• ro
site logo
  • Geopolitică
  • Politică
  • Economie
  • Social
  • Justiție
  • Bloguri
  • Internațional
30 aprilie 2025 În Actual, Important, Politică

Olesea Stamate: Sper că foștii colegi din PAS și conducerea supremă a țării nu se tem de adevăr

stamate

Deputata neafiliată Olesea Stamate spune că niciun deputat al Partidului Acțiune și Solidaritate (PAS) nu a semnat inițiativa pentru crearea unei comisii parlamentare de anchetă privind legea amnistiei, lege din cauza căreia a fost exclusă ea din partid. 

„Acum două săptămâni am înregistrat un proiect de hotărâre pentru crearea unei Comisii parlamentare de anchetă privind circumstanțele adoptării legii amnistiei și eliberarea unor condamnați la detenție pe viață. Am adresat public, în mod repetat, apeluri către toți deputații, în special către foștii colegi din PAS, să semneze și să susțină acest demers. Regret profund că până în prezent niciun deputat PAS și nici din alte grupuri parlamentare nu a semnat proiectul”, a menționat ea.

Deputata a precizat că, ulterior, un proiect similar a fost înregistrat de PSRM.

„Pentru că sunt prima interesată de elucidarea tuturor detaliilor, voi susține includerea oricărui proiect de creare a unei Comisii de anchetă în ordinea de zi și voi vota pentru înființarea acesteia. Important este ca adevărul să iasă la iveală. Societatea are dreptul să știe cine și cum a permis această situație. Au fost lansate sugestii că ar trebui să se ocupe doar instituțiile speciale. Nu ne opunem acestor anchete, dar ele nu exclud activitatea unei Comisii parlamentare – o comisie care are rolul de a clarifica deciziile politice, legislative și administrative ce au dus la acest caz de rezonanță.

Sper că foștii colegi din PAS și conducerea supremă a țării nu se tem de adevăr. Pentru că mai devreme sau mai târziu, orice adevăr iese la suprafață.Iar în fața adevărului, toți trebuie să răspundem”, a mai declarat Olesea Stamate.

Articolul precedentIgor Dodon: PSRM ar putea deveni Partidul Suveraniștilor
Articolul următorVasile Bolea – clarificări: În ultimele 6-7 luni, familia mea e supusă presiunilor din partea autorităților statului

Postari relevante:

  • 1__image00051-1647x_
    Republica Moldova - parte activă a dialogului european în domeniul transporturilor
  • 590465690_1888227628744679_5606756971131064880_n
    Lucrări de modernizare importante la „Grădina Botanică”, realizate cu suportul „Prologistic-Com” SRL şi al grupului de companii „Image”

Caută

CATEGORII

  • Actual (5.165)
  • Bloguri (329)
  • Breaking (1.332)
  • Economie (418)
  • Geopolitică (403)
  • Important (6.878)
  • Internațional (147)
  • Justiție (162)
  • Politică (3.547)
  • Social (679)
  • Uncategorized @ro (12)

Articole recente

  • Republica Moldova – parte activă a dialogului european în domeniul transporturilor 6 decembrie 2025
  • Lucrări de modernizare importante la „Grădina Botanică”, realizate cu suportul „Prologistic-Com” SRL şi al grupului de companii „Image” 6 decembrie 2025
  • Investiţiile în clădiri rezidenţiale şi nerezidenţiale – noi creşteri şi tendinţe tot mai accentuate 6 decembrie 2025
  • Prioritățile de cooperare, discutate de Alexandru Munteanu și echipa Băncii Mondiale 5 decembrie 2025
  • Deputații PSRM au prezentat prioritățile bugetului alternativ–2026 pentru dezvoltarea regiunilor și protecția mediului 5 decembrie 2025

Despre proiect

www.coment.md este un proiect nou pe piața media din Republica Moldova, care și-a propus să adune opiniile și comentariile analiștilor, jurnaliștilor și bloggerilor, la un loc și, de asemenea, să publice, constant, propriile analize în privința subiectelor de actualitate.

Ultimele articole

  • Republica Moldova – parte activă a dialogului european în domeniul transporturilor 6 decembrie 2025
  • Lucrări de modernizare importante la „Grădina Botanică”, realizate cu suportul „Prologistic-Com” SRL şi al grupului de companii „Image” 6 decembrie 2025
  • Investiţiile în clădiri rezidenţiale şi nerezidenţiale – noi creşteri şi tendinţe tot mai accentuate 6 decembrie 2025

Arhiva

  • 2025 (3784)
    • decembrie (123)
    • noiembrie (426)
    • octombrie (363)
    • septembrie (531)
    • august (456)
    • iulie (401)
    • iunie (359)
    • mai (330)
    • aprilie (244)
    • martie (188)
    • februarie (178)
    • ianuarie (185)
  • 2024 (1147)
    • decembrie (216)
    • noiembrie (149)
    • octombrie (90)
    • septembrie (105)
    • august (62)
    • iulie (82)
    • iunie (84)
    • mai (92)
    • aprilie (102)
    • martie (95)
    • februarie (43)
    • ianuarie (27)
  • 2023 (353)
    • decembrie (27)
    • noiembrie (42)
    • octombrie (74)
    • septembrie (49)
    • august (44)
    • iulie (23)
    • iunie (8)
    • mai (10)
    • aprilie (21)
    • martie (24)
    • februarie (15)
    • ianuarie (16)
  • 2022 (251)
    • decembrie (26)
    • noiembrie (31)
    • octombrie (12)
    • septembrie (18)
    • august (19)
    • iulie (22)
    • iunie (19)
    • mai (29)
    • aprilie (27)
    • martie (16)
    • februarie (17)
    • ianuarie (15)
  • 2021 (407)
    • decembrie (15)
    • noiembrie (37)
    • octombrie (26)
    • septembrie (25)
    • august (29)
    • iulie (47)
    • iunie (51)
    • mai (40)
    • aprilie (34)
    • martie (31)
    • februarie (42)
    • ianuarie (30)
  • 2020 (282)
    • decembrie (15)
    • noiembrie (25)
    • octombrie (27)
    • septembrie (19)
    • august (22)
    • iulie (23)
    • iunie (25)
    • mai (26)
    • aprilie (25)
    • martie (31)
    • februarie (21)
    • ianuarie (23)
  • 2019 (479)
    • decembrie (25)
    • noiembrie (57)
    • octombrie (30)
    • septembrie (42)
    • august (30)
    • iulie (43)
    • iunie (46)
    • mai (44)
    • aprilie (55)
    • martie (39)
    • februarie (30)
    • ianuarie (38)
  • 2018 (245)
    • decembrie (39)
    • noiembrie (42)
    • octombrie (47)
    • septembrie (43)
    • august (39)
    • iulie (30)
    • iunie (3)
    • mai (1)
    • aprilie (1)

Facebook

Coment.md
Coment.md © Copyright 2018 | Toate Drepturile Rezervate