Iulian Chifu

Anul 2019 se anunță un an extrem de complicat pentru Republica Moldova. Nu numai pentru că turbulențele internaționale sunt enorme. Nu numai pentru că nori negri se arată în Marea Neagră și în Ucraina vecină, și ea în an electoral pentru alegerile prezidențiale și cele generale. Chiar și oportunitatea reprezentantă de deținerea Președinției rotative semestriale a Consiliului UE de către România pare să fie una greu de valorificat, prin prisma politicilor interne și a perspectivei alegerilor generale din 24 februarie 2018.

Într-adevăr, Republica Moldova are o postură dificilă în relațiile cu Uniunea Europeană, care consideră cu mare acribie și strictețe respectarea valorilor și principiilor sale fondatoare în ultima vreme și a trasat linii roșii stricte atât pentru membri cât și pentru aspiranți, asociați sau state din Parteneriatul Estic. Și la capitolul Republica Moldova se însăilează câteva teme pendinte și extrem de complicate.

Mai întâi, furtul miliardului și nerecuperarea acestuia, cu un Vlad Filat, instigator, în închisoare pentru 8 ani, dar cu făptuitori ca Iurie Leancă, semnatarul documentelor și Ilah Shor mai ales, care sunt liberi și chiar candidează în alegeri – cu ce certificat de integritate??? Apoi e vorba despre votarea legii alegerilor mixte contrar recomandărilor Comisiei de la Veneția și a solicitărilor Uniunii Europene, principalul partener și finanțator. În fine, cel mai grav, anularea alegerilor de la municipiul Chișinău, după câștigarea lor de către  unul din liderii opoziției, Andrei Năstase, folosind justiția și pretinse încălcări ale legislației electorale privind agitația în ziua alegerilor, interpretate extins pentru acțiuni pe internet.

Suma acestor acțiuni și întreruperea reformelor în prag de alegeri și campanie preelectorală au determinat și suspendarea completă a fondurilor europene, deja discutate și suspendate secvențial de câteva ori. Refuzul de a reface punțile cu UE și forțarea unor rezultate electorale cu orice preț amenință profund relația cu Bruxelles-ul. Și de aici și imperativele perioadei care urmează, pentru a realiza reconectarea Republicii Moldova, din nou la procesele și reformele din cadrul Uniunii Europene, principalul donator.

Mai întâi, orice elemente ce pot îndepărta și mai mult cele două capitale, Chișinăul de Bruxelles, trebuie evitate. Aici nici Bucureștiul nu mai poate face nimic, atingându-și și el limitele capacității de sprijinire a drumului european al Republicii Moldova, mai ales dacă acesta se întrerupe și pleacă în altă direcție. A patra cale politică, clamată de actuala putere, poate avea relevanță electorală, ar putea fi acceptabilă într-o anumită înțelegere flexibilă a libertății de acțiune în campanie, dar și ea presupune garanții de recuplare, mesaje de menținere a cursului european credibile și comportament care să nu pericliteze mai mult drumul european.

Apoi este vorba despre organizarea alegerilor libere, corecte și transparente, fără incidente și fără aberații juridico-administrative care să elimine fără motiv competitori și să reprezinte ingerințe administrative în alegeri. Pe piață sunt multiple instrumente, de la cele juridice penale la cele administrative tip ANI, agenția de integritate, ca și cele lansate prin Parlament – de exemplu Comisia Open Dialog, o aberație majoră, fără relevanță politică și cu eficiență electorală discutabilă, dar cu costuri majore externe – sau la cele juridice post festum, după alegeri, care ar putea afecta unele mandate uninominale prin circumscripții, sau, Doamne Ferește, competitori în întregimea lor – vezi Partidul Nostru la generale sau Partidul Shor la locale – toate fiind greu prizabile în condiții democratice.

Chiar și ingerința în alegeri a unor actori externi, vezi campania de dezinformare a Rusiei, de război informațional și acțiune la firul ierbii în favoarea unor jucători electorali, ar trebui probată din timp, expusă cu acuratețe și dovedită dincolo de orice dubiu pentru a putea lichida consecințele sale din timp, înainte de ziua alegerilor, dacă se poate – vezi exemplul britanic în această materie. Toate acestea se pot baza pe bune practici deja existente și pe cooperarea internațională cu statele UE, cu Uniunea Europeană și capabilitățile sale din Stratcom East, pe sprijinul diferiților actori, ai României cu precădere, dar angajat din timp. Pentru evitarea oricăror dubii asupra cursului campaniei, desfășurării alegerilor și rezultatelor ce urmează.

În fine, nu în ultimul rând, însă, e necesară recuplarea Republicii Moldova la Uniunea Europeană, reconstrucția încrederii și refacerea punților, ca și relansarea reformelor credibile imediat după alegeri. Va fi greu. E greu de prevăzut rezultate favorabile, împărțirea în trei forțe politice antagonice – inegale, e adevărat – precum puterea declarat pro-europeană, opoziția socialistă ostentativ pro-rusă și opoziția pro-europeană din stradă, majoritar extraparlamentară – și prezervarea marilor falii din comunicarea strategică – cea geopolitică Est versus Vest respectiv pro-anti-Oligarh – nu anunță un proces simplu de constituire a unei majorități. Ba chiar poate împinge jocul către noi alegeri anticipate, în care forțele politice secătuite de resurse și umilite de primele rezultate să fie văduvite de șanse. Însă victoria unei formule pro-europene consistente e necesară pentru Republica Moldova, mai ales în aceste vremuri tulburi.

De modul în care se vor derula aceste procese depinde și viitorul Republicii Moldova, și cel al regiunii, și stabilitatea susținerilor internaționale. Și pentru România, orice variantă care exclude cursul pro-european al Republicii Moldova excede prevederile Strategiei Naționale de Apărare din iunie 2016 a Președintelui Klaus Iohannis – o continuitate față de toate pozițiile precedente ale președinților succesivi ai României, de la apariția legii ce marchează principalele linii directoare strategice ale țării.

Deci o forță politică ce clamează orientarea pro-rusă, precum o majoritate a PSRM, ca și o formulă ambiguă de multi-vectorialitate, fără drumul pro-european explicit asumat, ar determina România să-și revizuiască drastic politicile față de Republica Moldova. În rest, campania electorală e prilej de afirmații mai decoltate, negândite și libertine, însă toate forțele politice, toți actorii ce funcționează pe scena politică de la Chișinău, trebuie să fie conștienți că România, ca orice stat serios, are dosare și memorie bine puse la punct și nimeni nu trebuie să se mire de raportarea la fiecare, individual, pe baza pozițiilor adoptate față de România, de cetățenii români din Republica Moldova, față de cei ce se auto-identifică români, față de orientările strategice și abordările diferiților actori.

De asemenea, în toate aceste vremuri tulburi, marii actori au nevoie cât mai puțin de turbulențe la Chișinău, în spatele Ucrainei. Și nici de încălcarea liniilor roșii. Atunci atenția e atrasă în regiune și de la Washington, și de la Berlin sau Paris și Bruxelles, sigur de la București și Kiev. Și orice exces, orice încălcare a liniilor roșii, orice tentativă de eternizare a unor trupe ruse în regiune, de chemare a altora, eventual, de reorientare strategică a Republicii Moldova vor determina reacții directe și rapide, în deficitul Chișinăului.

Aviz votanților PSRM, care ar fi bine să gândească că Igor Dodon nu poate lua în spate Republica Moldova s-o mute în străfundurile Siberiei, ci ea rămâne între România europeană și euroatlantică, președinte în exercițiu al Consiliului UE – de care poate profita, cu toate problemele sale interne – și Ucraina orientată tot către Vest. Și nu văd nici voința, nici putința, nici forța Rusiei de a coordona un pod aerian de tipul celui care a spart blocada Berlinului, pentru a menține la Chișinău un guvern declarat pro-rus, intrat în conflict cu ambii săi vecini, fără finanțări europene.