Petru Bogatu

Așadar, o primă reacție la cald pe marginea alegerilor europarlamentare de duminică. E prea devreme pentru o analiză riguroasă, firește. Iată de ce vă propun mai curând niște impresii decât niște raționamente.   

Pentru schimbare în România

La ora când scriu aceste rânduri sunt cunoscute doar rezultatele parțiale ale alegerilor. De aceea, nu voi opera cu multe cifre. Ele se vor schimba pe parcurs, bineînțeles. Mă voi opri preponderent asupra unor tendințele mai mult sau mai puțin lămuritoare, dezvăluite de primele estimări ale votului.

În România s-a înregistrat, se pare, o prezență la vot record pentru alegerile europene. La scrutin au participat circa jumătate dintre alegătorii țării.

De regulă, interesul electoratului pentru alegerile europarlamentare este inferior celui pentru alegerile prezidențiale sau legislative din țară. Participarea surprinzătoare la votul de la 26 mai are o explicație.

Oamenii s-au înghesuit la urne, întrucât alegerile europene au avut o miză cu precădere națională. O mare parte dintre alegătorii care până mai ieri protestau împotriva guvernării PSD în stradă, duminică și-au exprimat atitudinea față de partidul lui Liviu Dragnea prin vot.

Practic, românii au votat schimbarea și consolidarea statului de drept. Majoritatea dintre ei au apărat separația puterilor și independența justiției, optând pentru forțele politice care se opun politicilor revizioniste ale actualei puteri.

Partidele de dreapta și cele centriste au învins stânga românească cu un scor electoral categoric: PNL, clasat pe primul loc, împreună cu USR PLUS (un fel de variantă românească a mișcării italiene 5 Stele) și PMP însumează  aproape 60 la sută din sufragii.

Prezența uimitoare a basarabenilor la vot (circa 40 de mii) este de asemenea elocventă. Se pare că aceștia treptat încep să se simtă nu doar „români din stânga Prutului”, nu doar deținători de pașapoarte europene, ci și o parte a statului român.

Împotriva imperiului liberal

Oricât ar părea de paradoxal, dar și în majoritatea celorlalte țări membre ale UE alegerile pentru Parlamentul European au avut o conotație eminamente națională. Cu toate că problemele care frământau electoratul adesea au fost diferite, alegătorii s-au pronunțat pentru o nouă abordare a realităților politice și pentru o modificare a relației statelor cu Bruxellesul.

Europenii au reacționat și la migrația scăpată de sub control, și la noile provocări economice ale lumii post-globaliste, și la limba de lemn a corectitudinii politice, și la birocratizarea debordantă a Bruxellesului. Ei au taxat de fapt tentația transformării UE într-un mega-stat în detrimentul statului național.

Aceste și alte probleme de stringentă actualitate au impulsionat interesul pentru alegerile parlamentare la care au participat circa jumătate din electoratul UE. Acum patru ani prezența la urne n-a depășit 42 la sută.

Deși așa-zișii populiști europeni nu au obținut o victorie zdrobitoare, după cum preziceau în ajun unele sondaje, ei s-au întărit simțitor în urma acestui scrutin. Chiar și la o privire sumară se poate constata că oamenii au votat subsidiaritatea și interesul național.

În Regatul Unit au câștigat confortabil adepții Brexit-ului. În Franța, Adunarea Națională, condusă de Marine Le Pen, s-a situat pe primul loc, învingându-i pe progresiștii lui Macron de la putere. Sunt concludente din acest punct de vedere victoriile conservatorilor din Polonia, Italia, Austria, Bulgaria, Grecia sau Ungaria.

Pe de alte parte, principalele familii europene (PPE, S&D), deși se mențin pe primele două poziții  în Parlamentul European, au pierdut teren în comparație cu alegerile europene anterioare. De altfel, popularii europeni au rămas pe locul întâi datorită succesului înregistrat de partidele democrat-creștine care au respins utopiile progresiste și s-au axat pe politici cu precădere conservatoare.  

Una peste alta, duminică alegătorii, în marea lor majoritate, au votat pentru Europa. Dar nu pentru Europa  –  imperiu liberal, după cum și-ar dori o mare parte a establishmentului de la Bruxelles, ci pentru o Europă a națiunilor, pentru o Europă unită a unor state suverane care nu vor să-și piardă identitatea. 

Populismul nu este o toană a alegătorilor, după cum insinuează presa mainstream. Acest fenomen este generat de realități politice noi la care au întârziat să răspundă partidele tradiționale. Dacă vor să se mențină pe linia de plutire, este necesar ca ele să nu mai umble cu capul în nori.