• ro
site logo
  • Geopolitică
  • Politică
  • Economie
  • Social
  • Justiție
  • Bloguri
  • Internațional
16 iulie 2019 În Actual, Breaking, Important

Pe cine acoperă Dorin Chirtoacă?

dorin-chirtoaca

www.coment.md

În ultimele zile, Dorin Chirtoacă, liderul Partidului Liberal, a venit cu acuzaţii publice, încercând să demonstreze că Speakerul Zinaida Greceanîi ar avea atribuţie la furtul miliardului din sistemul bancar, deşi socialiştii au infirmat aceste acuzaţii, menţionând că ele nu corespund realităţii. Desigur, liderul PL are dreptul să facă orice declaraţii doreşte, asumându-şi şi responsabilitatea pentru ele, dar şi consecinţele ce pot surveni, însă nu putem trece cu vederea contextul specific în care sunt făcute respectivele declaraţii, dar şi unele detalii ce dau de bănuit. 

În primul rând, se cere de menţionat că Dorin Chirtoacă vine cu aceste acuzaţii pe fondalul publicării, în premieră, a unor părţi importante din raportul Kroll-2. Astfel, în premieră lumea a aflat cine sunt marii beneficiari ai furtului miliardului. Dar se pare că pe Dorin Chirtoacă nu-l interesează numele beneficiarilor reali, ca Vlad Plahotniuc (care, apropo, apare pentru prima dată într-un document oficial în contextul furtului miliardului), Ilan Şor etc. Făcându-se a nu înţelege cine sunt adevăraţii autori ai furtului miliardului, Dorin Chirtoacă o atacă pe Zinaida  Greceanîi. Această poziţie a sa este destul de riscantă pentru el, deoarece se creează impresia că liderul PL intenţionat schimbă accentele publice în ceea ce ţine de furtul miliardului. Intenţionat sau nu, dar Dorin Chirtoacă face jocul lui Vlad Plahotniuc, căruia îi este convenabil acum ca lumea să discute despre orice nume în contextul furtului miliardului, numai nu despre al său. E riscant ceea ce face Dorin Chirtoacă şi din alt punct de vedere – oamenii pot crede că el îl ajută pe Vlad Plahotniuc să schimbe accentele în ceea ce ţine de furtul miliardului, contând pe susţinerea acestuia în procesul pe care-l are pe rol în justiţie. Da, Vlad Plahotniuc a plecat de la guvernare, dar nu e un secret că fosta putere are încă influenţe mari asupra justiţiei. Ştiindu-se acest lucru, poziţionarea stranie a lui Dorin Chirtoacă chiar dă de gândit.

În al doilea rând, se cere de menţionat faptul că Dorin Chirtoacă, întâmplător sau nu, are cam acelaşi comportament ca şi deputaţii din Partidul Şor şi presa controlată de Vlad Plahotniuc. Ce au făcut în ultima perioadă deputaţii Partidului Şor? Au cerut demisia Zinaidei Greceanîi. Ce face Dorin Chirtoacă? Acelaşi lucru. Ce a făcut în ultima perioadă presa controlată de Vlad Plahotniuc? A încercat să demonstreze că Zinaida Greceanîi ar avea atribuţie la furtul miliardului, trecând cu vederea că numele lui Vlad Plahotniuc, dar şi al altor exponenţi ai PD au apărut public în contextul furtului miliardului. Ce face acum Dorin Chirtoacă? Acelaşi lucru.

Nu ştim care e motivaţia liderului PL, dar, cu siguranţă, poziţia sa e dubioasă. Desigur, el se poate referi la pretinsul rol al Zinaidei Greceanîi în contextul invocat de el (asumându-şi şi consecinţele juridice), dar de ce trece cu vederea numele beneficiarilor reali de pe urma furtului miliardului? E o întrebare la care Dorin Chirtoacă trebuie să cugete serios, altfel riscă să fie perceput nu ca o victimă a regimului Plahotniuc (cum îşi doreşte el), ci ca o unealtă prin intermediul căreia acesta continuă să-şi promoveze interesele în Moldova.

dorin chirtoacă
Articolul precedentDe ce propunerea Preşedintelui Dodon trebuie tratată cu maximă atenţie 
Articolul următorMemoria scurtă despre realizarea reformei științei în 2017

Caută

CATEGORII

  • Actual (4.445)
  • Bloguri (316)
  • Breaking (1.321)
  • Economie (407)
  • Geopolitică (339)
  • Important (6.148)
  • Internațional (147)
  • Justiție (138)
  • Politică (2.986)
  • Social (568)
  • Uncategorized @ro (10)

Articole recente

  • Igor Grosu: Ne așteaptă multă muncă și provocări semnificative 16 octombrie 2025
  • Curtea Constituțională a confirmat rezultatele alegerilor parlamentare și a validat mandatele deputaților aleși 16 octombrie 2025
  • Cristina Gherasimov, în discuții cu oficiali europeni despre prioritățile Republicii Moldova în viitor 16 octombrie 2025
  • Cazul Partidului Republican „Inima Moldovei”, în atenția Ambasadei SUA. Irina Vlah: Ne aflăm într-o situație fără precedent 16 octombrie 2025
  • Opinie: Graba cu care președintele PAS a anunțat numele candidatului la șefia Guvernului e una care pune presiune pe doamna Sandu 16 octombrie 2025

Despre proiect

www.coment.md este un proiect nou pe piața media din Republica Moldova, care și-a propus să adune opiniile și comentariile analiștilor, jurnaliștilor și bloggerilor, la un loc și, de asemenea, să publice, constant, propriile analize în privința subiectelor de actualitate.

Ultimele articole

  • Igor Grosu: Ne așteaptă multă muncă și provocări semnificative 16 octombrie 2025
  • Curtea Constituțională a confirmat rezultatele alegerilor parlamentare și a validat mandatele deputaților aleși 16 octombrie 2025
  • Cristina Gherasimov, în discuții cu oficiali europeni despre prioritățile Republicii Moldova în viitor 16 octombrie 2025

Arhiva

  • 2025 (3053)
    • octombrie (181)
    • septembrie (531)
    • august (456)
    • iulie (401)
    • iunie (359)
    • mai (330)
    • aprilie (244)
    • martie (188)
    • februarie (178)
    • ianuarie (185)
  • 2024 (1147)
    • decembrie (216)
    • noiembrie (149)
    • octombrie (90)
    • septembrie (105)
    • august (62)
    • iulie (82)
    • iunie (84)
    • mai (92)
    • aprilie (102)
    • martie (95)
    • februarie (43)
    • ianuarie (27)
  • 2023 (353)
    • decembrie (27)
    • noiembrie (42)
    • octombrie (74)
    • septembrie (49)
    • august (44)
    • iulie (23)
    • iunie (8)
    • mai (10)
    • aprilie (21)
    • martie (24)
    • februarie (15)
    • ianuarie (16)
  • 2022 (251)
    • decembrie (26)
    • noiembrie (31)
    • octombrie (12)
    • septembrie (18)
    • august (19)
    • iulie (22)
    • iunie (19)
    • mai (29)
    • aprilie (27)
    • martie (16)
    • februarie (17)
    • ianuarie (15)
  • 2021 (407)
    • decembrie (15)
    • noiembrie (37)
    • octombrie (26)
    • septembrie (25)
    • august (29)
    • iulie (47)
    • iunie (51)
    • mai (40)
    • aprilie (34)
    • martie (31)
    • februarie (42)
    • ianuarie (30)
  • 2020 (282)
    • decembrie (15)
    • noiembrie (25)
    • octombrie (27)
    • septembrie (19)
    • august (22)
    • iulie (23)
    • iunie (25)
    • mai (26)
    • aprilie (25)
    • martie (31)
    • februarie (21)
    • ianuarie (23)
  • 2019 (479)
    • decembrie (25)
    • noiembrie (57)
    • octombrie (30)
    • septembrie (42)
    • august (30)
    • iulie (43)
    • iunie (46)
    • mai (44)
    • aprilie (55)
    • martie (39)
    • februarie (30)
    • ianuarie (38)
  • 2018 (245)
    • decembrie (39)
    • noiembrie (42)
    • octombrie (47)
    • septembrie (43)
    • august (39)
    • iulie (30)
    • iunie (3)
    • mai (1)
    • aprilie (1)

Facebook

Coment.md
Coment.md © Copyright 2018 | Toate Drepturile Rezervate