• ro
site logo
  • Geopolitică
  • Politică
  • Economie
  • Social
  • Justiție
  • Bloguri
  • Internațional
20 mai 2025 În Actual, Important, Justiție

Ministerul Justiției reafirmă importanța parteneriatului cu ONU pentru reforma sectorului justiției

20250514-_es27390

A avut loc ședința Comitetului de coordonare a Cadrului de Cooperare pentru Dezvoltare Durabilă dintre Republica Moldova și Organizația Națiunilor Unite (ONU).

În cadrul acesteia, secretara generală adjunctă a Ministerului Justiției, Stela Braniște, a apreciat rezultatele parteneriatului dintre minister, instituțiile subordonate și agențiile specializate ale ONU în Republica Moldova. Programele implementate de aceste agenții contribuie semnificativ la atingerea obiectivelor sectoriale și a angajamentelor asumate în cadrul agendei de integrare europeană.

Ministerul Justiției este angajat activ într-un parteneriat constructiv cu PNUD, UNICEF, UN Women, UNOPS, OIM și alte agenții ONU, pentru a promova buna guvernare, a susține drepturile omului și a consolida statul de drept. Acest parteneriat se materializează prin proiecte de expertiză tehnică, programe de consolidare a capacităților instituționale, sprijin în transpunerea legislației UE, precum și dotări cu mijloace TIC.

Dialogul Ministerului Justiției cu agențiile ONU vizează o serie de aspecte esențiale pentru dezvoltarea și îmbunătățirea sistemului de justiție, printre care: sporirea accesului la justiție, justiția prietenoasă minorilor, protecția victimelor violenței, expertiza judiciară, condițiile persoanelor private de libertate și securitatea cibernetică.

La ședință au fost prezentate și prioritățile Ministerului Justiției, care derivă din angajamentele asumate în cadrul dialogului cu Uniunea Europeană, din Planul de creștere pentru Moldova, precum și din obiectivele sectoriale privind realizarea Obiectivelor de Dezvoltare Durabilă.

Articolul precedentIon Chicu a prezentat cetățenilor comunei Șuri viziunea Blocului Alternativa privind dezvoltarea economică și socială a țării
Articolul următorEnergocom a semnat noi contracte de achiziție a gazelor pentru anul 2025-2026

Postari relevante:

  • ion ceban
    Primarul municipiului Chișinău, Ion Ceban, informează că, de mâine, 2 februarie, copiii revin la lecții cu prezență fizică
  • grosu
    Igor Grosu: Cheia succesului este să muncim împreună pentru a construi primării puternice

Caută

CATEGORII

  • Actual (5.813)
  • Bloguri (337)
  • Breaking (1.346)
  • Economie (429)
  • Geopolitică (471)
  • Important (7.529)
  • Internațional (147)
  • Justiție (182)
  • Politică (4.016)
  • Social (837)
  • Uncategorized @ro (21)

Articole recente

  • Primarul municipiului Chișinău, Ion Ceban, informează că, de mâine, 2 februarie, copiii revin la lecții cu prezență fizică 1 februarie 2026
  • Igor Grosu: Cheia succesului este să muncim împreună pentru a construi primării puternice 1 februarie 2026
  • Premierul: Ne dorim primării cu mai multă libertate de decizie 1 februarie 2026
  • Igor Dodon a adresat un mesaj de felicitare lucrătorilor din administrația publică locală 1 februarie 2026
  • Ion Ceban: Puțini cunosc, dar lucrătorii din organele administrației publice locale își desfășoară o bună parte a activității în condiții de alertă 1 februarie 2026

Despre proiect

www.coment.md este un proiect nou pe piața media din Republica Moldova, care și-a propus să adune opiniile și comentariile analiștilor, jurnaliștilor și bloggerilor, la un loc și, de asemenea, să publice, constant, propriile analize în privința subiectelor de actualitate.

Ultimele articole

  • Primarul municipiului Chișinău, Ion Ceban, informează că, de mâine, 2 februarie, copiii revin la lecții cu prezență fizică 1 februarie 2026
  • Igor Grosu: Cheia succesului este să muncim împreună pentru a construi primării puternice 1 februarie 2026
  • Premierul: Ne dorim primării cu mai multă libertate de decizie 1 februarie 2026

Arhiva

  • 2026 (341)
    • februarie (5)
    • ianuarie (336)
  • 2025 (4101)
    • decembrie (440)
    • noiembrie (426)
    • octombrie (363)
    • septembrie (531)
    • august (456)
    • iulie (401)
    • iunie (359)
    • mai (330)
    • aprilie (244)
    • martie (188)
    • februarie (178)
    • ianuarie (185)
  • 2024 (1147)
    • decembrie (216)
    • noiembrie (149)
    • octombrie (90)
    • septembrie (105)
    • august (62)
    • iulie (82)
    • iunie (84)
    • mai (92)
    • aprilie (102)
    • martie (95)
    • februarie (43)
    • ianuarie (27)
  • 2023 (353)
    • decembrie (27)
    • noiembrie (42)
    • octombrie (74)
    • septembrie (49)
    • august (44)
    • iulie (23)
    • iunie (8)
    • mai (10)
    • aprilie (21)
    • martie (24)
    • februarie (15)
    • ianuarie (16)
  • 2022 (251)
    • decembrie (26)
    • noiembrie (31)
    • octombrie (12)
    • septembrie (18)
    • august (19)
    • iulie (22)
    • iunie (19)
    • mai (29)
    • aprilie (27)
    • martie (16)
    • februarie (17)
    • ianuarie (15)
  • 2021 (407)
    • decembrie (15)
    • noiembrie (37)
    • octombrie (26)
    • septembrie (25)
    • august (29)
    • iulie (47)
    • iunie (51)
    • mai (40)
    • aprilie (34)
    • martie (31)
    • februarie (42)
    • ianuarie (30)
  • 2020 (282)
    • decembrie (15)
    • noiembrie (25)
    • octombrie (27)
    • septembrie (19)
    • august (22)
    • iulie (23)
    • iunie (25)
    • mai (26)
    • aprilie (25)
    • martie (31)
    • februarie (21)
    • ianuarie (23)
  • 2019 (479)
    • decembrie (25)
    • noiembrie (57)
    • octombrie (30)
    • septembrie (42)
    • august (30)
    • iulie (43)
    • iunie (46)
    • mai (44)
    • aprilie (55)
    • martie (39)
    • februarie (30)
    • ianuarie (38)
  • 2018 (245)
    • decembrie (39)
    • noiembrie (42)
    • octombrie (47)
    • septembrie (43)
    • august (39)
    • iulie (30)
    • iunie (3)
    • mai (1)
    • aprilie (1)

Facebook

Coment.md
Coment.md © Copyright 2018 | Toate Drepturile Rezervate