• ro
  • ru
site logo
  • Geopolitică
  • Politică
  • Economie
  • Social
  • Justiție
  • Bloguri
  • Internațional
15 octombrie 2018 În Breaking, Important, Politică

Politica externă a Președintelui Dodon

Globe - Pions noir

www.coment.md 

Președintele Igor Dodon este destul de activ din punct de vedere al politicii externe și acest lucru iese în evidență, dacă analizăm agenda sa, măcar și de la începutul noului sezon politic. Însă, această analiză scoate în evidență nu doar activismul șefului statului, ci și faptul că politica externă pe care o promovează el este una foarte echilibrată și bazată pe pragmatism.   

Astfel, în noul sezon politic, Președintele a participat la summit-ului Francofoniei, a avut o întrevedere cu Preşedintele Franţei, Emmanuel Macron, dar și întrevederi de lucru cu Președintele Armeniei, Armen Sarkissian, și Prim-ministrul acestei țări, Nikol Pașinian.
De asemenea, în noul sezon politic Președintele Igor Dodon a avut o întrevedere cu delegaţia Senatului Republicii Polone condusă de mareşalul (Preşedintele) Stanisław Karczewski, dar și o întrevedere cu Preşedintele Parlamentului Regatului Danemarcei, Pia Kjærsgaard.

La nivel de ambasadori, șeful statului a avut o întrevedere de lucru cu Ambasadorul Franței în Republica Moldova, Pascal Le Deunff; o primă întrevedere de lucru cu noua Ambasadoare a Republicii Federale Germania în țara noastră, Angela Ganninger; o întrevedere cu James D. Pettit, Ambasadorul Extraordinar şi Plenipotenţiar al SUA în Republica Moldova,

În context, ar fi de menționat că Președintele a avut o întrevedere, devenită deja tradițională, cu șefii misiunilor diplomatice acreditați în Republica Moldova.

De asemenea, nu poate fi trecută cu vederea nici întrevederea lui Igor Dodon cu preşedintele Organizaţiei Internaţionale pentru Familie, Brian Brown și nici  întrevederea cu Prințul Louis Alphonse de Bourbon din Franța.
Dacă e să ne referim la „linia estică”, atunci ar fi de menționat participarea Președintelui la Summitul CSI de la Duşanbe, dar și participarea la ședința plenară a Forumului Economic moldo-rus, care a întrunit circa 200 de reprezentanți ai business-ului rusesc și aproximativ 350 de antreprenori moldoveni.

Igor Dodon a avut o întrevedere de lucru cu Preşedintele Federaţiei Ruse, Vladimir Putin, o întrevedere cu Preşedintele Republicii Belarus, Aleksandr Lukaşenko și o întrevedere de lucru cu Preşedintele Republicii Tadjikistan, Emomali Rahmon.

În același context, merită menționate întrevederile Președintelui cu Dmitri Kozak, reprezentantul special al Președintelui Federației Ruse pentru dezvoltarea relațiilor comercial-economice cu Republica Moldova, și cu Ambasadorul Federaţiei Ruse în țara noastră, Oleg Vasneţov.

Relevante sunt și întrevederile cu președinții Camerelor de Comerț și Industrie din țările CSI, cu delegaţia din Federaţia Rusă, condusă de Elena Mizulina, membru al Consiliului Federaţiei, cu delegaţia din Rusia, condusă de co-preşedintele Organizației Obștești ruse „Delovaia Rossiia”, Andrei Nazarov.

La capitolul politică externă prin prisma acțiunilor șefului statului se cere de menționat și întrevederea cu Ambasadorul Republicii Populare Chineze în țara noastră, Zhang Yinghong, întrevederea cu Ambasadorul Republicii Turcia, Gürol Sökmensüer, întrevederea cu delegația de la Vatican, condusă de Secretarul de Stat al Sfîntului Scaun, Eminența Sa, Cardinalul Pietro Parolin.
Șeful statului a depus efort și pe altă filieră care ține de diplomație – ambasadorii RM peste hotare. Astfel, în perioada de analiză, el s-a văzut cu noii ambasadori ai Republicii Moldova desemnați pentru două ţări: Angela Ponomariov, care ne va reprezenta ţara în Marea Britanie, şi Victor Haruţa, care va deveni primul ambasador al Republicii Moldova în Emiratele Arabe Unite cu reşedinţa la Abu-Dhabi.

Dacă adăugăm aici și multiplele contacte diplomatice pe linia consilierilor prezidențiali, tabloul devine clar – șeful statului promovează o politică externă activă, dar și foarte echilibrată, punând în prim plan interesele pe care le are RM atât la Est, cât și la Vest. Iar aceasta ne duce la concluzia că Igor Dodon vede altfel politica externă a RM decât cei care au condus până în prezent țara. Nu ne rămâne decât să vedem, cu ce se va solda o astfel de politică.

Articolul precedentCultura sarmalelor
Articolul următorPe cine reprezintă Cristina Balan în SUA?

Postari relevante:

  • nichitus
    Opinie: Graba cu care președintele PAS a anunțat numele candidatului la șefia Guvernului e una care pune presiune pe doamna Sandu
  • 9cf16c1f-8899-4d25-b11f-58e6c60b279e-
    Anca Dragu, în discuții cu directorul Departamentului European al FMI

Caută

CATEGORII

  • Actual (4.441)
  • Bloguri (316)
  • Breaking (1.321)
  • Economie (407)
  • Geopolitică (338)
  • Important (6.144)
  • Internațional (147)
  • Justiție (138)
  • Politică (2.982)
  • Social (568)
  • Uncategorized @ro (10)

Articole recente

  • Opinie: Graba cu care președintele PAS a anunțat numele candidatului la șefia Guvernului e una care pune presiune pe doamna Sandu 16 octombrie 2025
  • Anca Dragu, în discuții cu directorul Departamentului European al FMI 16 octombrie 2025
  • Lider de partid: Prima acţiune pe care ar trebui să o facă noul premier va fi demararea unui amplu audit care să cuprindă cele mai importante domenii 16 octombrie 2025
  • Petr Vlah: În doar câteva luni, trebuie create condiţiile optime ca Chişinăul şi Comratul să se aşeze la masa de discuţii… 16 octombrie 2025
  • Vlad Filat: Condamnarea mea nu are nicio legătură cu „furtul miliardului”. Și încă un detaliu important: suma de 250 de milioane de dolari a fost o minciună 16 octombrie 2025

Despre proiect

www.coment.md este un proiect nou pe piața media din Republica Moldova, care și-a propus să adune opiniile și comentariile analiștilor, jurnaliștilor și bloggerilor, la un loc și, de asemenea, să publice, constant, propriile analize în privința subiectelor de actualitate.

Ultimele articole

  • Opinie: Graba cu care președintele PAS a anunțat numele candidatului la șefia Guvernului e una care pune presiune pe doamna Sandu 16 octombrie 2025
  • Anca Dragu, în discuții cu directorul Departamentului European al FMI 16 octombrie 2025
  • Lider de partid: Prima acţiune pe care ar trebui să o facă noul premier va fi demararea unui amplu audit care să cuprindă cele mai importante domenii 16 octombrie 2025

Arhiva

  • 2025 (3049)
    • octombrie (177)
    • septembrie (531)
    • august (456)
    • iulie (401)
    • iunie (359)
    • mai (330)
    • aprilie (244)
    • martie (188)
    • februarie (178)
    • ianuarie (185)
  • 2024 (1147)
    • decembrie (216)
    • noiembrie (149)
    • octombrie (90)
    • septembrie (105)
    • august (62)
    • iulie (82)
    • iunie (84)
    • mai (92)
    • aprilie (102)
    • martie (95)
    • februarie (43)
    • ianuarie (27)
  • 2023 (353)
    • decembrie (27)
    • noiembrie (42)
    • octombrie (74)
    • septembrie (49)
    • august (44)
    • iulie (23)
    • iunie (8)
    • mai (10)
    • aprilie (21)
    • martie (24)
    • februarie (15)
    • ianuarie (16)
  • 2022 (251)
    • decembrie (26)
    • noiembrie (31)
    • octombrie (12)
    • septembrie (18)
    • august (19)
    • iulie (22)
    • iunie (19)
    • mai (29)
    • aprilie (27)
    • martie (16)
    • februarie (17)
    • ianuarie (15)
  • 2021 (407)
    • decembrie (15)
    • noiembrie (37)
    • octombrie (26)
    • septembrie (25)
    • august (29)
    • iulie (47)
    • iunie (51)
    • mai (40)
    • aprilie (34)
    • martie (31)
    • februarie (42)
    • ianuarie (30)
  • 2020 (282)
    • decembrie (15)
    • noiembrie (25)
    • octombrie (27)
    • septembrie (19)
    • august (22)
    • iulie (23)
    • iunie (25)
    • mai (26)
    • aprilie (25)
    • martie (31)
    • februarie (21)
    • ianuarie (23)
  • 2019 (479)
    • decembrie (25)
    • noiembrie (57)
    • octombrie (30)
    • septembrie (42)
    • august (30)
    • iulie (43)
    • iunie (46)
    • mai (44)
    • aprilie (55)
    • martie (39)
    • februarie (30)
    • ianuarie (38)
  • 2018 (245)
    • decembrie (39)
    • noiembrie (42)
    • octombrie (47)
    • septembrie (43)
    • august (39)
    • iulie (30)
    • iunie (3)
    • mai (1)
    • aprilie (1)

Facebook

Coment.md
Coment.md © Copyright 2018 | Toate Drepturile Rezervate