Blitz-interviu cu Preşedintele R. Moldova, Igor Dodon despre ultimele evenimente politice
Ce puteţi spune despre evenimentele politice de ultimă oră, în special despre protestele ce au loc?
I.D.: Situaţia care s-a creat în ultima perioadă în Republica Moldova, atât ca urmare a acţiunilor guvernării, cât şi a acţiunilor aşa-zisei opoziţii pro-europene, trezeşte o mare îngrijorare, deoarece pune în pericol pacea, liniştea, stabilitatea în societate.
De ce?
I.D.: Pentru că, fiind ghidaţi de interese politice înguste, cei de la putere şi cei din aşa-zisa opoziţie pro-europeană au transformat Republica Moldova într-un imens câmp de luptă şi tot mai des ne convingem că nici cei din prima tabără, nici cei din a doua nu conştientizează care pot fi consecinţele comportamentului lor iresponsabil. Pentru ei, se pare că, nu există stat, cetăţeni, societate, interese ale ţării etc., ci – doar interese politice, luptă pentru putere, de care au nevoie pentru a distruge în continuare ţara.
Dar e firesc că ei luptă pentru putere. Nu aceasta e scopul fiecărui partid?
I.D.: Contează nu lupta pentru putere, ci aceea ce faci cu ea după ce o obţii. Cine astăzi cheamă lumea pe baricade? Nu cumva acei care din 2009 încoace, fiind la putere în cadrul diferitor guverne, au distrus economia, au pus instituţiile statului în slujba propriilor interese, au sărăcit ţara, determinând sute de mii de moldoveni să apuce calea pribegiei?! Ei sunt acei care au furat miliardul, punând întoarcerea lui pe spatele nostru, al copiilor şi nepoţilor noştri! Ei sunt acei care au închis şcoli şi spitale, au furat şi au vândut proprietatea statului, au promovat legi care au atentat la principiile morale de bază ale societăţii noastre ortodoxe etc.
Sugeraţi că aceste partide nu ar mai avea dreptul moral să facă careva acţiuni îndreptate spre obţinerea puterii?
I.D.: Nu sugerez – spun deschis: acum s-au împărţit în două tabere şi, prin lupta pe care au declanşat-o, încearcă să ne atragă din nou în jocuri periculoase, care nu au nimic în comun cu interesele Republicii Moldova, ale cetăţenilor. Unica lor miză – şi a guvernării, şi a aşa-zisei opoziţii pro-europene – este puterea, pe care unii vor să o păstreze, iar alţii să o preia, folosindu-se de cetăţeni. Iar ce fac ei cu puterea după ce o obţin, am văzut deja.
Şi despre poziţia socialiştilor ce puteţi spune?
I.D. Este una corectă. Lasă aşa-zişii pro-europeni să-şi arată în continuare adevărata faţă, iar socialiştii sunt acea forţă care, după ce vor prelua puterea, vor asigura ţării prezentul şi viitorul pe care-l merită.
Dar Dvs., personal, ce poziţie consideraţi că trebuie să ocupaţi în raport cu ceea ce se întâmplă?
I.D.: În condiţiile în care aceşti politicieni iresponsabili sunt gata să dea foc ţării în numele intereselor lor înguste, avem datoria să ne apărăm statul, interesele naţionale, să nu admitem antrenarea societăţii în jocurile lor murdare, care pot avea consecinţe devastatoare pentru noi toţi, pentru statul Republica Moldova.
Ce mesaj aţi avea pentru cetăţeni în situaţia creată?
I.D.: Să trateze cu maximă atenţie şi cu multă responsabilitate momentul dificil prin care trece acum Republica Moldova. Să nu se lase ademeniţi de cântecul fals al sirenelor din tabăra guvernării şi din tabăra aşa-zisei opoziţii pro-europene. La fel ca şi în 2009, ei vor să-i atragă cetăţenii în jocuri periculoase, să se folosească de ei pentru a-şi atinge scopurile lor meschine, iar când acest lucru se va întâmpla, îi vor abandona din nou, aşa cum au făcut-o de atâtea ori până acum.
Şi ce mesaj aţi avea pentru cei de la putere, dar şi pentru opoziţia pro-europeană?
I.D.: Să înceteze să-şi bată joc de cetăţeni, să înceteze să-i mintă şi să-i manipuleze, atrăgându-i în reglările lor de conturi! Să înceteze provocările şi să încerce să înţeleagă în sfârşit unde ne poate aduce comportamentul lor iresponsabil.
Credeţi că mesajul Dvs. va fi auzit?
I.D. Dacă nu vor înţelege aceste lucruri, atunci să-şi asume consecinţele, care pot fi extrem de grave şi pentru care vor răspunde aşa cum prevede legea. Republica Moldova nu e proprietatea lor, nu e poligonul pe care ei să-şi testeze metodele de luptă murdare, sfidând interesele ţării! Republica Moldova are un singur stăpân – poporul şi în scurt timp ea va fi întoarsă cetăţenilor, indiferent de jocurile murdare pe care le pun la cale cei de la putere sau cei din opoziţia pro-europeană.
Ce credeți despre comportamentul opoziției proeuropene în timpul depunerii de flori de pe 27 august?
I.D. Era straniu să urmărești cum așa-numitele partide de opoziție pro UE fluieră în timp ce ambasadorii UE și SUA depun flori de Ziua Independenței.
Socialiștii au organizat sute de proteste, însă niciodată nu și-au permis asemenea chestii.
Sunt lucruri de o importanță majoră: simbolurile de stat, Ziua Independenței, și aici ar trebui să fie o limită.
Despre alegerile parlamentare din 24 februarie 2019 ce credeţi?
I.D.: Alegerile sunt unica modalitate democratică de preluare a puterii şi sunt sigur că cetăţenii vor avea capacitatea de a face alegerea corectă. Anume în cadrul unui scrutin democratic, liber, corect ne vom alege viitorul – altă alternativă nu există, dacă vrem să trăim într-un stat modern şi civilizat.
Există vreo legătură între evenimentele politice de ultimă oră şi viitoarele alegeri parlamentare?
I.D.: Cea mai directă. Cei care au condus ţara din 2009 încoace înţeleg că nu mai au nici o şansă de a obţine puterea în cadrul unui scrutin democratic, de aceea şi încearcă acum să destabilizeze situaţia, să ne impună piste false, să ne separe pe principii la fel de false, să ne urce pe baricade şi să ne arunce unul împotriva altuia în speranţa că, în aceste condiţii, vor reuşi din nou să-şi impună interesul. Dar nu vor reuşi! Sunt sigur că avem capacitatea de a da dovadă de unitate, maturitate şi responsabilitate în numele interesului ţării, al prezentului şi viitorului Republicii Moldova.