• ro
site logo
  • Geopolitică
  • Politică
  • Economie
  • Social
  • Justiție
  • Bloguri
  • Internațional
10 aprilie 2025 În Actual, Important, Politică

Ion Chicu, la Cotiujenii Mari: „Funcționarul nu poate trăi regește, iar pensionarul – la limita existenței”

488311650_122126192858747174_1676047344494365892_n

Miercuri, 9 aprilie, liderul Blocului Alternativa, Ion Chicu, s-a întâlnit cu locuitorii satului Cotiujenii Mari, raionul Șoldănești, în cadrul inițiativei „La sfat cu cetățenii”.

Chicu a prezentat viziunea Blocului Alternativa pentru relansarea economiei, agriculturii, educației și sistemului de sănătate, dar și măsurile propuse pentru a asigura venituri decente și prețuri controlate.

Oamenii și-au exprimat nemulțumirea față de salariile de sute de mii de lei ale unor funcționari PAS, în timp ce salariile reale ale bugetarilor au scăzut, iar pensiile nu țin pasul cu inflația.

În acest context, Blocul Alternativa propune:

– revenirea la principiile Legii 270 privind salarizarea în sectorul public;

– limitarea salariilor exagerate în instituțiile de stat;

– indexarea pensiilor în funcție de salariul minim stabilit anual.

„Funcționarul nu poate trăi regește, iar pensionarul – la limita existenței”, a subliniat Ion Chicu.

La final, liderul Alternativa le-a urat sătenilor sănătate și sărbători pascale cu liniște și speranță.

Articolul precedentAdoptat de Parlament: Acces la servicii de comunicații electronice de calitate înaltă, la tarife reduse
Articolul următor10 ani de Almanah Politic al Republicii Moldova

Postari relevante:

  • alexandru
    Premierul desemnat a avut primele consultări cu mediul de afaceri
  • signal-2025-10-25-10-46-26-227
    Patru membri de familie ai cetățenilor Republicii Moldova, evacuați din Fâșia Gaza, au ajuns în siguranță în Republica Moldova

Caută

CATEGORII

  • Actual (4.546)
  • Bloguri (317)
  • Breaking (1.323)
  • Economie (407)
  • Geopolitică (347)
  • Important (6.250)
  • Internațional (147)
  • Justiție (144)
  • Politică (3.070)
  • Social (576)
  • Uncategorized @ro (10)

Articole recente

  • Premierul desemnat a avut primele consultări cu mediul de afaceri 25 octombrie 2025
  • Patru membri de familie ai cetățenilor Republicii Moldova, evacuați din Fâșia Gaza, au ajuns în siguranță în Republica Moldova 25 octombrie 2025
  • Igor Grosu: „Pentru următorii patru ani avem un volum enorm de muncă în aproximarea legislației naționale la cea europeană, iar experiența României este esențială” 25 octombrie 2025
  • Maia Sandu va efectua o vizită în România 25 octombrie 2025
  • În noul Parlament au fost constituite șase fracțiuni 24 octombrie 2025

Despre proiect

www.coment.md este un proiect nou pe piața media din Republica Moldova, care și-a propus să adune opiniile și comentariile analiștilor, jurnaliștilor și bloggerilor, la un loc și, de asemenea, să publice, constant, propriile analize în privința subiectelor de actualitate.

Ultimele articole

  • Premierul desemnat a avut primele consultări cu mediul de afaceri 25 octombrie 2025
  • Patru membri de familie ai cetățenilor Republicii Moldova, evacuați din Fâșia Gaza, au ajuns în siguranță în Republica Moldova 25 octombrie 2025
  • Igor Grosu: „Pentru următorii patru ani avem un volum enorm de muncă în aproximarea legislației naționale la cea europeană, iar experiența României este esențială” 25 octombrie 2025

Arhiva

  • 2025 (3155)
    • octombrie (283)
    • septembrie (531)
    • august (456)
    • iulie (401)
    • iunie (359)
    • mai (330)
    • aprilie (244)
    • martie (188)
    • februarie (178)
    • ianuarie (185)
  • 2024 (1147)
    • decembrie (216)
    • noiembrie (149)
    • octombrie (90)
    • septembrie (105)
    • august (62)
    • iulie (82)
    • iunie (84)
    • mai (92)
    • aprilie (102)
    • martie (95)
    • februarie (43)
    • ianuarie (27)
  • 2023 (353)
    • decembrie (27)
    • noiembrie (42)
    • octombrie (74)
    • septembrie (49)
    • august (44)
    • iulie (23)
    • iunie (8)
    • mai (10)
    • aprilie (21)
    • martie (24)
    • februarie (15)
    • ianuarie (16)
  • 2022 (251)
    • decembrie (26)
    • noiembrie (31)
    • octombrie (12)
    • septembrie (18)
    • august (19)
    • iulie (22)
    • iunie (19)
    • mai (29)
    • aprilie (27)
    • martie (16)
    • februarie (17)
    • ianuarie (15)
  • 2021 (407)
    • decembrie (15)
    • noiembrie (37)
    • octombrie (26)
    • septembrie (25)
    • august (29)
    • iulie (47)
    • iunie (51)
    • mai (40)
    • aprilie (34)
    • martie (31)
    • februarie (42)
    • ianuarie (30)
  • 2020 (282)
    • decembrie (15)
    • noiembrie (25)
    • octombrie (27)
    • septembrie (19)
    • august (22)
    • iulie (23)
    • iunie (25)
    • mai (26)
    • aprilie (25)
    • martie (31)
    • februarie (21)
    • ianuarie (23)
  • 2019 (479)
    • decembrie (25)
    • noiembrie (57)
    • octombrie (30)
    • septembrie (42)
    • august (30)
    • iulie (43)
    • iunie (46)
    • mai (44)
    • aprilie (55)
    • martie (39)
    • februarie (30)
    • ianuarie (38)
  • 2018 (245)
    • decembrie (39)
    • noiembrie (42)
    • octombrie (47)
    • septembrie (43)
    • august (39)
    • iulie (30)
    • iunie (3)
    • mai (1)
    • aprilie (1)

Facebook

Coment.md
Coment.md © Copyright 2018 | Toate Drepturile Rezervate