Cornel Ciurea

Confruntarea surdă dintre judecători, pe de o parte, și Consiliul Superior al Magistraturii, pe de altă parte, recent demis de Adunarea Generală a Judecătorilor, nu poate fi înțeleasă prin prisma îngustă a rezistenței unui sistem judecătoresc odios în fața schimbării reprezentate de noua guvernare. Spun acest lucru pentru că este evidentă tentația guvernării de a prezenta Consiliul Superior al Magistraturii drept o victimă nevinovată în această luptă iar judecătorii drept o haită de lupi dezlănțuiți care pun în pericol siguranța statului.

Vedem că atît Maia Sandu cît și Ministrul Justiției Stamati au luat partea Consiliului Superior al Magistraturii. Această poziționare este surprinzătoare întrucît imediat după preluarea puterii din luna iunie premierul a mers la ședința CSM și a amenințat toată componența, cerînd curățirea sistemului. Acest demers a fost considerat o imixtiune în sistemul justiției pentru că CSM este o structură numită și împuternicită de judecători și nu de politicieni. Acum însă Maia Sandu încearcă din răsputeri să apere CSM și pretinde că deciziile luate de judecători în cadrul Adunării generale nu au efect juridic.

Comportamentul Maiei Sandu este cu atît mai surprinzător cu cît devine tot mai transparentă dorința ei de a apăra o echipă de oameni care au luat o sumedenie de decizii controversate în perioada guvernării PDM. Zelul inchizitorial și represiv care s-a manifestat plenar cu alte ocazii (Curtea Constituțională, Procuratura Generală) s-a pulverizatv în cazul CSM. Premierul așa și nu ne-a explicat din ce cauză magistrații de la CSM sînt mai neprihăniți decît fostul Procuror General și echipa lui sau membrii fostei Curți Constituționale. Magistrații au fost nu doar iertați dar și învestiți cu încredere de a continua așa numita reformă în justiție care, în opinia guvernării, înseamnă o epurare consistentă a corpului judecătoresc.

În aceste condiții este absolut firesc să vezi o mișcare de rezistență din partea judecătorilor. Magistrații nu sînt de acord să fie duși la abator ca niște vite legate de picioare. Printre ei sînt judecători corupți, semi-corupți și cinstiți. Dar un elementar simț al autoconservării îi obligă să facă front comun și să opună rezistență tăvălugului exterminator al guvernului actual în a cărui obiectivitate nimeni n-are încredere.

Poziția judecătorilor este și mai convingătoare datorită folosirii argumentelor adversarilor. Ideea lor de bază e că reforma în justiție nu poate fi înfăptuită de cei suspecți de servilism în fața fostului regim. Mai mult, ei fac trimitere la hotărîrea Parlamentului privind recunoașterea caracterului captiv al statului din luna iunie incriminînd în primul rînd magistrații din CSM de obediență în fața sistemului învins de Maia Sandu. Și tocmai asta este greu de contestat.  Printr-o ciudată ”lege a bumerangului” noțiune folosită în acest context de Alexandru Tănase, judecătorii fac uz de metodele guvernării pentru a torpila acțiunile Maiei Sandu și a CSM-ului domesticit de ea.

În aceste condiții este deja mai puțin interesant dacă ”oamenii lui Plahotniuc” ar sta în spatele acestor acțiuni. E adevărat că remarcăm o satisfacție nedisimulată a celor care au fost înlăturați de noua guvernare – cuvîntările pătimașe ale fostului președinte al CSM, Victor Micu sînt din acest punct de vedere chiar excesive. Dar supărarea sinceră a judecătorilor nu poate fi pusă la îndoială căci într-un termen scurt ei au devenit ținta predilectă a tuturor săgeților otrăvite ale guvernării și un posibil țap ispășitor pentru eșecurile extrem de probabile în domeniul justiției. Colac peste pupăză, guvernarea îi amenință cu o evaluare soră cu moartea ”ca în Albania” și verificarea averilor despre care se crede că au fost dobîndite pe cale ilicită.

Din această cauză, guvernarea nu poate câștiga lupta exclusiv prin presiuni și represalii. Comportamentul ei recent a devenit în mod suprinzător extrem de asemănător cu cel al fostei guvernări. Nedorind să accepte deciziile Adunării Generale, Sandu și CSM au început să numere sîmbetele și duminicile pentru a demonstra că Adunarea a fost convocată neregulamentar. Acest mod de argumentare amintește tulburător de eforturile PDM de a demonstra că o lună are 30 de zile iar perioada de formare a alianței majoritare ar fi trebuit să expire pînă vineri, 7 iunie.

Acest formalism exagerat refuză să vadă problema de fond care se rezumă la rezistența judecătorilor în fața unei reforme îndoielnice înfăptuite de un CSM nereprezentativ și nereformat. În aceste condiții, părțile împricinate trebuie să ajungă la un dialog, iar președintele Dodon are din nou o ocazie să iasă la rampă și să calmeze spiritele.