• ro
site logo
  • Geopolitică
  • Politică
  • Economie
  • Social
  • Justiție
  • Bloguri
  • Internațional
22 decembrie 2025 În Actual, Geopolitică, Important, Politică

Mihai Popșoi a găzduit-o pe ministra afacerilor externe a României, Oana-Silvia Țoiu

0c4a6164

Viceprim-ministrul, ministrul afacerilor externe al Republicii Moldova, Mihai Popșoi, a găzduit-o pe ministra afacerilor externe a României, Oana-Silvia Țoiu,  aflată la Chișinău cu prilejul participării la Reuniunea șefilor misiunilor diplomatice și oficiilor consulare ale Republicii Moldova din străinătate.

Discuțiile au vizat consolidarea Parteneriatului Strategic dintre Republica Moldova și România, cooperarea bilaterală în domeniile politic, economic și al securității, precum și susținerea parcursului european al țării noastre.

În cadrul panelului dedicat Parteneriatului Strategic cu România, organizat la Ministerul Afacerilor Externe, a fost evidențiat faptul că schimburile comerciale bilaterale au depășit 3 miliarde de euro, iar investițiile românești în Republica Moldova se ridică la aproximativ 35 de milioane de euro. Totodată, a fost subliniată importanța proiectelor concrete de conectivitate și cooperare economică.

Republica Moldova și România sunt conectate printr-un parteneriat strategic solid, care se reflectă în proiecte concrete și în beneficii directe pentru cetățeni. Ne dorim ca această cooperare economică și investițională să continue să crească, astfel încât rezultatele să fie resimțite în mod real în viața oamenilor”, a declarat Mihai Popșoi.

La rândul său, ministra afacerilor externe a României, Oana-Silvia Țoiu, a reafirmat sprijinul al României pentru Republica Moldova, atât în plan bilateral, cât și în parcursul său european. „Parteneriatul nostru strategic produce rezultate concrete și va continua să se consolideze în beneficiul cetățenilor noștri”, a declarat ministra afacerilor externe a României, Oana-Silvia Țoiu.

La finalul vizitei, cei doi miniștri au reconfirmat angajamentul de a aprofunda Parteneriatul Strategic dintre Republica Moldova și România, astfel încât acesta să genereze în continuare rezultate concrete în domeniul dezvoltării economice, securității, bunăstării și integrării europene a Republicii Moldova.

Articolul precedentPSRM: Propunerile noastre din domeniul social sunt „centrate pe Om”
Articolul următor„Inima Moldovei”: Raportul final al ENEMO confirmă ceea ce formaţiunea noastră a denunţat demult: scrutinul din 28 septembrie 2025 s-a desfăşurat într-un cadru legal cu deficienţe majore

Postari relevante:

  • dodon
    Igor Dodon a adresat un mesaj de felicitare lucrătorilor din administrația publică locală
  • ceban ion
    Ion Ceban: Puțini cunosc, dar lucrătorii din organele administrației publice locale își desfășoară o bună parte a activității în condiții de alertă

Caută

CATEGORII

  • Actual (5.811)
  • Bloguri (337)
  • Breaking (1.345)
  • Economie (429)
  • Geopolitică (471)
  • Important (7.526)
  • Internațional (147)
  • Justiție (182)
  • Politică (4.014)
  • Social (836)
  • Uncategorized @ro (21)

Articole recente

  • Igor Dodon a adresat un mesaj de felicitare lucrătorilor din administrația publică locală 1 februarie 2026
  • Ion Ceban: Puțini cunosc, dar lucrătorii din organele administrației publice locale își desfășoară o bună parte a activității în condiții de alertă 1 februarie 2026
  • INTERVIU// Octavian Calmîc: Pentru noi este important ca acei care apelează la serviciile noastre să prospere, deoarece acesta e şi un indicator că ne facem lucrul bine 31 ianuarie 2026
  • În prezent, toate echipele de dispecerat ale Î.S. Moldelectrica, inclusiv Dispeceratul Național, activează în regim continuu 31 ianuarie 2026
  • Procesul de realimentare cu energie electrică se află într-o fază avansată 31 ianuarie 2026

Despre proiect

www.coment.md este un proiect nou pe piața media din Republica Moldova, care și-a propus să adune opiniile și comentariile analiștilor, jurnaliștilor și bloggerilor, la un loc și, de asemenea, să publice, constant, propriile analize în privința subiectelor de actualitate.

Ultimele articole

  • Igor Dodon a adresat un mesaj de felicitare lucrătorilor din administrația publică locală 1 februarie 2026
  • Ion Ceban: Puțini cunosc, dar lucrătorii din organele administrației publice locale își desfășoară o bună parte a activității în condiții de alertă 1 februarie 2026
  • INTERVIU// Octavian Calmîc: Pentru noi este important ca acei care apelează la serviciile noastre să prospere, deoarece acesta e şi un indicator că ne facem lucrul bine 31 ianuarie 2026

Arhiva

  • 2026 (338)
    • februarie (2)
    • ianuarie (336)
  • 2025 (4101)
    • decembrie (440)
    • noiembrie (426)
    • octombrie (363)
    • septembrie (531)
    • august (456)
    • iulie (401)
    • iunie (359)
    • mai (330)
    • aprilie (244)
    • martie (188)
    • februarie (178)
    • ianuarie (185)
  • 2024 (1147)
    • decembrie (216)
    • noiembrie (149)
    • octombrie (90)
    • septembrie (105)
    • august (62)
    • iulie (82)
    • iunie (84)
    • mai (92)
    • aprilie (102)
    • martie (95)
    • februarie (43)
    • ianuarie (27)
  • 2023 (353)
    • decembrie (27)
    • noiembrie (42)
    • octombrie (74)
    • septembrie (49)
    • august (44)
    • iulie (23)
    • iunie (8)
    • mai (10)
    • aprilie (21)
    • martie (24)
    • februarie (15)
    • ianuarie (16)
  • 2022 (251)
    • decembrie (26)
    • noiembrie (31)
    • octombrie (12)
    • septembrie (18)
    • august (19)
    • iulie (22)
    • iunie (19)
    • mai (29)
    • aprilie (27)
    • martie (16)
    • februarie (17)
    • ianuarie (15)
  • 2021 (407)
    • decembrie (15)
    • noiembrie (37)
    • octombrie (26)
    • septembrie (25)
    • august (29)
    • iulie (47)
    • iunie (51)
    • mai (40)
    • aprilie (34)
    • martie (31)
    • februarie (42)
    • ianuarie (30)
  • 2020 (282)
    • decembrie (15)
    • noiembrie (25)
    • octombrie (27)
    • septembrie (19)
    • august (22)
    • iulie (23)
    • iunie (25)
    • mai (26)
    • aprilie (25)
    • martie (31)
    • februarie (21)
    • ianuarie (23)
  • 2019 (479)
    • decembrie (25)
    • noiembrie (57)
    • octombrie (30)
    • septembrie (42)
    • august (30)
    • iulie (43)
    • iunie (46)
    • mai (44)
    • aprilie (55)
    • martie (39)
    • februarie (30)
    • ianuarie (38)
  • 2018 (245)
    • decembrie (39)
    • noiembrie (42)
    • octombrie (47)
    • septembrie (43)
    • august (39)
    • iulie (30)
    • iunie (3)
    • mai (1)
    • aprilie (1)

Facebook

Coment.md
Coment.md © Copyright 2018 | Toate Drepturile Rezervate