• ro
  • ru
site logo
  • Geopolitică
  • Politică
  • Economie
  • Social
  • Justiție
  • Bloguri
  • Internațional
3 ianuarie 2026 În Actual, Important, Politică

Ion Ceban: Eu aș vrea să văd cine dintre bolfoșeii din PAS s-ar descurca cu 2 700 de lei lunar sau chiar cu 3 300 de lei lunar! Iar pe pensionari ei îi obligă să se descurce

ceban

Ion Ceban, liderul Mișcării Alternativa Națională (MAN), a vorbit despre ce a însemnat anul 2025 pentru Republica Moldova, dar și așteptările pentru anul 2026.

Politicianul a constatat că, indiferent de declarațiile triumfaliste ale guvernării, 2025 a fost un an greu pentru Republica Moldova, un an în care s-au înregistrat regrese pe multiple planuri – începând de la starea democrației și funcționarea statului de drept (care au ajuns să fie doar pe hârtie) și terminând cu starea economiei și nivelul de viață al populației.

„1. În 2025 a continuat să se aprofundeze nivelul sărăciei absolute.
În anii de guvernare ai PAS, acest nivel a crescut de la 25% la 33%.
Cea mai afectată este zona de sud a țării, unde, potrivit unor estimări, sărăcia absolută a ajuns la 50%.
În rezultat, crește exodul populației, oamenii pleacă pentru că nu mai văd nicio perspectivă în Republica Moldova.
Numai în anii de guvernare ai PAS, numărul persoanelor cu viză de reședință obișnuită în Moldova s-a redus cu peste 240 000 de persoane. Când vor fi făcute publice datele pentru 2025, nu este exclus ca acest număr să crească până la 300 000 de persoane.
– PAS se face că nu înțelege că acesta este un rezultat al politicii sale incompetente și constată: dacă se reduce numărul populației, haideți să închidem școli.

2. În anii de guvernare ai PAS, inclusiv în 2025, au fost închise peste 50 de școli, iar numai în 2026 se preconizează închiderea sau așa-zisa „reorganizare” a altor 70 de școli.
Numărul de profesori se reduce constant, iar deficitul de cadre didactice crește.
În anii de guvernare ai PAS, numărul profesorilor din școli s-a redus cu peste 700, iar deficitul a ajuns oficial la 1 500 de cadre didactice.
Profesorii cer, absolut justificat, majorarea salariilor, iar guvernarea PAS le răspunde în mod obraznic că nu are bani.
Aceasta, în condițiile în care, pentru confortul propriu, adică pentru majorarea bugetelor pentru mai multe instituții ale administrației publice centrale, numai pentru 2026 au găsit peste 2 miliarde de lei.

3. În 2025, PAS a continuat să-și bată joc de pensionari, de populația nevoiașă, iar aceeași politică vrea să o continue și în 2026.
În an electoral, au umblat cu subvențiile, spunându-le oamenilor că totul e bine, că, chiar dacă cresc tarifele, vor fi compensații.
Alegerile au trecut și PAS și-a arătat adevărata față.
Întâi au revizuit criteriile de acordare a compensațiilor pentru 2025, iar o bună parte din cei care au nevoie cu adevărat de sprijin au fost lipsiți de ele.

Apoi au început să pregătească cetățenii de vești proaste, spunând că pentru 2026 nu sunt prevăzute mijloace pentru compensații.
Ulterior, la cel mai înalt nivel, a început să fie promovat mesajul că, în general, la compensații trebuie de renunțat, că populația nu e chiar atât de săracă cum se spune.

Atâta cinism – e greu de explicat!”, a declarat liderul MAN.

Ion Ceban a mai spus că, de sutele de mii de pensionari guvernarea își bate joc constant.

„Cei din PAS spun că au majorat pensia minimă și pensia medie, dar, în realitate, raportată la inflație, puterea de cumpărare a pensionarilor este mai mică decât atunci când PAS a venit la guvernare. Inflația cumulativă de când PAS este la guvernare a depășit 60%, iar indicele prețurilor de consum a crescut cu peste 160%.

Ca să fie clar ce atitudine reală are PAS față de pensionari, voi menționa că, în timp ce pentru miniștri și alți demnitari puși în funcție de PAS s-au găsit bani pentru a le stabili salarii de zeci sau chiar peste 100 de mii de lei lunar, anul viitor pensia va crește doar cu câteva sute de lei, și asta doar pentru că legea obligă guvernarea să opereze indexarea anuală. Eu aș vrea să văd cine dintre bolfoșeii din PAS s-ar descurca cu 2 700 de lei lunar sau chiar cu 3 300 de lei lunar! Iar pe pensionari ei îi obligă să se descurce”, a subliniat el.

Articolul precedentVlad Filat: 2025 a fost un an deloc ușor, plin de provocări, dar pe care îl încheiem cu demnitate
Articolul următorNumărul alegătorilor, înscriși în Registrul de Stat al Alegătorilor, la data de 2 ianuarie 2026, este de 3 299 794

Postari relevante:

  • dec-25-07
    În decembrie, deputații s-au întrunit în trei ședințe plenare, care au avut o durată totală de 30 de ore
  • cec2
    Numărul alegătorilor, înscriși în Registrul de Stat al Alegătorilor, la data de 2 ianuarie 2026, este de 3 299 794

Caută

CATEGORII

  • Actual (5.481)
  • Bloguri (332)
  • Breaking (1.337)
  • Economie (423)
  • Geopolitică (427)
  • Important (7.193)
  • Internațional (147)
  • Justiție (175)
  • Politică (3.791)
  • Social (733)
  • Uncategorized @ro (17)

Articole recente

  • În decembrie, deputații s-au întrunit în trei ședințe plenare, care au avut o durată totală de 30 de ore 3 ianuarie 2026
  • Numărul alegătorilor, înscriși în Registrul de Stat al Alegătorilor, la data de 2 ianuarie 2026, este de 3 299 794 3 ianuarie 2026
  • Ion Ceban: Eu aș vrea să văd cine dintre bolfoșeii din PAS s-ar descurca cu 2 700 de lei lunar sau chiar cu 3 300 de lei lunar! Iar pe pensionari ei îi obligă să se descurce 3 ianuarie 2026
  • Vlad Filat: 2025 a fost un an deloc ușor, plin de provocări, dar pe care îl încheiem cu demnitate 31 decembrie 2025
  • Alexandru Munteanu, în discuții cu veteranii de război din Republica Moldova 31 decembrie 2025

Despre proiect

www.coment.md este un proiect nou pe piața media din Republica Moldova, care și-a propus să adune opiniile și comentariile analiștilor, jurnaliștilor și bloggerilor, la un loc și, de asemenea, să publice, constant, propriile analize în privința subiectelor de actualitate.

Ultimele articole

  • În decembrie, deputații s-au întrunit în trei ședințe plenare, care au avut o durată totală de 30 de ore 3 ianuarie 2026
  • Numărul alegătorilor, înscriși în Registrul de Stat al Alegătorilor, la data de 2 ianuarie 2026, este de 3 299 794 3 ianuarie 2026
  • Ion Ceban: Eu aș vrea să văd cine dintre bolfoșeii din PAS s-ar descurca cu 2 700 de lei lunar sau chiar cu 3 300 de lei lunar! Iar pe pensionari ei îi obligă să se descurce 3 ianuarie 2026

Arhiva

  • 2026 (3)
    • ianuarie (3)
  • 2025 (4101)
    • decembrie (440)
    • noiembrie (426)
    • octombrie (363)
    • septembrie (531)
    • august (456)
    • iulie (401)
    • iunie (359)
    • mai (330)
    • aprilie (244)
    • martie (188)
    • februarie (178)
    • ianuarie (185)
  • 2024 (1147)
    • decembrie (216)
    • noiembrie (149)
    • octombrie (90)
    • septembrie (105)
    • august (62)
    • iulie (82)
    • iunie (84)
    • mai (92)
    • aprilie (102)
    • martie (95)
    • februarie (43)
    • ianuarie (27)
  • 2023 (353)
    • decembrie (27)
    • noiembrie (42)
    • octombrie (74)
    • septembrie (49)
    • august (44)
    • iulie (23)
    • iunie (8)
    • mai (10)
    • aprilie (21)
    • martie (24)
    • februarie (15)
    • ianuarie (16)
  • 2022 (251)
    • decembrie (26)
    • noiembrie (31)
    • octombrie (12)
    • septembrie (18)
    • august (19)
    • iulie (22)
    • iunie (19)
    • mai (29)
    • aprilie (27)
    • martie (16)
    • februarie (17)
    • ianuarie (15)
  • 2021 (407)
    • decembrie (15)
    • noiembrie (37)
    • octombrie (26)
    • septembrie (25)
    • august (29)
    • iulie (47)
    • iunie (51)
    • mai (40)
    • aprilie (34)
    • martie (31)
    • februarie (42)
    • ianuarie (30)
  • 2020 (282)
    • decembrie (15)
    • noiembrie (25)
    • octombrie (27)
    • septembrie (19)
    • august (22)
    • iulie (23)
    • iunie (25)
    • mai (26)
    • aprilie (25)
    • martie (31)
    • februarie (21)
    • ianuarie (23)
  • 2019 (479)
    • decembrie (25)
    • noiembrie (57)
    • octombrie (30)
    • septembrie (42)
    • august (30)
    • iulie (43)
    • iunie (46)
    • mai (44)
    • aprilie (55)
    • martie (39)
    • februarie (30)
    • ianuarie (38)
  • 2018 (245)
    • decembrie (39)
    • noiembrie (42)
    • octombrie (47)
    • septembrie (43)
    • august (39)
    • iulie (30)
    • iunie (3)
    • mai (1)
    • aprilie (1)

Facebook

Coment.md
Coment.md © Copyright 2018 | Toate Drepturile Rezervate