• ro
site logo
  • Geopolitică
  • Politică
  • Economie
  • Social
  • Justiție
  • Bloguri
  • Internațional
8 aprilie 2025 În Actual, Important

Maia Sandu s-a întâlnit cu Tony Blair, fost prim-ministru britanic și fondatorul Institutului Tony Blair pentru Schimbare Globală

0C4A1289

Președinta Republicii Moldova, Maia Sandu, a avut o întrevedere cu fostul prim-ministru britanic Tony Blair. Discuțiile au vizat sprijinul oferit de Institutul Tony Blair pentru Schimbare Globală (Tony Blair Institute for Global Change) în vederea impulsionării creșterii economice, atragerii investițiilor și aderării Moldovei la Uniunea Europeană.

Tony Blair Institute for Global Change este o organizație non-profit care sprijină guvernele din întreaga lume în promovarea dezvoltării durabile și a creșterii economice, prin expertiză în domenii precum economia, guvernarea digitală, securitatea și adaptarea la schimbările climatice.

Tony Blair a reconfirmat angajamentul fundației de a susține autoritățile moldovene în eforturile de a ridica nivelul de trai al populației – în special prin stimularea economiei și sprijinirea parcursului de aderare la Uniunea Europeană.

Articolul precedentPSRM cere demisia imediată și necondiționată a ministrului Justiției, Veronica Mihailov-Moraru
Articolul următorProcurorul General a sesizat Curtea Constituțională privind modificările aduse Legii amnistiei

Postari relevante:

  • 571712609_1264864692346196_7490680662651352073_n
    În noul Parlament au fost constituite șase fracțiuni
  • Screenshot 2025-10-24 104230
    Maia Sandu a numit-o pe Veronica Mihailov-Moraru în funcția de consilier prezidențial în domeniul justiției

Caută

CATEGORII

  • Actual (4.542)
  • Bloguri (317)
  • Breaking (1.323)
  • Economie (407)
  • Geopolitică (346)
  • Important (6.246)
  • Internațional (147)
  • Justiție (144)
  • Politică (3.067)
  • Social (576)
  • Uncategorized @ro (10)

Articole recente

  • În noul Parlament au fost constituite șase fracțiuni 24 octombrie 2025
  • Maia Sandu a numit-o pe Veronica Mihailov-Moraru în funcția de consilier prezidențial în domeniul justiției 24 octombrie 2025
  • Cine vor fi cei 3 adjuncți ai Procurorului Anticorupție 24 octombrie 2025
  • CtEDO confirmă abuzuri grave ale drepturilor omului în regiunea transnistreană, în patru cauze câștigate de reclamanți asistați de Promo-LEX 24 octombrie 2025
  • Partidul „Democrația Acasă” nu susține numirea lui Alexandru Munteanu în calitate de Premier 24 octombrie 2025

Despre proiect

www.coment.md este un proiect nou pe piața media din Republica Moldova, care și-a propus să adune opiniile și comentariile analiștilor, jurnaliștilor și bloggerilor, la un loc și, de asemenea, să publice, constant, propriile analize în privința subiectelor de actualitate.

Ultimele articole

  • În noul Parlament au fost constituite șase fracțiuni 24 octombrie 2025
  • Maia Sandu a numit-o pe Veronica Mihailov-Moraru în funcția de consilier prezidențial în domeniul justiției 24 octombrie 2025
  • Cine vor fi cei 3 adjuncți ai Procurorului Anticorupție 24 octombrie 2025

Arhiva

  • 2025 (3151)
    • octombrie (279)
    • septembrie (531)
    • august (456)
    • iulie (401)
    • iunie (359)
    • mai (330)
    • aprilie (244)
    • martie (188)
    • februarie (178)
    • ianuarie (185)
  • 2024 (1147)
    • decembrie (216)
    • noiembrie (149)
    • octombrie (90)
    • septembrie (105)
    • august (62)
    • iulie (82)
    • iunie (84)
    • mai (92)
    • aprilie (102)
    • martie (95)
    • februarie (43)
    • ianuarie (27)
  • 2023 (353)
    • decembrie (27)
    • noiembrie (42)
    • octombrie (74)
    • septembrie (49)
    • august (44)
    • iulie (23)
    • iunie (8)
    • mai (10)
    • aprilie (21)
    • martie (24)
    • februarie (15)
    • ianuarie (16)
  • 2022 (251)
    • decembrie (26)
    • noiembrie (31)
    • octombrie (12)
    • septembrie (18)
    • august (19)
    • iulie (22)
    • iunie (19)
    • mai (29)
    • aprilie (27)
    • martie (16)
    • februarie (17)
    • ianuarie (15)
  • 2021 (407)
    • decembrie (15)
    • noiembrie (37)
    • octombrie (26)
    • septembrie (25)
    • august (29)
    • iulie (47)
    • iunie (51)
    • mai (40)
    • aprilie (34)
    • martie (31)
    • februarie (42)
    • ianuarie (30)
  • 2020 (282)
    • decembrie (15)
    • noiembrie (25)
    • octombrie (27)
    • septembrie (19)
    • august (22)
    • iulie (23)
    • iunie (25)
    • mai (26)
    • aprilie (25)
    • martie (31)
    • februarie (21)
    • ianuarie (23)
  • 2019 (479)
    • decembrie (25)
    • noiembrie (57)
    • octombrie (30)
    • septembrie (42)
    • august (30)
    • iulie (43)
    • iunie (46)
    • mai (44)
    • aprilie (55)
    • martie (39)
    • februarie (30)
    • ianuarie (38)
  • 2018 (245)
    • decembrie (39)
    • noiembrie (42)
    • octombrie (47)
    • septembrie (43)
    • august (39)
    • iulie (30)
    • iunie (3)
    • mai (1)
    • aprilie (1)

Facebook

Coment.md
Coment.md © Copyright 2018 | Toate Drepturile Rezervate