• ro
site logo
  • Geopolitică
  • Politică
  • Economie
  • Social
  • Justiție
  • Bloguri
  • Internațional
19 noiembrie 2024 În Actual, Important

Oleg Serebrian s-a întâlnit cu reprezentanta specială a UE în procesul de negocieri privind reglementarea transnistreană

bpr_0488

Viceprim-ministrul pentru reintegrare Oleg Serebrian a desfășurat o întrevedere de lucru cu doamna Dorota Dlouchy-Suliga, reprezentanta specială a Uniunii Europene (UE) în procesul de negocieri privind reglementarea transnistreană.

În cadrul discuțiilor au fost abordate principalele subiecte de pe agenda reglementării transnistrene, precum și prioritățile curente în domeniul reintegrării țării, o atenție deosebită fiind acordată eforturilor de integrare europeană a Republicii Moldova și a efectelor acesteia asupra regiunii, inclusiv pașii de parcurs pentru asigurarea unui nivel înalt de pregătire al raioanelor de est pentru aderarea întregii țări la UE.

Oficialii au căzut de acord asupra desfășurării consultărilor temeinice între Chișinău și Bruxelles întru identificarea celor mai bune opțiuni de asistență a Uniunii Europene pentru a servi necesităților Republicii Moldova de rezolvare a problemelor curente în interesele locuitorilor de pe ambele maluri ale Nistrului. În acest sens, Uniunea Europeană este alături de autoritățile constituționale în vederea consolidării eforturilor comune orientate spre atingerea obiectivului strategic de reintegrare a țării.

Vicepremierul Oleg Serebrian a apreciat că evoluția pozitivă a relației dintre Republica Moldova și Uniunea Europeană în noile realități ale statutului țării noastre de stat candidat la aderare va fi de natură să contribuie la tractarea ireversibilă a regiunii transnistrene în procesele de integrare europeană. Pentru realizarea acestui obiectiv, Chișinăul va continua să colaboreze în mod strâns cu structurile UE, care își vor urma angajamentul de a sprijini în mod plenar țara noastră pe drumul ei european.

Articolul precedentAu depus jurământul! Trei ministere au șefi noi de astăzi
Articolul următorParlamentul și Guvernul vor lucra în următoarea perioadă la un plan de acțiuni cu privire la contracararea corupției politice

Postari relevante:

  • photo_2025-10-18_12-28-47
    Blogger.md: Promo-LEX a confirmat abuzurile comise de CEC împotriva Partidului Republican „Inima Moldovei”, în alegeri
  • parlament3
    Două primărițe alese pe lista Partidului Nostru nu vor merge în Parlament

Caută

CATEGORII

  • Actual (4.458)
  • Bloguri (316)
  • Breaking (1.321)
  • Economie (407)
  • Geopolitică (341)
  • Important (6.162)
  • Internațional (147)
  • Justiție (138)
  • Politică (2.998)
  • Social (568)
  • Uncategorized @ro (10)

Articole recente

  • Blogger.md: Promo-LEX a confirmat abuzurile comise de CEC împotriva Partidului Republican „Inima Moldovei”, în alegeri 18 octombrie 2025
  • Două primărițe alese pe lista Partidului Nostru nu vor merge în Parlament 17 octombrie 2025
  • Conducerea PSDE participă la Congresul Partidului Socialiștilor Europeni 17 octombrie 2025
  • Maia Sandu: Avem nevoie de un prim-ministru care să încerce să învioreze economia 17 octombrie 2025
  • Astăzi începe campania electorală pentru alegerile locale noi din 16 noiembrie 2025 17 octombrie 2025

Despre proiect

www.coment.md este un proiect nou pe piața media din Republica Moldova, care și-a propus să adune opiniile și comentariile analiștilor, jurnaliștilor și bloggerilor, la un loc și, de asemenea, să publice, constant, propriile analize în privința subiectelor de actualitate.

Ultimele articole

  • Blogger.md: Promo-LEX a confirmat abuzurile comise de CEC împotriva Partidului Republican „Inima Moldovei”, în alegeri 18 octombrie 2025
  • Două primărițe alese pe lista Partidului Nostru nu vor merge în Parlament 17 octombrie 2025
  • Conducerea PSDE participă la Congresul Partidului Socialiștilor Europeni 17 octombrie 2025

Arhiva

  • 2025 (3067)
    • octombrie (195)
    • septembrie (531)
    • august (456)
    • iulie (401)
    • iunie (359)
    • mai (330)
    • aprilie (244)
    • martie (188)
    • februarie (178)
    • ianuarie (185)
  • 2024 (1147)
    • decembrie (216)
    • noiembrie (149)
    • octombrie (90)
    • septembrie (105)
    • august (62)
    • iulie (82)
    • iunie (84)
    • mai (92)
    • aprilie (102)
    • martie (95)
    • februarie (43)
    • ianuarie (27)
  • 2023 (353)
    • decembrie (27)
    • noiembrie (42)
    • octombrie (74)
    • septembrie (49)
    • august (44)
    • iulie (23)
    • iunie (8)
    • mai (10)
    • aprilie (21)
    • martie (24)
    • februarie (15)
    • ianuarie (16)
  • 2022 (251)
    • decembrie (26)
    • noiembrie (31)
    • octombrie (12)
    • septembrie (18)
    • august (19)
    • iulie (22)
    • iunie (19)
    • mai (29)
    • aprilie (27)
    • martie (16)
    • februarie (17)
    • ianuarie (15)
  • 2021 (407)
    • decembrie (15)
    • noiembrie (37)
    • octombrie (26)
    • septembrie (25)
    • august (29)
    • iulie (47)
    • iunie (51)
    • mai (40)
    • aprilie (34)
    • martie (31)
    • februarie (42)
    • ianuarie (30)
  • 2020 (282)
    • decembrie (15)
    • noiembrie (25)
    • octombrie (27)
    • septembrie (19)
    • august (22)
    • iulie (23)
    • iunie (25)
    • mai (26)
    • aprilie (25)
    • martie (31)
    • februarie (21)
    • ianuarie (23)
  • 2019 (479)
    • decembrie (25)
    • noiembrie (57)
    • octombrie (30)
    • septembrie (42)
    • august (30)
    • iulie (43)
    • iunie (46)
    • mai (44)
    • aprilie (55)
    • martie (39)
    • februarie (30)
    • ianuarie (38)
  • 2018 (245)
    • decembrie (39)
    • noiembrie (42)
    • octombrie (47)
    • septembrie (43)
    • august (39)
    • iulie (30)
    • iunie (3)
    • mai (1)
    • aprilie (1)

Facebook

Coment.md
Coment.md © Copyright 2018 | Toate Drepturile Rezervate