• ro
  • ru
site logo
  • Geopolitică
  • Politică
  • Economie
  • Social
  • Justiție
  • Bloguri
  • Internațional
17 septembrie 2025 În Actual, Important, Politică

Irina Vlah: Tentativa guvernării, întreprinsă prin intermediul partidelor de buzunar, de a ne scoate din cursa electorală, a eșuat

547438730_1369510604538223_616032138521349583_n

Irina Vlah, liderul Partidului Republican „Inima Moldovei”, spune că „tentativa guvernării, întreprinsă prin intermediul partidelor de buzunar, de a ne scoate din cursa electorală, a eșuat. E și logic, pentru că noi din start am demonstrat că demersurile celor două formațiuni sunt neîntemeiate”

Politiciana a spus că, Comisia Electorale Centrale, examinând cele două demersuri depuse împotriva formațiunii, „nu s-a putut abține și, folosindu-se de situație, și-a demonstrat atașamentul politic față de guvernare”.

„Astfel, fără a aștepta rezultatele controlului financiar, pe care tot CEC l-a inițiat, și care ar fi demonstrat vinovăția sau nevinovăția noastră, ne-a aplicat avertisment și a sesizat Ministerul Justiției să examineze posibilitatea aplicării în raport cu noi a art. 21 din Legea privind partidele politice (limitarea activității partidului politic). Astfel, CEC a încălcat principiul prezumției nevinovăției și s-a plasat mai presus de orice în stat.

Evident, vom contesta această decizie, pe care o considerăm neîntemeiată și motivată politic. Lupta continuă!”, a declarat Irina Vlah.

Articolul precedentAndrei Năstase: Diaspora trebuie să fie respectată și să aibă dreptul de a se organiza liber, de a avea propria voce și propria forță în Parlament și Guvern
Articolul următorExtrădarea lui Vladimir Plahotniuc în Republica Moldova a fost suspendată

Postari relevante:

  • IMG_9227
    Cristina Gherasimov, în discuții cu oficiali europeni despre prioritățile Republicii Moldova în viitor
  • inima moldovei vlah prim
    Cazul Partidului Republican „Inima Moldovei”, în atenția Ambasadei SUA. Irina Vlah: Ne aflăm într-o situație fără precedent

Caută

CATEGORII

  • Actual (4.443)
  • Bloguri (316)
  • Breaking (1.321)
  • Economie (407)
  • Geopolitică (339)
  • Important (6.146)
  • Internațional (147)
  • Justiție (138)
  • Politică (2.984)
  • Social (568)
  • Uncategorized @ro (10)

Articole recente

  • Cristina Gherasimov, în discuții cu oficiali europeni despre prioritățile Republicii Moldova în viitor 16 octombrie 2025
  • Cazul Partidului Republican „Inima Moldovei”, în atenția Ambasadei SUA. Irina Vlah: Ne aflăm într-o situație fără precedent 16 octombrie 2025
  • Opinie: Graba cu care președintele PAS a anunțat numele candidatului la șefia Guvernului e una care pune presiune pe doamna Sandu 16 octombrie 2025
  • Anca Dragu, în discuții cu directorul Departamentului European al FMI 16 octombrie 2025
  • Lider de partid: Prima acţiune pe care ar trebui să o facă noul premier va fi demararea unui amplu audit care să cuprindă cele mai importante domenii 16 octombrie 2025

Despre proiect

www.coment.md este un proiect nou pe piața media din Republica Moldova, care și-a propus să adune opiniile și comentariile analiștilor, jurnaliștilor și bloggerilor, la un loc și, de asemenea, să publice, constant, propriile analize în privința subiectelor de actualitate.

Ultimele articole

  • Cristina Gherasimov, în discuții cu oficiali europeni despre prioritățile Republicii Moldova în viitor 16 octombrie 2025
  • Cazul Partidului Republican „Inima Moldovei”, în atenția Ambasadei SUA. Irina Vlah: Ne aflăm într-o situație fără precedent 16 octombrie 2025
  • Opinie: Graba cu care președintele PAS a anunțat numele candidatului la șefia Guvernului e una care pune presiune pe doamna Sandu 16 octombrie 2025

Arhiva

  • 2025 (3051)
    • octombrie (179)
    • septembrie (531)
    • august (456)
    • iulie (401)
    • iunie (359)
    • mai (330)
    • aprilie (244)
    • martie (188)
    • februarie (178)
    • ianuarie (185)
  • 2024 (1147)
    • decembrie (216)
    • noiembrie (149)
    • octombrie (90)
    • septembrie (105)
    • august (62)
    • iulie (82)
    • iunie (84)
    • mai (92)
    • aprilie (102)
    • martie (95)
    • februarie (43)
    • ianuarie (27)
  • 2023 (353)
    • decembrie (27)
    • noiembrie (42)
    • octombrie (74)
    • septembrie (49)
    • august (44)
    • iulie (23)
    • iunie (8)
    • mai (10)
    • aprilie (21)
    • martie (24)
    • februarie (15)
    • ianuarie (16)
  • 2022 (251)
    • decembrie (26)
    • noiembrie (31)
    • octombrie (12)
    • septembrie (18)
    • august (19)
    • iulie (22)
    • iunie (19)
    • mai (29)
    • aprilie (27)
    • martie (16)
    • februarie (17)
    • ianuarie (15)
  • 2021 (407)
    • decembrie (15)
    • noiembrie (37)
    • octombrie (26)
    • septembrie (25)
    • august (29)
    • iulie (47)
    • iunie (51)
    • mai (40)
    • aprilie (34)
    • martie (31)
    • februarie (42)
    • ianuarie (30)
  • 2020 (282)
    • decembrie (15)
    • noiembrie (25)
    • octombrie (27)
    • septembrie (19)
    • august (22)
    • iulie (23)
    • iunie (25)
    • mai (26)
    • aprilie (25)
    • martie (31)
    • februarie (21)
    • ianuarie (23)
  • 2019 (479)
    • decembrie (25)
    • noiembrie (57)
    • octombrie (30)
    • septembrie (42)
    • august (30)
    • iulie (43)
    • iunie (46)
    • mai (44)
    • aprilie (55)
    • martie (39)
    • februarie (30)
    • ianuarie (38)
  • 2018 (245)
    • decembrie (39)
    • noiembrie (42)
    • octombrie (47)
    • septembrie (43)
    • august (39)
    • iulie (30)
    • iunie (3)
    • mai (1)
    • aprilie (1)

Facebook

Coment.md
Coment.md © Copyright 2018 | Toate Drepturile Rezervate