• ro
site logo
  • Geopolitică
  • Politică
  • Economie
  • Social
  • Justiție
  • Bloguri
  • Internațional
17 aprilie 2025 În Actual, Important, Politică

Ion Ceban: Data alegerilor a fost ținută în taină până acum de către partidul PAS, astfel încât partidele politice, dar și cetățenii să fie derutați

ion ceban

Ion Ceban, liderul Mișcării Alternativa Națională (MAN) – parte a Blocului Alternativa, a spus că “28 septembrie, pentru organizarea alegerilor parlamentare, a fost solicitarea Partidului MAN, când, în data de 8 aprilie 2025, am înregistrat în Parlament și un proiect de hotărâre prin care am solicitat stabilirea datei scrutinului pentru 27 iulie sau 28 septembrie”.

“Am vorbit despre acest lucru și partenerilor europeni, în cadrul ultimelor vizite efectuate la Consiliul Europei, Parlamentul European și Comisia Europeană, menționând că tergiversarea stabilirii și numirii datei alegerilor este comodă partidului de la guvernare”, a menționat el.

Politicianul a spus că a rămas puțin timp, iar data alegerilor a fost ținută în taină până acum de către partidul PAS, astfel încât partidele politice, dar și cetățenii, să fie derutați și să nu poată programa anumite acțiuni care sunt legale.

Între timp, vedem tot felul de activități din partea lor, care implică utilizarea resurselor administrative, folosirea instituțiilor statului și a mass-media ca bâtă politică asupra funcționarilor publici sau a liderilor formațiunilor politice.

“Urmează noi acțiuni concertate, deja pregătite, pentru a acoperi prostiile pe care le fac sau le-au făcut în ultimii ani. Despre toate vom informa cetățenii, dar și partenerii.

Și nu mai folosiți sperietorile voastre că fără voi nu se întâmplă nimic, nu mințiți oamenii pentru ca să vă mențineți la putere. Oamenii știu și cunosc adevărul și apreciază după fapte”, a conchis liderul MAN.

Articolul precedentBCS va cere organizarea alegerilor parlamentare în iulie
Articolul următorOleg Serebrian, întrevedere cu europarlamentarii Partidului Volt Europa

Postari relevante:

  • grosu
    Igor Grosu, ales Președinte al Parlamentului
  • maia sandu
    Președintele Sandu a invitat fracțiunile parlamentare la consultări privind desemnarea candidatului pentru funcția de Prim-ministru

Caută

CATEGORII

  • Actual (4.512)
  • Bloguri (317)
  • Breaking (1.322)
  • Economie (407)
  • Geopolitică (346)
  • Important (6.216)
  • Internațional (147)
  • Justiție (141)
  • Politică (3.042)
  • Social (574)
  • Uncategorized @ro (10)

Articole recente

  • Igor Grosu, ales Președinte al Parlamentului 22 octombrie 2025
  • Președintele Sandu a invitat fracțiunile parlamentare la consultări privind desemnarea candidatului pentru funcția de Prim-ministru 22 octombrie 2025
  • La Parlament are loc procedura de alegere a Președintelui Parlamentului 22 octombrie 2025
  • Dorin Recean, la ședința Platformei Anticorupție: Avem obligația să continuăm reforma justiției, cu pași mult mai hotărâți și mai rapizi 22 octombrie 2025
  • Mihai Popșoi a avut o întrevedere cu membrii Comisiei pentru Afaceri Externe din Parlamentul Regatului Unit al marii Britanii și Irlandei de Nord 22 octombrie 2025

Despre proiect

www.coment.md este un proiect nou pe piața media din Republica Moldova, care și-a propus să adune opiniile și comentariile analiștilor, jurnaliștilor și bloggerilor, la un loc și, de asemenea, să publice, constant, propriile analize în privința subiectelor de actualitate.

Ultimele articole

  • Igor Grosu, ales Președinte al Parlamentului 22 octombrie 2025
  • Președintele Sandu a invitat fracțiunile parlamentare la consultări privind desemnarea candidatului pentru funcția de Prim-ministru 22 octombrie 2025
  • La Parlament are loc procedura de alegere a Președintelui Parlamentului 22 octombrie 2025

Arhiva

  • 2025 (3121)
    • octombrie (249)
    • septembrie (531)
    • august (456)
    • iulie (401)
    • iunie (359)
    • mai (330)
    • aprilie (244)
    • martie (188)
    • februarie (178)
    • ianuarie (185)
  • 2024 (1147)
    • decembrie (216)
    • noiembrie (149)
    • octombrie (90)
    • septembrie (105)
    • august (62)
    • iulie (82)
    • iunie (84)
    • mai (92)
    • aprilie (102)
    • martie (95)
    • februarie (43)
    • ianuarie (27)
  • 2023 (353)
    • decembrie (27)
    • noiembrie (42)
    • octombrie (74)
    • septembrie (49)
    • august (44)
    • iulie (23)
    • iunie (8)
    • mai (10)
    • aprilie (21)
    • martie (24)
    • februarie (15)
    • ianuarie (16)
  • 2022 (251)
    • decembrie (26)
    • noiembrie (31)
    • octombrie (12)
    • septembrie (18)
    • august (19)
    • iulie (22)
    • iunie (19)
    • mai (29)
    • aprilie (27)
    • martie (16)
    • februarie (17)
    • ianuarie (15)
  • 2021 (407)
    • decembrie (15)
    • noiembrie (37)
    • octombrie (26)
    • septembrie (25)
    • august (29)
    • iulie (47)
    • iunie (51)
    • mai (40)
    • aprilie (34)
    • martie (31)
    • februarie (42)
    • ianuarie (30)
  • 2020 (282)
    • decembrie (15)
    • noiembrie (25)
    • octombrie (27)
    • septembrie (19)
    • august (22)
    • iulie (23)
    • iunie (25)
    • mai (26)
    • aprilie (25)
    • martie (31)
    • februarie (21)
    • ianuarie (23)
  • 2019 (479)
    • decembrie (25)
    • noiembrie (57)
    • octombrie (30)
    • septembrie (42)
    • august (30)
    • iulie (43)
    • iunie (46)
    • mai (44)
    • aprilie (55)
    • martie (39)
    • februarie (30)
    • ianuarie (38)
  • 2018 (245)
    • decembrie (39)
    • noiembrie (42)
    • octombrie (47)
    • septembrie (43)
    • august (39)
    • iulie (30)
    • iunie (3)
    • mai (1)
    • aprilie (1)

Facebook

Coment.md
Coment.md © Copyright 2018 | Toate Drepturile Rezervate