Iulian Chifu

Am tot așteptat o luare de poziție consistentă a Guvernului Republicii Moldova sau a majorității, a componentei pro-europene ACUM sau măcar a partidului care și l-a asumat politic, în apărarea lui Nicu Popescu, noul ministru de Externe al Republicii Moldova. Pentru că nu a apărut o asemenea luare de poziție și pentru că singurele intervenții mai degrabă l-au îngropat în opinia publică românească, pro-românească, unionistă, pro-europeană, îmi asum eu apărarea lui Nicu.

O fac din multiple motive: îl cunosc pe Nicu Popescu de la mutarea la Bruxelles, după Universitatea Central Europeană absolvită cu brio, asta după studiile sale la MGIMO. Este un om care știe cu adevărat carte, a făcut cercetare la vârf și mi-e prieten. Nicu Popescu era ultimul care să fi meritat un asemenea episod și oprobiul public stârnit după afirmația sa publică. Mi s-a părut exagerat, ba chiar indecent, atacul pentru o greșeală de început de mandat. O gafă recunoscută și retractată. În plus eu știu că Nicu Popescu nu gândește astfel. Dacă aveți îndoieli, mergeți la publicațiile sale, inclusiv cele de la ECFR.

Am vorbit de nenumărate ori cu Nicu Popescu. Nu cred că îi lipsesc nuanțele sau elementele de detaliu pentru a cunoaște bine situația regiunii separatiste, a războiului de pe Nistru în care simplul acord de încetare a focului semnat de Boris Elțîn și Mircea Snegur definește fără drept de apel părțile. Și da, au fost implicați localnici din zona muncitorească, OSTK pe baza formulelor de apărare a patriei de către gărzile patriotice din uzine, așa cum montarea Galinei Andreevna pentru a bloca calea ferată și a cere eliberarea lui Igor Smirnov e tot o tactică fundamental rusă, prin intermediari.

Fostele elite imperiale, coloniste peste poporul român, aduse de peste tot din imperiu încă din perioada stalinistă, a maximei complicații etnice, au fost instrumentele cele mai docile și prezente pentru a genera conflictul de pe Nistru, purtat la ordinul Moscovei, inițial sovietice comuniste, ulterior ruse, sub oblăduirea, conducerea și înarmarea făcută de către Armata a 14 rusă – devenită astfel prin decret al lui Boris Elțîn trupe de ocupație, pentru că acesta a transformat trupele retrase din Cehoslovacia din trupe ale CSI, în subordinea Mareșalului Șapoșnikov, în subordinea Ministrului Apărării al Federației Ruse, sub comanda lui Pavel Graciov.

Trecem aici peste relevanța și corectitudinea juridică. Desființarea URSS a creat și această aberație, când trupele comune nu s-au împărțit direct prin transfer către fiecare republică unională peteritoriul cărora se aflau, cu repatrierea fiecărei naționalități la ea acasă(ca-n fosta Yugoslavie, de exemplu) și au devenit trupele CSI și, ulterior, unele au fost transferate sub Armata ruse, rămânând trupe de ocupație peste noapte, pe unde era nevoie de ele, cu sau mai ales fără acceptul statului gazdă, noul stat independent.

Deci Nicu Popescu nu crede că pe Nistru a fost un război civil. Nu crede asta. A și rectificat lucrurile, după cum am văzut. Nu s-a pus niciodată problema ca Nicu Popescu să nu știe. De ce a făcut-o? eu aș lăsa-o în spațiu greșelilor de adaptare, de început de mandat. Nu că ar fi nerelevantă o asemenea greșeală. Dar e scuzabilă. Asta dacă nu se repetă. Errare humanum est, perseverare diabolicum. Adică dacă e un accident pe parcurs, de început, e scuzabil. Și cred că suntem în aceste condiții. Pentru Nicu Popescu cred că încercarea cea mai mare este cum realizează coerența politicii externe a Republicii Moldova, cu vectorul pro-european dominant și diriguitor pentru guvern – sau măcar pentru partea pro-europeană a Maiei Sandu – asumat de toți reprezentanții statului, asta în timp ce semnele de bi-vectorialitate transpar din toate declarațiile lui Igor Dodon și ale socialiștilor pro-ruși.

Nu cred că în acest episod a ajutat ieșirea lui Dodon sau Bătrâncea, băiatul cu ruperea hărții care s-a lins pe bot de drumuri oficiale la București, în viața asta. A fost atacat din spațiul românesc, era de înțeles, și nimeni nu l-a apărat. Pe de altă parte, ieșirile lui Dodon și Bătrâncea au fost mocherie și marcarea de puncte în disputa cu românismul basarabean, lăudând o greșeală recunoscută și o afirmație retractată. Da, Nicu Popescu nu este un umoral, nici un exagerat sau extremist. Din contra. E un echilibrat, un rațional și un om al cărții. Înțelege repede și are nuanțele. De aceea nu merita acest episod. Repet, dacă el nu se repetă. E adevărat că lipsa de experiență în administrație, în cea din Republica Moldova cu precădere – după episodul de consilier al premierului Vlad Filat – poate produce și asemenea efecte.

În această materie, în ultimii ani am mai avut gafe ale diferiților actori. Parcă Maia Sandu vorbea despre forțarea unirii la 1918. Dar asta trebuie pus și pe seama pregătirii școlare precare în domeniul istoriei în stânga Prutului, pe disputele identitare și problemele istoriei românilor în școlile din stânga Prutului. Iar momentul nu a fost uitat, dar a fost iertat. Chiar și fără retractare publică a doamnei actual prim ministru.

Trebuie spus că acest tip de erori de început de mandat sunt destul de frecvente atunci când în funcții vin oamenii mai puțin familiarizați cu funcția publică și demnitățile înalte în stat, care sunt personalități, au poziții ferme, sunt obișnuiți să vorbească public dar nu au fost niciodată îngrădiți de rigorile unei poziții de vârf, cu responsabilități inmiite pentru propriul stat. Sunt gesturi care se corectează repede. Adaptarea oamenilor inteligenți și pregătiți foarte bine e rapidă. În caz contrar, orice recidivă aduce costuri și mai mari, iar despărțirea e iminentă.