• ro
site logo
  • Geopolitică
  • Politică
  • Economie
  • Social
  • Justiție
  • Bloguri
  • Internațional
17 decembrie 2021 În Actual, Breaking, Important

Majorarea salariilor judecătorilor CC e o chestiune de timp

lei1

Iulian Ciocan

Cum amendamentul Parlamentului prin care judecătorii Curţii Constituţionale urmau să primească salarii de peste 3 mii de euro a provocat o sumedenie de nemulţumiri şi nedumeriri, preşedinta Maia Sandu a amânat majorarea cu pricina, întorcând legea în Legislativ. Motivul preşedintei e absenţa avizului Guvernului. Imediat asupra Maiei Sandu s-a abătut un noian de dragoste populară, mulţi lăudând cumpătarea şi vigilenţa preşedintei. 

Retrospectiva săptămânii: Merită judecătorii de la Curtea Constituțională salarii mai mari?

De fapt, la mijloc e o disfuncţionalitate involuntară. Cineva din Parlament chiar avea senzaţia că avizul Guvernului există, unde mai pui că prim-ministra Gavriliţa susţine această majorare, invocând salariile mari ale judecătorilor de pe alte meridiane. E de presupus că nici preşedinta Sandu nu se opune foarte tare acestei majorări. Pur şi simplu, ea vrea ca totul să fie în ordine şi nu doreşte să pună căruţa înaintea boilor, adică înaintea avizului guvernamental.

Aşa că majorarea cu pricina e doar o chestiune de timp. Cred că va veni în curând şi avizul Guvernului. Altminteri, nu sunt nici pro, nici contra acestor majorări. Pur şi simplu, mă gândesc că guvernanţii ar trebui să se gândească bine ca să aleagă varianta cea mai bună. Şi poate că n-ar strica să pornim de la realitatea noastră, nu de la salariile astronomice ale judecătorilor străini care trăiesc în alte lumi. Aşteptăm decizia conducătorilor.

Articolul precedentO formă fără fond, justiția moldoveană
Articolul următor(doc) Petiție către primar și Consiliul Municipal Chișinău. Semnatarii, categoric împotriva construcției unui bloc în apropiere de Parcul „La Izvor”!

Postari relevante:

  • plaha
    Vladimir Plahotniuc rămâne în arest preventiv pentru încă 30 de zile
  • photo_2025-10-20_14-44-49
    Mihai Popșoi a avut o întrevedere cu Comisarul European pentru Extindere, Marta Kos

Caută

CATEGORII

  • Actual (4.470)
  • Bloguri (316)
  • Breaking (1.321)
  • Economie (407)
  • Geopolitică (343)
  • Important (6.174)
  • Internațional (147)
  • Justiție (140)
  • Politică (3.008)
  • Social (569)
  • Uncategorized @ro (10)

Articole recente

  • Vladimir Plahotniuc rămâne în arest preventiv pentru încă 30 de zile 20 octombrie 2025
  • Mihai Popșoi a avut o întrevedere cu Comisarul European pentru Extindere, Marta Kos 20 octombrie 2025
  • Parlamentul de legislatura a XII-a se convoacă în ședința de constituire 20 octombrie 2025
  • Uniunea Avocaților își exprimă îngrijorarea privind declarațiile făcute de Maia Sandu referitoare la vettingul avocaților 20 octombrie 2025
  • Vlad Batrîncea: Care va fi credibilitatea Guvernului, dacă chiar și la înaintarea prim-ministrului nu se respectă legea?! 20 octombrie 2025

Despre proiect

www.coment.md este un proiect nou pe piața media din Republica Moldova, care și-a propus să adune opiniile și comentariile analiștilor, jurnaliștilor și bloggerilor, la un loc și, de asemenea, să publice, constant, propriile analize în privința subiectelor de actualitate.

Ultimele articole

  • Vladimir Plahotniuc rămâne în arest preventiv pentru încă 30 de zile 20 octombrie 2025
  • Mihai Popșoi a avut o întrevedere cu Comisarul European pentru Extindere, Marta Kos 20 octombrie 2025
  • Parlamentul de legislatura a XII-a se convoacă în ședința de constituire 20 octombrie 2025

Arhiva

  • 2025 (3079)
    • octombrie (207)
    • septembrie (531)
    • august (456)
    • iulie (401)
    • iunie (359)
    • mai (330)
    • aprilie (244)
    • martie (188)
    • februarie (178)
    • ianuarie (185)
  • 2024 (1147)
    • decembrie (216)
    • noiembrie (149)
    • octombrie (90)
    • septembrie (105)
    • august (62)
    • iulie (82)
    • iunie (84)
    • mai (92)
    • aprilie (102)
    • martie (95)
    • februarie (43)
    • ianuarie (27)
  • 2023 (353)
    • decembrie (27)
    • noiembrie (42)
    • octombrie (74)
    • septembrie (49)
    • august (44)
    • iulie (23)
    • iunie (8)
    • mai (10)
    • aprilie (21)
    • martie (24)
    • februarie (15)
    • ianuarie (16)
  • 2022 (251)
    • decembrie (26)
    • noiembrie (31)
    • octombrie (12)
    • septembrie (18)
    • august (19)
    • iulie (22)
    • iunie (19)
    • mai (29)
    • aprilie (27)
    • martie (16)
    • februarie (17)
    • ianuarie (15)
  • 2021 (407)
    • decembrie (15)
    • noiembrie (37)
    • octombrie (26)
    • septembrie (25)
    • august (29)
    • iulie (47)
    • iunie (51)
    • mai (40)
    • aprilie (34)
    • martie (31)
    • februarie (42)
    • ianuarie (30)
  • 2020 (282)
    • decembrie (15)
    • noiembrie (25)
    • octombrie (27)
    • septembrie (19)
    • august (22)
    • iulie (23)
    • iunie (25)
    • mai (26)
    • aprilie (25)
    • martie (31)
    • februarie (21)
    • ianuarie (23)
  • 2019 (479)
    • decembrie (25)
    • noiembrie (57)
    • octombrie (30)
    • septembrie (42)
    • august (30)
    • iulie (43)
    • iunie (46)
    • mai (44)
    • aprilie (55)
    • martie (39)
    • februarie (30)
    • ianuarie (38)
  • 2018 (245)
    • decembrie (39)
    • noiembrie (42)
    • octombrie (47)
    • septembrie (43)
    • august (39)
    • iulie (30)
    • iunie (3)
    • mai (1)
    • aprilie (1)

Facebook

Coment.md
Coment.md © Copyright 2018 | Toate Drepturile Rezervate