www.coment.md

Un grup de inițiativă, care pledează pentru unirea Republicii Moldova cu România, în cadrul unei conferinţe de presă, a venit cu îndemnul de a forma o singură listă de candidați pentru următoarele alegeri parlamentare din Republica Moldova. Această nouă tentativă de a consolida segmentul unionist vine la scurt timp după ce şapte partide unioniste au avut un prim dialog preelectoral. De aceea, întrebarea care apare este: Ce şanse de reuşită are această nouă tentativă de a-i aduce împreună pe unionişti?

Înainte de a răspunde la această întrebare, se impune o scurtă trecere în revistă a situaţiei din tabăra unionistă. Prima remarcă care se cere este că, în ultimii ani, într-adevăr, curentul unionist a cunoscut o creştere oarecare, însă aceasta s-a datorat mai degrabă dezamăgirii care a cuprins o parte din electoratul democratic ca urmare a prestaţiei sub orice critică a partidelor pro-europene ce au condus ţara începând cu 2009. Adică, oamenii nu au devenit peste noapte adepţi sinceri ai unirii, ci, în mod pragmatic, au considerat că, de vreme ce Moldova nu mai are şanse de a se integra în UE, cea mai scurtă cale de a ajunge în UE este unirea cu România.

În mod paradoxal, această creştere a curentului unionist în RM nu şi-a găsit expresie politică. Mai mult ca atât, în premieră absolută pentru anii de independenţă ai RM, nu există nici un partid unionist cu pondere ce ar fi putut capitaliza această uşoară creştere a opţiunii unioniste. Începând cu primii ani de independenţă şi până în 2005, expresia politică a unionismului din Moldova era Partidul Popular Creştin Democrat. Din 2005, unioniştii au început să-şi lege aspiraţiile iniţial de Partidul Liberal, iar din 2007 – şi de Partidul Liberal Democrat. Pe fonul acestor două formaţiuni, în special a PL, alte partide ce se declarau unioniste nu prea au avut şanse. Prăbuşirea PLDM-ului, iar ulterior şi a PL-ului a lăsat un gol imens pe segmentul unionist, şi deja al doilea an curentul respectiv nu are o expresie politică clară, nu e legat de nici o formaţiune politică, chiar dacă în ultimii ani au apărut şi alte partide ce au pretins şi pretind încă la acest electorat.

Astăzi, segmentul politic unionist din Moldova este unul extrem de fărâmiţat – se declară unioniste circa 10-11 partide, dar nici unul dintre acestea nu ar putea trece de sine stătător bariera electorală. Acest lucru le este clar şi alegătorilor unionişti (mulţi dintre care preferă aşa-numitul „vot util” şi se orientează spre partide cu pondere ca PAS şi PDA, care nu pot fi considerate unioniste în adevăratul sens al cuvântului), şi partidele unioniste, dar şi (mai nou) exponenţii sectorului asociativ, care se declară unionişti. De aceea, e şi logic că şi partidele unioniste fac unele eforturi pentru a constitui un eventual front comun, dar şi exponenţii societăţii civile (inclusiv grupul de iniţiativă menţionat mai sus) vin cu diverse propuneri în acest sens.

La modul practic, însă e clar că e aproape imposibil să-i aduni împreună pe toţi unioniştii. Principala piedică în acest sens o constituie relaţiile ostile (cu „rădăcini” de ani de zile) dintre aceste formaţiuni. Astăzi, e greu să îţi închipui că poate fi identificată o formulă ce i-ar aduce împreună pe cei din PL şi pe cei din PUN, partide carte se duşmănesc deschis între ele. La fel, e greu să-ţi închipui că la un eventual front comun al unioniştilor ar putea participa şi PLDM, care se pare că preferă mai degrabă o coaliţie în trei cu PAS şi PDA (toate trei aceste partide sunt membre ale celei mai mari familii politice europene – Partidul Popular European). Iar fără aceste trei partide, şansele electorale ale unioniştilor (chiar dacă mai rămân încă vreo 7-8 formaţiuni de această orientare) sunt foarte reduse. De aceea, chiar şi dacă se va reuşi o coalizare parţială a partidelor unioniste, este prea puţin probabil că ea va influenţa decisiv situaţia politică din Moldova.