• ro
site logo
  • Geopolitică
  • Politică
  • Economie
  • Social
  • Justiție
  • Bloguri
  • Internațional
12 septembrie 2025 În Actual, Important, Politică

Parlamentul organizează Săptămâna deschiderii parlamentare – o serie de evenimente dedicate democrației, transparenței și dialogului cu cetățenii

547561686_1226996069466392_5244003373409972067_n

Parlamentul organizează, în perioada 13–20 septembrie 2025, o nouă ediție a Săptămânii deschiderii parlamentare. Timp de o săptămână vor avea loc o serie de evenimente dedicate democrației, transparenței și dialogului cu cetățenii.

Săptămâna deschiderii parlamentare va fi inaugurată sâmbătă, 13 septembrie, prin Gala laureaților Festivalului-concurs de muzică patriotică „Te cânt, Patrie și Neam”, ediția a III-a, organizată în scuarul Parlamentului. Peste 1000 de artiști – copii, tineri, adulți – din toate regiunile țării, alături de Moldovan National Youth Orchestra, vor urca pe scenă într-un spectacol care va celebra tradițiile, identitatea și unitatea națională.

În perioada 15–19 septembrie, elevi, liceeni și studenți vor participa la activități interactive organizate la Parlament și în teritoriu. Este vorba despre:

  • Ora Democrației – dialoguri cu deputații despre valorile democratice și rolul instituțiilor de stat;
  • Jocuri educative și quizuri, prin care noțiunile de democrație și participare civică vor fi explicate într-un mod accesibil;
  • Teatrul legislativ, o activitate care îmbină arta dramatică și educația civică, menită să aducă în prim-plan rolul Parlamentului și importanța participării democratice;
  • Sesiuni de informare la Comrat, organizate de Oficiul teritorial de informare Comrat al Parlamentului, cu accent pe implicarea tinerilor în viața publică și procesul decizional.

De asemenea, vizitatorii Parlamentului vor putea lăsa mesaje pentru deputați prin intermediul unei boxe de idei și impresii, iar cele mai inspirate vor fi publicate pe paginile oficiale ale instituției parlamentare. Tot în această săptămână vor fi desfășurate o serie de activități de informare cu genericul „Dicționarul democrației”, care vor aduce publicului explicații simple și clare ale unor termeni esențiali pentru cultura democratică.

Săptămâna deschiderii parlamentare se va încheia sâmbătă, 20 septembrie, prin Conferința „Tinerii decid viitorul Republicii Moldova”, în cadrul căreia tinerii, alături de deputați și experți, vor discuta despre rolul lor în consolidarea democrației și în parcursul european al țării.

Prin aceste activități, Parlamentul Republicii Moldova își reafirmă angajamentul de a promova dialogul deschis, implicarea civică și formarea unei generații de cetățeni activi și responsabili.

Săptămâna deschiderii parlamentare este organizată anual de Parlament în contextul Zilei internaționale a democrației, marcată pe data de 15 septembrie, începând cu anul 2007, conform unei rezoluții a Adunării Generale a ONU.

Articolul precedentAla Reajeva: Sănătatea nu mai poate fi un lux
Articolul următor(VIDEO) Dan Perciun: În următorii 4 ani avem datoria să continuăm majorarea salariilor profesorilor

Postari relevante:

  • photo_2025-10-27_17-14-10
    Maxim Moroșan, reacție la percheziții: Mi-ați luat mașina, dar nu și onoarea!
  • 570200738_1267510505413234_6051106868930968517_n
    Republica Moldova devine parte a rețelei vamale unice europene. Noile proceduri de tranzit explicate brokerilor vamali

Caută

CATEGORII

  • Actual (4.556)
  • Bloguri (317)
  • Breaking (1.323)
  • Economie (407)
  • Geopolitică (348)
  • Important (6.261)
  • Internațional (147)
  • Justiție (145)
  • Politică (3.079)
  • Social (577)
  • Uncategorized @ro (11)

Articole recente

  • Maxim Moroșan, reacție la percheziții: Mi-ați luat mașina, dar nu și onoarea! 27 octombrie 2025
  • Republica Moldova devine parte a rețelei vamale unice europene. Noile proceduri de tranzit explicate brokerilor vamali 27 octombrie 2025
  • Parlamentul se va întruni în ședințe joi și vineri 27 octombrie 2025
  • PAS mulțumește pentru donații din campania electorală: Cea mai mare donație a fost de 193 200 de lei 27 octombrie 2025
  • PSRM: Regimul de la guvernare continuă intimidarea celor care gândesc diferit 27 octombrie 2025

Despre proiect

www.coment.md este un proiect nou pe piața media din Republica Moldova, care și-a propus să adune opiniile și comentariile analiștilor, jurnaliștilor și bloggerilor, la un loc și, de asemenea, să publice, constant, propriile analize în privința subiectelor de actualitate.

Ultimele articole

  • Maxim Moroșan, reacție la percheziții: Mi-ați luat mașina, dar nu și onoarea! 27 octombrie 2025
  • Republica Moldova devine parte a rețelei vamale unice europene. Noile proceduri de tranzit explicate brokerilor vamali 27 octombrie 2025
  • Parlamentul se va întruni în ședințe joi și vineri 27 octombrie 2025

Arhiva

  • 2025 (3167)
    • octombrie (295)
    • septembrie (531)
    • august (456)
    • iulie (401)
    • iunie (359)
    • mai (330)
    • aprilie (244)
    • martie (188)
    • februarie (178)
    • ianuarie (185)
  • 2024 (1147)
    • decembrie (216)
    • noiembrie (149)
    • octombrie (90)
    • septembrie (105)
    • august (62)
    • iulie (82)
    • iunie (84)
    • mai (92)
    • aprilie (102)
    • martie (95)
    • februarie (43)
    • ianuarie (27)
  • 2023 (353)
    • decembrie (27)
    • noiembrie (42)
    • octombrie (74)
    • septembrie (49)
    • august (44)
    • iulie (23)
    • iunie (8)
    • mai (10)
    • aprilie (21)
    • martie (24)
    • februarie (15)
    • ianuarie (16)
  • 2022 (251)
    • decembrie (26)
    • noiembrie (31)
    • octombrie (12)
    • septembrie (18)
    • august (19)
    • iulie (22)
    • iunie (19)
    • mai (29)
    • aprilie (27)
    • martie (16)
    • februarie (17)
    • ianuarie (15)
  • 2021 (407)
    • decembrie (15)
    • noiembrie (37)
    • octombrie (26)
    • septembrie (25)
    • august (29)
    • iulie (47)
    • iunie (51)
    • mai (40)
    • aprilie (34)
    • martie (31)
    • februarie (42)
    • ianuarie (30)
  • 2020 (282)
    • decembrie (15)
    • noiembrie (25)
    • octombrie (27)
    • septembrie (19)
    • august (22)
    • iulie (23)
    • iunie (25)
    • mai (26)
    • aprilie (25)
    • martie (31)
    • februarie (21)
    • ianuarie (23)
  • 2019 (479)
    • decembrie (25)
    • noiembrie (57)
    • octombrie (30)
    • septembrie (42)
    • august (30)
    • iulie (43)
    • iunie (46)
    • mai (44)
    • aprilie (55)
    • martie (39)
    • februarie (30)
    • ianuarie (38)
  • 2018 (245)
    • decembrie (39)
    • noiembrie (42)
    • octombrie (47)
    • septembrie (43)
    • august (39)
    • iulie (30)
    • iunie (3)
    • mai (1)
    • aprilie (1)

Facebook

Coment.md
Coment.md © Copyright 2018 | Toate Drepturile Rezervate