Problema insuficienţei forţei de muncă devine tot mai acută, indiferent de eforturile depuse de autorităţi în vederea liberalizării pieţei muncii. Eu nu o dată am abordat subiectul respectiv, dar mă văd nevoit să revin la el, dat fiind unele tendinţe ce se aprofundează. Dacă nu se va interveni urgent cu soluţii, riscăm să pierdem nu doar atractivitatea în ochii potenţialilor investitori, ci şi pe acei care au făcut deja investiţii în RM, fie că e vorba de investitori străini sau locali.

Experţii estimează că Moldova deja a pierdut circa 80% din potenţialul forţei de muncă. Eu am publicat anterior un editorial în care m-am referit la faptul că populaţia ocupată în RM este de circa 816 mii persoane, fiecare al treilea dintre aceştia fiind bugetar. Cele mai noi date apărute în spaţiul public vorbesc despre faptul că în sectorul real al economiei avem antrenate doar 470 mii persoane. Criza forţei de muncă devine tot mai acută şi aprofundarea ei se resimte de la trimestru la trimestru. Apropo, această problemă nu e specifică doar Republicii Moldova, ci şi altor ţări europene, inclusiv României. Şi aceste ţări caută soluţii, iar unele le-au şi implementat deja. De aceea, în rândurile de mai jos mă voi referi la trei soluţii la care alte ţări au apelat sau apelează pentru a diminua impactul crizei forţei de muncă.

Prima şi cea mai populară soluţie este importul forţei de muncă. Însă, aici fiecare ţară îşi are specificul său. Spre exemplu, Republica Moldova este abia la începutul liberalizării pieţei muncii, iar măsurile ce au fost luate până acum vizează în special eliminarea barierelor în ceea ce ţine de importul forţei de muncă din statele europene. Alte ţări văd însă un potenţial mult mai mare în importul forţei de muncă din statele asiatice. Şi pentru Moldova la un moment dat aceasta ar putea fi o soluţie potrivită, însă, după cum spuneam şi cu alte ocazii, înainte de a o implementa, autorităţile vor trebui să facă estimări exacte a consecinţelor, luând drept bază inclusiv exemplele statelor care au trecut deja prin astfel de procese.

A doua cea mai populară soluţie pentru problema insuficienţei forţei de muncă este calificarea şi specializarea personalului din zonele mai puţin dezvoltate ale ţării şi suplinirea, în contul acestuia, a cererii în domeniile economiei naţionale unde este cea mai mare necesitate. În unele ţări, această soluţie a reuşit să atenueze semnificativ din presiunea ce era pe piaţa muncii. În Republica Moldova situaţia e specifică şi deocamdată e greu de spus pe cât de eficientă ar fi o asemenea soluţie. Pentru că noi avem o criză demografică destul de pronunţată, iar în unele regiuni mai puţin dezvoltate forţă de muncă nu există mai deloc şi nu prea ai ce califica. Mai ales că printr-un proces similar populaţia noastră a fost trecută de către unii investitori străini ce activează în zonele şi subzonele economice libere de pe întreg teritoriul ţării.

A treia cea mai populară soluţie în contextul problemei insuficienţei forţei de muncă este apelarea la aşa-numitul concept de îmbătrânire activă. Acest concept presupune oferirea posibilităţii persoanelor ce au atins vârsta de pensionare să-şi continue activitatea, dacă au forţa şi potenţialul necesar. În Republica Moldova acest concept este aplicat parţial – preponderent în sectorul public. Trebuie de făcut o evaluare strictă şi de scos în evidenţă ce potenţial există în acest sens şi cum poate fi valorificat în continuare.

Eu m-am referit doar la trei cele mai populare soluţii la care apelează ţările ce se confruntă cu insuficienţă de forţă de muncă. Dar sunt şi altele. Acum important este ca toate aceste posibile soluţii să fie studiate şi implementate, în măsura posibilităţilor, şi în Republica Moldova. Şi acest lucru trebuie făcut cât mai repede posibil, deoarece situaţia se agravează de la o zi la alta.

Viorel Godea, director general al companiei „Lagmar”