• ro
site logo
  • Geopolitică
  • Politică
  • Economie
  • Social
  • Justiție
  • Bloguri
  • Internațional
23 ianuarie 2025 În Actual, Important, Politică

„INIMA MOLDOVEI”: Guvernarea continuă genocidul populaţiei. De la venirea Maiei Sandu şi a PAS la guvernare, inflaţia cumulativă a constituit deja circa 55%, iar în 2025 va ajunge la minimum 65-70%

vlah111

Partidul Republican „INIMA MOLDOVEI”, într-o declarație, „constată cu îngrijorare că, din cauza incompetenţei guvernării, Republica Moldova a ajuns în pragul unei noi explozii a inflaţiei. Conducerea Băncii Naţionale a Moldovei recunoaşte că inflaţia în 2025 va depăşi 10%, există însă toate motivele pentru a presupune că aceasta va fi mult mai mare şi va lovi dureros în majoritatea populaţiei, care şi aşa trăieşte în condiţii de sărăcie extremă”.

„Considerăm că întreaga responsabilitate pentru această nouă explozie a inflaţiei revine guvernării, care nu doar că nu a făcut nimic pentru a evita criza energetică, ci, din contra, a provocat-o, urmărind interesele înguste ale unor reprezentanţi ai puterii. Anume criza energetică este acel catalizator al exploziei inflaţiei, efectele căreia oamenii le resimt chiar din primele zile ale anului.

Constatăm că guvernarea continuă genocidul populaţiei şi amintim şi cu această ocazie că, de la venirea Maiei Sandu şi a Partidului Acţiune şi Solidaritate la guvernare, inflaţia cumulativă a constituit deja circa 55%, iar în 2025 va ajunge la minimum 65-70%. Deşi a promis „vremuri bune”, în realitate, PAS a adus sărăcia la un nivel greu de imaginat anterior.

Dat fiind situaţia creată, cerem Procuraturii Generale să demareze o amplă investigaţie a acţiunilor guvernării, care au determinat creşterea rapidă a inflaţiei. Avem toate motivele să bănuim existenţa componentei infracţionale în acest proces. Considerăm că persoanele vinovate de sărăcirea continuă a oamenilor, din incompetenţă sau din rea-voință, trebuie trase la răspundere” – menționează partidul condus de Irina Vlah.

De asemenea, „INIMA MOLDOVEI” cere Guvernului să identifice sumele necesare pentru a indexa pensiile până la nivelul real al inflaţiei ce s-a înregistrat în aceşti ani, precum şi pentru a compensa pierderile cetăţenilor social-vulnerabili, suportate de aceştia ca urmare a inflaţiei enorme înregistrate de când PAS este la guvernare.

„Suntem gata şi de această dată să indicăm ce sume concrete şi de unde pot fi luate, pentru ca Guvernul să nu folosească veşnicul argument că nu are bani. Bani sunt, dar problema este că aceştia sunt utilizaţi iraţional şi de aceea nu ajung la cetăţenii care chiar au nevoie de suport”, a mai afirmat formațiunea.

Partidul, totodată, a reiterat apelul către guvernarea PAS: „Încetaţi să vă mai bateţi joc de cetăţeni şi daţi-vă demisia! Moldova mai are o şansă, dar ea poate fi valorificată numai odată cu plecarea voastră de la guvernare!”.

Articolul precedentAlegerile parlamentare ar putea să se desfășoare în luna septembrie
Articolul următorCooperare între secretariatele instituțiilor parlamentare din Republica Moldova și Slovenia, axată pe experiența negocierilor cu UE

Postari relevante:

  • maia sandu
    Maia Sandu participă la Forumul Păcii de la Paris, la invitația Președintelui Emmanuel Macron
  • 571314641_122173207958069131_3241164833418566432_n
    WizzAir și-a mărit numărul de aeronave pe Aeroportul Internațional Chișinău

Caută

CATEGORII

  • Actual (4.572)
  • Bloguri (318)
  • Breaking (1.323)
  • Economie (408)
  • Geopolitică (349)
  • Important (6.277)
  • Internațional (147)
  • Justiție (145)
  • Politică (3.089)
  • Social (582)
  • Uncategorized @ro (11)

Articole recente

  • Maia Sandu participă la Forumul Păcii de la Paris, la invitația Președintelui Emmanuel Macron 28 octombrie 2025
  • WizzAir și-a mărit numărul de aeronave pe Aeroportul Internațional Chișinău 28 octombrie 2025
  • Republica Moldova avansează în implementarea angajamentelor de aderare la UE în domeniul Măsurilor Sanitare și Fitosanitare 28 octombrie 2025
  • Echipa Guvernului Munteanu și programul de guvernare – prezentat 28 octombrie 2025
  • Igor Grosu a avut o întrevedere cu vicepreședintele Parlamentului European, Victor Negrescu 28 octombrie 2025

Despre proiect

www.coment.md este un proiect nou pe piața media din Republica Moldova, care și-a propus să adune opiniile și comentariile analiștilor, jurnaliștilor și bloggerilor, la un loc și, de asemenea, să publice, constant, propriile analize în privința subiectelor de actualitate.

Ultimele articole

  • Maia Sandu participă la Forumul Păcii de la Paris, la invitația Președintelui Emmanuel Macron 28 octombrie 2025
  • WizzAir și-a mărit numărul de aeronave pe Aeroportul Internațional Chișinău 28 octombrie 2025
  • Republica Moldova avansează în implementarea angajamentelor de aderare la UE în domeniul Măsurilor Sanitare și Fitosanitare 28 octombrie 2025

Arhiva

  • 2025 (3183)
    • octombrie (311)
    • septembrie (531)
    • august (456)
    • iulie (401)
    • iunie (359)
    • mai (330)
    • aprilie (244)
    • martie (188)
    • februarie (178)
    • ianuarie (185)
  • 2024 (1147)
    • decembrie (216)
    • noiembrie (149)
    • octombrie (90)
    • septembrie (105)
    • august (62)
    • iulie (82)
    • iunie (84)
    • mai (92)
    • aprilie (102)
    • martie (95)
    • februarie (43)
    • ianuarie (27)
  • 2023 (353)
    • decembrie (27)
    • noiembrie (42)
    • octombrie (74)
    • septembrie (49)
    • august (44)
    • iulie (23)
    • iunie (8)
    • mai (10)
    • aprilie (21)
    • martie (24)
    • februarie (15)
    • ianuarie (16)
  • 2022 (251)
    • decembrie (26)
    • noiembrie (31)
    • octombrie (12)
    • septembrie (18)
    • august (19)
    • iulie (22)
    • iunie (19)
    • mai (29)
    • aprilie (27)
    • martie (16)
    • februarie (17)
    • ianuarie (15)
  • 2021 (407)
    • decembrie (15)
    • noiembrie (37)
    • octombrie (26)
    • septembrie (25)
    • august (29)
    • iulie (47)
    • iunie (51)
    • mai (40)
    • aprilie (34)
    • martie (31)
    • februarie (42)
    • ianuarie (30)
  • 2020 (282)
    • decembrie (15)
    • noiembrie (25)
    • octombrie (27)
    • septembrie (19)
    • august (22)
    • iulie (23)
    • iunie (25)
    • mai (26)
    • aprilie (25)
    • martie (31)
    • februarie (21)
    • ianuarie (23)
  • 2019 (479)
    • decembrie (25)
    • noiembrie (57)
    • octombrie (30)
    • septembrie (42)
    • august (30)
    • iulie (43)
    • iunie (46)
    • mai (44)
    • aprilie (55)
    • martie (39)
    • februarie (30)
    • ianuarie (38)
  • 2018 (245)
    • decembrie (39)
    • noiembrie (42)
    • octombrie (47)
    • septembrie (43)
    • august (39)
    • iulie (30)
    • iunie (3)
    • mai (1)
    • aprilie (1)

Facebook

Coment.md
Coment.md © Copyright 2018 | Toate Drepturile Rezervate