• ro
site logo
  • Geopolitică
  • Politică
  • Economie
  • Social
  • Justiție
  • Bloguri
  • Internațional
13 iunie 2025 În Actual, Bloguri, Important

Pe malul stâng al Nistrului, salariile și pensiile locuitorilor sunt, în 2025, de circa două ori mai mici față de salariile și pensiile moldovenilor de pe malul drept al Nistrului

lei

Pe malul stâng al Nistrului, salariile și pensiile locuitorilor sunt, în 2025, de aproape două ori mai mici față de salariile și pensiile moldovenilor de pe malul drept al Nistrului. În 2024, în stânga Nistrului salariul a crescut real cu 4%, iar pensiile au fost mai mici față de 2023 cu -0,8%. Declarațiile au fost făcute vineri, 13 iunie, 2025, de către Veaceslav Ioniță, expert în politici economice la IDIS „Viitorul”, în cadrul emisiunii săptămânale „Analize economice cu Veaceslav Ioniță”.

Potrivit lui Veaceslav Ioniță, autoritățile autoproclamate din stânga Nistrului declară oficial că sunt în număr de 450 de mii de locuitori, însă, estimările sale personale, arată că, în realitate, ar fi, cel mai probabil, circa 280 de mii de oameni, dintre care 155 de mii s-ar afla peste hotarele țării sau pe teritoriul Republicii Moldova.

Produsul Intern Brut (PIB) în stânga Nistrului, afirmă expertul, din 2021 și până în 2024, nominal, practic nu a crescut. A fost 19,3 mlrd/ruble în 2021 și a ajuns la 20.1 mlrd/ruble în 2024. PIB-ul malului drept a mers mai bine. În 2024, PIB-ul regiunii separatiste a ajuns 30% din valoarea anului 1989, când a fost înregistrată cea mai bună performanță, iar al malului drept –73,4% din nivelul anului 1989. PIB-ul pe malul drept este 92,5 mii/lei pe cap de locuitor, iar pe malul stâng – 49,2 mii/lei per capita. De aproape două ori mai mic.

„În 2024, PIB-ul malului drept a înregistrat o creștere aproape invizibilă, pe malul stâng – o descreștere de -5,4% și continuă să descrească și în 2025. Malul drept, în 14 ani, a avut o creștere anuală medie de +2,6% a PIB. Pe malul stâng creșterea a fost de +0,45%. Un ritm de șase ori mai mic față de ritmul de creștere al malului drept. La ei, relativ, situația este un pic complicată”, a afirmat expertul.

Economistul susține că salariul mediu lunar, în trimestrul unu din acest an, pe malul drept al Nistrului,  a fost de 14600 lei, iar pe malul stâng – 7600 lei. Până în 2010, salariile pe ambele maluri ale Nistrului erau relativ egale. După 2010 a fost o perioadă când în stânga Nistrului salariile au fost mai mari, chiar și cu 50%, față de salariile celor de pe malul drept. Din 2016, când stânga Nistrului a rămas fără rezerve valutare, iar relațiile comerciale s-au complicat în regiune, a început discrepanța salarială. „Pe malul stâng a ajuns, astăzi, de aproape două ori mai mic față de salariul de pe malul drept. Creșterea reală a veniturilor salariale în 2024 pe malul drept a fost de 8%, iar pe malul stâng – 4,1%”, a spus economistul.

Analistul economic mai menționează că și pensiile au fost până în 2010 relativ egale. În 2016, pensiile în regiunea separatistă a ajuns de două ori mai mare decât în dreapta Nistrului, ceea ce a stârnit la acea vreme nedumeriri în societate. Dar, în foarte scurt timp, în regiune lucrurile au început a se înrăutăți. În 2024, pensia medie lunară pe malul stâng a fost 1859 lei, iar în dreapta Nistrului – 3800 lei. De două ori mai mică.

„Creșterea reală a pensiei în 2024, pe malul drept a fost de 4,6%, iar pe malul stâng – în scădere cu -0,8%, deoarece a fost indexată sub rata inflației. Astăzi, un pensionar din stânga Nistrului real este mai sărac decât a fost în 2015 și este puțin mai bogat decât în 2001. Timp de 25 de ani bunăstarea pensionarilor de pe malul stâng aproape nu s-a schimbat”, a menționat analistul economic.

Veaceslav Ioniță a mai spus că din 2001 și până astăzi, pe malul stâng al Nistrului, creșterea prețurilor la bunuri și servicii a fost de 970%, iar pe malul drept – de 624%. Pe malul stâng, ceea ce se cumpăra în 2001 cu 1 leu, astăzi sunt necesari 9,7 lei. Pe malul drept, ceea ce se cumpăra în 2001 cu 1 leu, astăzi sunt necesari 6 lei. „Deși beneficiază de prețuri mici la unele resurse energetice, având o economie fragilă, prețurile la unele produse au crescut cu mult mai mult în stânga Nistrului, astfel, situația pentru populația de acolo nu este în prezent cea mai bună”, a spus Veaceslav Ioniță.

Potrivit expertului, în 2025, moldovenii pot cumpăra bunuri și servicii de pe salariile pe care le au de 4 ori mai multe, iar cei din stânga Nistrului de 2,8 ori, ca și în 2015. „Zece ani în stânga Nistrului veniturile salariale real nu au crescut deloc, chiar dacă nu li s-a scumpit gazul și electricitatea. Nominal a fost o creștere, care a fost umbrită de inflație”, a afirmat expertul.

Articolul precedentStatutul activității procurorului de legătură al Republicii Moldova la Eurojust va fi reglementat în legislație
Articolul următorFranța reconfirmă sprijinul pentru integrarea europeană a Republicii Moldova și consolidarea protecției sociale

Postari relevante:

  • 565796183_799284616430518_6445207192904601373_n
    Moldova la Consiliul Energiei UE: Ministrul Junghietu a discutat cu oficiali europeni și Comisarul pentru Energie și Locuințe
  • ion ceban
    Ion Ceban: Noul Guvern trebuie să fie unul profesionist, cu specialiști dedicați și care să vină cu soluții pentru fiecare domeniu

Caută

CATEGORII

  • Actual (4.491)
  • Bloguri (317)
  • Breaking (1.321)
  • Economie (407)
  • Geopolitică (344)
  • Important (6.195)
  • Internațional (147)
  • Justiție (140)
  • Politică (3.023)
  • Social (573)
  • Uncategorized @ro (10)

Articole recente

  • Moldova la Consiliul Energiei UE: Ministrul Junghietu a discutat cu oficiali europeni și Comisarul pentru Energie și Locuințe 21 octombrie 2025
  • Ion Ceban: Noul Guvern trebuie să fie unul profesionist, cu specialiști dedicați și care să vină cu soluții pentru fiecare domeniu 21 octombrie 2025
  • Roman Roșca, întrevedere cu directorul general al Departamentului pentru Relația cu Republica Moldova 21 octombrie 2025
  • Andrei Năstase: Categoric voi continua activitatea mea politică. Voi face tot ce îmi stă în puteri ca să adun cât mai multă lume 21 octombrie 2025
  • Igor Dodon: Nu vom vota pentru guvernul PAS al Maiei Sandu 21 octombrie 2025

Despre proiect

www.coment.md este un proiect nou pe piața media din Republica Moldova, care și-a propus să adune opiniile și comentariile analiștilor, jurnaliștilor și bloggerilor, la un loc și, de asemenea, să publice, constant, propriile analize în privința subiectelor de actualitate.

Ultimele articole

  • Moldova la Consiliul Energiei UE: Ministrul Junghietu a discutat cu oficiali europeni și Comisarul pentru Energie și Locuințe 21 octombrie 2025
  • Ion Ceban: Noul Guvern trebuie să fie unul profesionist, cu specialiști dedicați și care să vină cu soluții pentru fiecare domeniu 21 octombrie 2025
  • Roman Roșca, întrevedere cu directorul general al Departamentului pentru Relația cu Republica Moldova 21 octombrie 2025

Arhiva

  • 2025 (3100)
    • octombrie (228)
    • septembrie (531)
    • august (456)
    • iulie (401)
    • iunie (359)
    • mai (330)
    • aprilie (244)
    • martie (188)
    • februarie (178)
    • ianuarie (185)
  • 2024 (1147)
    • decembrie (216)
    • noiembrie (149)
    • octombrie (90)
    • septembrie (105)
    • august (62)
    • iulie (82)
    • iunie (84)
    • mai (92)
    • aprilie (102)
    • martie (95)
    • februarie (43)
    • ianuarie (27)
  • 2023 (353)
    • decembrie (27)
    • noiembrie (42)
    • octombrie (74)
    • septembrie (49)
    • august (44)
    • iulie (23)
    • iunie (8)
    • mai (10)
    • aprilie (21)
    • martie (24)
    • februarie (15)
    • ianuarie (16)
  • 2022 (251)
    • decembrie (26)
    • noiembrie (31)
    • octombrie (12)
    • septembrie (18)
    • august (19)
    • iulie (22)
    • iunie (19)
    • mai (29)
    • aprilie (27)
    • martie (16)
    • februarie (17)
    • ianuarie (15)
  • 2021 (407)
    • decembrie (15)
    • noiembrie (37)
    • octombrie (26)
    • septembrie (25)
    • august (29)
    • iulie (47)
    • iunie (51)
    • mai (40)
    • aprilie (34)
    • martie (31)
    • februarie (42)
    • ianuarie (30)
  • 2020 (282)
    • decembrie (15)
    • noiembrie (25)
    • octombrie (27)
    • septembrie (19)
    • august (22)
    • iulie (23)
    • iunie (25)
    • mai (26)
    • aprilie (25)
    • martie (31)
    • februarie (21)
    • ianuarie (23)
  • 2019 (479)
    • decembrie (25)
    • noiembrie (57)
    • octombrie (30)
    • septembrie (42)
    • august (30)
    • iulie (43)
    • iunie (46)
    • mai (44)
    • aprilie (55)
    • martie (39)
    • februarie (30)
    • ianuarie (38)
  • 2018 (245)
    • decembrie (39)
    • noiembrie (42)
    • octombrie (47)
    • septembrie (43)
    • august (39)
    • iulie (30)
    • iunie (3)
    • mai (1)
    • aprilie (1)

Facebook

Coment.md
Coment.md © Copyright 2018 | Toate Drepturile Rezervate