După anunțarea anexării peninsulei Crimeea, observatorii politici moldoveni au prevăzut federalizarea statului ucrainean.
Recunoașterea independenței separatiștilor ucraineni de către decidenții politici ai Federației Ruse reprezintă un prim pas spre, a mic, federalizare, b mic, intrarea în componența Federației Ruse. La relantiul cu care se desfășoară aceste procese consider că cel de al doilea punct va avea loc peste încă opt/zece ani. Putin i-a răspuns lui Narâșkin că acest lucru nu se va întâmpla acum.
Trupele ruse – de menținere a păcii, din punctul de vedere al președintelui rus – au intrat în Donețk și Lugansk. Din punctul de vedere al dreptului internațional și al Kievului, are loc o invazie rusă asupra teritoriului suveran al Ucrainei.
Din punctul de vedere al relațiilor internaționale există însă un precedent – el se numește Kosovo. La care a făcut trimitere Putin în conferința de presă comună cu cancelarul german Olaf Scholz.
În acest moment, Zelenski, care a câștigat mandatul de președinte cu promisiunea de a pune capăt războiului din estul țării sale, are de ales – să își apere armat teritoriile ori să accepte declanșarea pașnică a unor lungi procese care vor duce la federalizare.
Înțelegerile de culise, dintre Putin și Macron/Scholz, reprezentanții motoarelor UE, sugerează că federalizarea statului ucrainean ar conveni tuturor. Există însă, voci de peste ocean care sugerează că decidenții politici de la Kiev ar trebui să răspundă armat invaziei rusești. Isteria războinică de pe agenda ultimelor zile este o propagandă pro-război. NATO a declarat ferm că războiul va fi purtat doar de către ucraineni.
Cu certitudine Zelenski și-a dat seama că există un compromis între Federația Rusă și câteva puteri occidentale.
Continentul european, prin Zelenski, este pus să aleagă, după pandemia de coronavirus, un alt scenariu de modelare a noi ordini mondiale care va veni. Unul violent dacă președintele ucrainean alege ceea ce i se sugerează. Mai lent dacă acesta alege pacea.
ro