Secretarul de stat al Ministerului Dezvoltării Economice și Digitalizării, Mihai Lupașcu a întreprins un șir de vizite în mai multe subdiviziuni ale ÎS „Poșta Moldovei”.
În cadrul acestora, secretarul de stat a fost însoțit de către directorul general al Agenției Proprietății Publice, Roman Cojuhari.
Scopul acestor vizite a fost evaluarea funcționalității proceselor de lucru, dialogul cu echipele și revizuirea obiectivelor de digitalizare ale instituției, prin parteneriatele publice de valoare.
Mai mult, Mihai Lupașcu a participat la o testare în timp real a procedurii de înregistrare a scrisorilor și coletelor în sistemul informational, ulterior vizitând Centrul Național de Tranzit, unde se desfășoară procesul de sortare și transportare a trimiterilor și Centrul „Curier Rapid și trimiteri EMS”, care este unul dintre cele mai moderne centre de curierat din țară. În context, a fost evaluat lucrul curierilor, livrarea trimiterilor și monitorizarea lor în sistemele informaționale.
În finalul întrevederilor, oficialii au abordat subiectul dezvoltării și facilitării comerțului electronic, dar și cel ce ține de prestarea serviciilor de calitate tuturor cetățenilor, conform tehnologiilor moderne.
Ministerul Dezvoltării Economice și Digitalizării are scopul de a crea un viitor complet digital. În prezent, avem peste 43% de servicii publice digitale pentru antreprenori și 34% pentru cetățeni.