Echipa S.A. „Energocom” a venit cu o declarație în legătură cu acuzațiile privind omisiunea de a asigura necesarul de gaze pentru sezonul de iarnă. Compania respinge afirmațiile autorităților centrale și ale ex-ministrului Energiei, Victor Parlicov, referitoare la presupusa inacțiune a companiei în achiziția gazelornaturale pentru perioada de iarnă 2024-2025.
„Deciziile de achiziție ale S.A. „Energocom” au fost întotdeauna luate în conformitate cu strategiile energetice coordonate cu Ministerul Energiei, pe baza unui dialog instituțional constant. Subliniem că stabilirea și implementarea politicilor energetice strategice revin, conform legislației, Ministerului Energiei, respectiv, respingem orice încercare de a transfera asupra companiei responsabilitatea pentru decizii care depășesc mandatul său operațional.
În 2024, odată cu încetarea stării de urgență și lansarea în piața liberă, SA Energocom a participat activ la toate licitațiile relevante desfășurate pe platformele de tranzacționare regionale (peste 130 de runde), oferind prețuri corelate cu cotațiile pieței din regiune.
Ofertele propuse de S.A. „Energocom” au respectat cele mai bune practici și prețuri competitive, iar decizia SA Moldovagaz de a nu accepta ofertele avantajoase prezentate de noi se bazează pe prognoze eronate privind evoluția prețurilor. Amânarea deciziilor de achiziție, mizând pe o scădere a prețurilor, nu este imputabilă SA Energocom, ci rezultă din proiecțiile și strategiile elaborate de Ministerul Energiei” – se spune în declarație, amintindu-se că „anume S.A. Energocom a fost entitatea cu ajutorul căreia Republica Moldova a făcut față crizelor energetice din 2021 și 2022, evoluția companiei fiind remarcată de experți internaționali, ajungând în topul celor mai mari companii din Sud-Estul Europei”.
Potrivit „Energocom”, toate acestea se datorează aportului substanțial al managerului actual al Societății, care a consolidat, extins și menținut echipa S.A. Energocom, prin urmare colectivul S.A. Energocom este nedumerit și confuz în legătură cu solicitarea privind demiterea lui Victor Binzari. Colectivul S.A. Energocom își exprimă dezacordul vizavi cu intenția de a revoca persoana cu cea mai consistentă experiență de gestionare a situațiilor de criză, într-o perioadă marcată de provocări fără precedent în sectorul energetic.
„Reiterăm angajamentul companiei față de responsabilitățile sale și transparența proceselor decizionale. S.A. Energocom va continua să acționeze în interesul cetățenilor și al securității energetice a Republicii Moldova, aplicând cele mai bune practici internaționale și utilizând eficient resursele alocate”, se mai spune înd eclarație.