• ro
site logo
  • Geopolitică
  • Politică
  • Economie
  • Social
  • Justiție
  • Bloguri
  • Internațional
25 iulie 2025 În Actual, Geopolitică, Important, Politică

Guvernul anunță vizita în Republica Moldova a prim-ministrului Bulgariei, Rossen Jeliazkov

518272581_1154171976744609_7253695519529279683_n

Guvernul anunță vizita prim-ministrului Bulgariei, Rossen Jeliazkov, în țara noastră, în perioada 27-28 iulie 2025. Oficialii vor discuta agenda bilaterală, sprijinul Bulgariei pentru parcursul european al țării noastre și consolidarea relațiilor bilaterale în domeniul educației.

Duminică, 27 iulie, prim-ministrul Dorin Recean îl va primi pe omologul său bulgar la Casa Guvernului. Programul va include ceremonia de întâmpinare, o întrevedere tête-à-tête, precum și în format extins, cu membrii delegațiilor. După ședințe, prim-miniștrii Dorin Recean și Rossen Jeliazkov vor susține o conferință de presă comună.

Ulterior, oficialii se vor deplasa în raionul Taraclia, unde vor avea o întrevedere cu reprezentanții autorităților publice locale. De asemenea, șefii guvernelor de la Chișinău și Sofia vor participa la ceremonia de semnare a Acordului prin care fosta Universitate din Taraclia devine filiala Universității „Angel Kanchev” din Ruse, Bulgaria.

Luni, 28 iulie, premierul Bulgariei, Rossen Jeliazkov, va avea întrevederi cu președinta Republicii Moldova, Maia Sandu, și cu șeful Legislativului, Igor Grosu.

Articolul precedent(analiză) Piața imobiliară din Republica Moldova se confruntă cu o situație paradoxală
Articolul următorIgor Dodon acuză blocaje: Puterea politică PAS se teme de orice manifestație în masă

Postari relevante:

  • photo_2025-10-27_17-14-10
    Maxim Moroșan, reacție la percheziții: Mi-ați luat mașina, dar nu și onoarea!
  • 570200738_1267510505413234_6051106868930968517_n
    Republica Moldova devine parte a rețelei vamale unice europene. Noile proceduri de tranzit explicate brokerilor vamali

Caută

CATEGORII

  • Actual (4.556)
  • Bloguri (317)
  • Breaking (1.323)
  • Economie (407)
  • Geopolitică (348)
  • Important (6.261)
  • Internațional (147)
  • Justiție (145)
  • Politică (3.079)
  • Social (577)
  • Uncategorized @ro (11)

Articole recente

  • Maxim Moroșan, reacție la percheziții: Mi-ați luat mașina, dar nu și onoarea! 27 octombrie 2025
  • Republica Moldova devine parte a rețelei vamale unice europene. Noile proceduri de tranzit explicate brokerilor vamali 27 octombrie 2025
  • Parlamentul se va întruni în ședințe joi și vineri 27 octombrie 2025
  • PAS mulțumește pentru donații din campania electorală: Cea mai mare donație a fost de 193 200 de lei 27 octombrie 2025
  • PSRM: Regimul de la guvernare continuă intimidarea celor care gândesc diferit 27 octombrie 2025

Despre proiect

www.coment.md este un proiect nou pe piața media din Republica Moldova, care și-a propus să adune opiniile și comentariile analiștilor, jurnaliștilor și bloggerilor, la un loc și, de asemenea, să publice, constant, propriile analize în privința subiectelor de actualitate.

Ultimele articole

  • Maxim Moroșan, reacție la percheziții: Mi-ați luat mașina, dar nu și onoarea! 27 octombrie 2025
  • Republica Moldova devine parte a rețelei vamale unice europene. Noile proceduri de tranzit explicate brokerilor vamali 27 octombrie 2025
  • Parlamentul se va întruni în ședințe joi și vineri 27 octombrie 2025

Arhiva

  • 2025 (3167)
    • octombrie (295)
    • septembrie (531)
    • august (456)
    • iulie (401)
    • iunie (359)
    • mai (330)
    • aprilie (244)
    • martie (188)
    • februarie (178)
    • ianuarie (185)
  • 2024 (1147)
    • decembrie (216)
    • noiembrie (149)
    • octombrie (90)
    • septembrie (105)
    • august (62)
    • iulie (82)
    • iunie (84)
    • mai (92)
    • aprilie (102)
    • martie (95)
    • februarie (43)
    • ianuarie (27)
  • 2023 (353)
    • decembrie (27)
    • noiembrie (42)
    • octombrie (74)
    • septembrie (49)
    • august (44)
    • iulie (23)
    • iunie (8)
    • mai (10)
    • aprilie (21)
    • martie (24)
    • februarie (15)
    • ianuarie (16)
  • 2022 (251)
    • decembrie (26)
    • noiembrie (31)
    • octombrie (12)
    • septembrie (18)
    • august (19)
    • iulie (22)
    • iunie (19)
    • mai (29)
    • aprilie (27)
    • martie (16)
    • februarie (17)
    • ianuarie (15)
  • 2021 (407)
    • decembrie (15)
    • noiembrie (37)
    • octombrie (26)
    • septembrie (25)
    • august (29)
    • iulie (47)
    • iunie (51)
    • mai (40)
    • aprilie (34)
    • martie (31)
    • februarie (42)
    • ianuarie (30)
  • 2020 (282)
    • decembrie (15)
    • noiembrie (25)
    • octombrie (27)
    • septembrie (19)
    • august (22)
    • iulie (23)
    • iunie (25)
    • mai (26)
    • aprilie (25)
    • martie (31)
    • februarie (21)
    • ianuarie (23)
  • 2019 (479)
    • decembrie (25)
    • noiembrie (57)
    • octombrie (30)
    • septembrie (42)
    • august (30)
    • iulie (43)
    • iunie (46)
    • mai (44)
    • aprilie (55)
    • martie (39)
    • februarie (30)
    • ianuarie (38)
  • 2018 (245)
    • decembrie (39)
    • noiembrie (42)
    • octombrie (47)
    • septembrie (43)
    • august (39)
    • iulie (30)
    • iunie (3)
    • mai (1)
    • aprilie (1)

Facebook

Coment.md
Coment.md © Copyright 2018 | Toate Drepturile Rezervate