru partidele politice și concurenții electorali a fost discutat la CEC

cec2

În contextul alegerilor pentru funcția de Președinte al Republicii Moldova și referendumul republican constituțional din 20 octombrie 2024, Comisia Electorală Centrală (CEC) a desfășurat, astăzi, 30 iulie 2024, o întrevedere cu reprezentanți ai Băncii Naționale a Moldovei și ai băncilor comerciale din țară. Discuțiile au ținut de prevederile legale ce se referă la obligațiunea deschiderii conturilor bancare pentru partidele politice, grupurile de inițiativă, concurenții electorali și participanții la referendum.

În debutul discuțiilor, vicepreședintele CEC, Pavel Postica, a remarcat că, potrivit prevederilor Codului electoral, băncile comerciale sunt obligate să deschidă partidelor politice și candidaților la alegeri conturile bancare „Destinat grupului de inițiativă” și „Fond electoral” în perioada electorală. „Reuniunea de astăzi urmărește să identifice soluții pentru a nu ajunge în situația când, pe de o parte, legea obligă să avem deschise conturi bancare dedicate, iar, pe de altă parte, unui partid politic sau unui competitor electoral îi este refuzată cererea de deschidere a acestor conturi”, a spus vicepreședintele CEC.

O temă de interes a fost donațiile făcute de persoanele fizice și juridice, fapt ce constituie o provocare pentru băncile comerciale care trebuie să verifice proveniența acestora.

Menționăm că, Comisia Electorală Centrală este instituția responsabilă de supravegherea și controlul privind finanțarea partidelor politice și a campaniilor electorale prin colectarea și sistematizarea rapoartelor privind gestiunea financiară a partidelor politice, rapoartele privind auditul partidelor politice, rapoartele privind finanțarea campaniilor electorale prezentate de concurenții electorali sau participanții la referendum și rapoartele privind finanțarea grupurilor de inițiativă, inclusiv verificarea oricăror donații și transferuri pe conturile bancare ale concurenților electorali, partide politice în baza informațiilor transmise de băncile comerciale.

Articolul precedentŞansele Irinei Vlah în lupta pentru funcţia de preşedinte al Republicii Moldova
Articolul următorValeriu Pleșca este candidatul desemnat de Biroul Permanent al Partidului Social Democrat European

Postari relevante:

  • calmic
    INTERVIU// Octavian Calmîc: Pentru noi este important ca acei care apelează la serviciile noastre să prospere, deoarece acesta e şi un indicator că ne facem lucrul bine
  • moldelectrica
    În prezent, toate echipele de dispecerat ale Î.S. Moldelectrica, inclusiv Dispeceratul Național, activează în regim continuu

Caută

CATEGORII

  • Actual (5.810)
  • Bloguri (337)
  • Breaking (1.345)
  • Economie (429)
  • Geopolitică (471)
  • Important (7.524)
  • Internațional (147)
  • Justiție (182)
  • Politică (4.012)
  • Social (836)
  • Uncategorized @ro (21)

Articole recente

  • INTERVIU// Octavian Calmîc: Pentru noi este important ca acei care apelează la serviciile noastre să prospere, deoarece acesta e şi un indicator că ne facem lucrul bine 31 ianuarie 2026
  • În prezent, toate echipele de dispecerat ale Î.S. Moldelectrica, inclusiv Dispeceratul Național, activează în regim continuu 31 ianuarie 2026
  • Procesul de realimentare cu energie electrică se află într-o fază avansată 31 ianuarie 2026
  • Premierul: Echipele Moldelectrica intervin în regim continuu pentru remedierea situației 31 ianuarie 2026
  • Alexandru Munteanu a avut o întrevedere cu Asistentul adjunct al Secretarului de Stat al SUA, Christopher Smith 30 ianuarie 2026

Despre proiect

www.coment.md este un proiect nou pe piața media din Republica Moldova, care și-a propus să adune opiniile și comentariile analiștilor, jurnaliștilor și bloggerilor, la un loc și, de asemenea, să publice, constant, propriile analize în privința subiectelor de actualitate.

Ultimele articole

  • INTERVIU// Octavian Calmîc: Pentru noi este important ca acei care apelează la serviciile noastre să prospere, deoarece acesta e şi un indicator că ne facem lucrul bine 31 ianuarie 2026
  • În prezent, toate echipele de dispecerat ale Î.S. Moldelectrica, inclusiv Dispeceratul Național, activează în regim continuu 31 ianuarie 2026
  • Procesul de realimentare cu energie electrică se află într-o fază avansată 31 ianuarie 2026

Arhiva

  • 2026 (336)
    • ianuarie (336)
  • 2025 (4101)
    • decembrie (440)
    • noiembrie (426)
    • octombrie (363)
    • septembrie (531)
    • august (456)
    • iulie (401)
    • iunie (359)
    • mai (330)
    • aprilie (244)
    • martie (188)
    • februarie (178)
    • ianuarie (185)
  • 2024 (1147)
    • decembrie (216)
    • noiembrie (149)
    • octombrie (90)
    • septembrie (105)
    • august (62)
    • iulie (82)
    • iunie (84)
    • mai (92)
    • aprilie (102)
    • martie (95)
    • februarie (43)
    • ianuarie (27)
  • 2023 (353)
    • decembrie (27)
    • noiembrie (42)
    • octombrie (74)
    • septembrie (49)
    • august (44)
    • iulie (23)
    • iunie (8)
    • mai (10)
    • aprilie (21)
    • martie (24)
    • februarie (15)
    • ianuarie (16)
  • 2022 (251)
    • decembrie (26)
    • noiembrie (31)
    • octombrie (12)
    • septembrie (18)
    • august (19)
    • iulie (22)
    • iunie (19)
    • mai (29)
    • aprilie (27)
    • martie (16)
    • februarie (17)
    • ianuarie (15)
  • 2021 (407)
    • decembrie (15)
    • noiembrie (37)
    • octombrie (26)
    • septembrie (25)
    • august (29)
    • iulie (47)
    • iunie (51)
    • mai (40)
    • aprilie (34)
    • martie (31)
    • februarie (42)
    • ianuarie (30)
  • 2020 (282)
    • decembrie (15)
    • noiembrie (25)
    • octombrie (27)
    • septembrie (19)
    • august (22)
    • iulie (23)
    • iunie (25)
    • mai (26)
    • aprilie (25)
    • martie (31)
    • februarie (21)
    • ianuarie (23)
  • 2019 (479)
    • decembrie (25)
    • noiembrie (57)
    • octombrie (30)
    • septembrie (42)
    • august (30)
    • iulie (43)
    • iunie (46)
    • mai (44)
    • aprilie (55)
    • martie (39)
    • februarie (30)
    • ianuarie (38)
  • 2018 (245)
    • decembrie (39)
    • noiembrie (42)
    • octombrie (47)
    • septembrie (43)
    • august (39)
    • iulie (30)
    • iunie (3)
    • mai (1)
    • aprilie (1)

Facebook

Coment.md
Coment.md © Copyright 2018 | Toate Drepturile Rezervate