Vitalie Sprînceană

Am văzut mai multe comentarii asupra acordului de guvernare Acum+Psrm. Majoritatea reproșează alianței ambasadorilor că ar fi, în acest program, prea ambițioși și că ar băga acolo prea multe promisiuni nerealizabile. Altfel spus, că visează prea mult.

Eu am citit acest acord și am un reproș în sens invers. Guvernarea asta visează prea puțin și nu vrea să fie un constructor – ea se mulțumește să fie un reparator care vopsește, cîrpește dar nu îndrăznește să demoleze construcția putredă și să zidească ceva mai bun.

Cîteva exemple.

Domeniul mass-media: acolo e nevoie nu doar de demonopolizarea pieței de publicitate (eu mă îndoiesc că din publicitate pot rezista în Moldova mai mult de 10 instituții media – tv, radio și ziare). E nevoie de subsidii publice. Subvenții. Pentru mass-media culturală. Cea de opinie. Cea specializată. Cea de investigație. Cercetarea nu aduce bani, nici presa culturală. Nici cea care face educație politică. Dacă nu va fi subsidiată mass-media atunci rămînem doar cu portaluri despre bîrfe, fete goale și pisici.

Domeniul participării cetățenești: acolo nu trebuie doar cuvinte goale (sporirea transparenței, consultare) ci măsuri mai ambițioase. De exemplu consultarea publică obligatorie a bugetelor locale și cel național. De exemplu o lege națională a bugetării participative care să oblige toate localitățile să implementeze mecanisme de bugetare participativă. De exemplu Consilii locale de participare.

De exemplu politicile urbane. Ele lipsesc cu totul.

De exemplu politicile cu referire la lumea rurală (unde trăiește majoritatea populației). Satul nu înseamnă doar producători. El e o lume ce trebuie privită și altfel decît prin ochelari productiviști.

E nevoie de infrastructură culturală în sate. De oportunități educaționale sporite. De locuri de muncă. Dacă se adună astea o să vină și agricultura. Și agroturismul. Și turismul gastronomic. Și alte feluri de afaceri (artizanat etc).

De exemplu politicile despre egalitatea de gen. E un act bun ratificarea Convenției de la Istanbul. Dar e insuficient. E nevoie de mai multă ambiție. De exemplu pentru combaterea inegalității salariale de gen. Ar fi cazul și de un program de educație publică despre rolurile de gen. (Educația nu trebuie să fie doar despre piața muncii și profesii ci și despre valori civice.) Se poate și inova în acest domeniu: de exemplu rate preferențiale la microcreditare pentru femei.

E un fel de moment acum în care se poate visa la scară largă. Și cu ambiție.

Altfel, nu are sens să vii la guvernare dacă vrei doar să vopsești hardughia în altă culoare.