• ro
site logo
  • Geopolitică
  • Politică
  • Economie
  • Social
  • Justiție
  • Bloguri
  • Internațional
4 februarie 2025 În Actual, Important, Politică

Președintele PSDE solicită repetat autorităților un raport complet cu privire la proiectele finanțate de USAID – sumele și cine au fost beneficiarii

tudor

Tudor Ulianovschi, președintele Partidului Social Democrat European (PSDE), solicită repetat autorităților să prezinte informații despre proiectele desfășurate prin intermediul USAID, sumele obținute, dar și cine sunt beneficiarii. 

„Fără a subestima în vreun fel importanța unor proiecte finanțate din bani americani, prin intermediul USAID, trebuie să recunoaștem, de dragul adevărului,  că o bună parte din aceste fonduri au fost cheltuite în scopuri total străine nu doar interesului american, ci și în detrimentul intereselor cetățenilor Republicii Moldova.

Oricât ar părea de paradoxal, milioane de dolari, care ar fi trebuit teoretic să ajute la consolidarea democrației, la dezvoltarea statului de drept, la apărarea drepturilor și libertăților fundamentale ale omului, au fost folosite în scopuri exact opuse, aducând prejudicii grave societății noastre aflate în tranziție, ceea ce a afectat nu doar imaginea partenerilor noștri americani, ci și încrederea în lumea occidentală în general”, a menționat el.

Mai mult – a spus politicianul – „din banii contribuabililor americani s-au făcut investiții uriașe în unele forțe politice antinaționale, cum este și cea aflată astăzi la putere în Republica Moldova, dar și în organizațiile sale anexă, care au monopolizat presa și suprimat libertatea de opinie și de expresie, instituind cenzura, în interesul acestor grupări obscure, au anihilat libera concurență și dreptul la alegeri democratice, au distrus statul de drept și au impus în societate o ideologie nocivă, care atentează grav la valorile noastre de bază – Familia, Credința, Tradiția”.

„De aceea, cred că decizia administrației Trump de a suspenda programele în derulare, finanțate de USAID, pentru a se face o reevaluare a acestor investiții, dar și a beneficiarilor, este binevenită și necesară.

În acest context, solicit repetat autorităților Republicii Moldova să prezinte un raport complet cu privire la proiectele desfășurate aici prin intermediul USAID, sumele obținute, dar mai ales să ne spună cine au fost beneficiarii. Această informație va fi utilă atât pentru echipa președintelui Trump, cât și pentru noi, cetățenii Republicii Moldova”, a declarat președintele PSDE.

Articolul precedentExpert: Statul trebuie să devină acel megaregulator care să creeze reguli de joc clare şi condiţii de activitate bune pentru business şi atunci vom putea vorbi şi despre o dezvoltare economică pe măsură
Articolul următor(VIDEO) Dorin Recean: UE este din nou alături de R. Moldova. Astăzi am semnat un pachet financiar de ajutor pentru țara noastră

Postari relevante:

  • plaha
    Vladimir Plahotniuc rămâne în arest preventiv pentru încă 30 de zile
  • photo_2025-10-20_14-44-49
    Mihai Popșoi a avut o întrevedere cu Comisarul European pentru Extindere, Marta Kos

Caută

CATEGORII

  • Actual (4.470)
  • Bloguri (316)
  • Breaking (1.321)
  • Economie (407)
  • Geopolitică (343)
  • Important (6.174)
  • Internațional (147)
  • Justiție (140)
  • Politică (3.008)
  • Social (569)
  • Uncategorized @ro (10)

Articole recente

  • Vladimir Plahotniuc rămâne în arest preventiv pentru încă 30 de zile 20 octombrie 2025
  • Mihai Popșoi a avut o întrevedere cu Comisarul European pentru Extindere, Marta Kos 20 octombrie 2025
  • Parlamentul de legislatura a XII-a se convoacă în ședința de constituire 20 octombrie 2025
  • Uniunea Avocaților își exprimă îngrijorarea privind declarațiile făcute de Maia Sandu referitoare la vettingul avocaților 20 octombrie 2025
  • Vlad Batrîncea: Care va fi credibilitatea Guvernului, dacă chiar și la înaintarea prim-ministrului nu se respectă legea?! 20 octombrie 2025

Despre proiect

www.coment.md este un proiect nou pe piața media din Republica Moldova, care și-a propus să adune opiniile și comentariile analiștilor, jurnaliștilor și bloggerilor, la un loc și, de asemenea, să publice, constant, propriile analize în privința subiectelor de actualitate.

Ultimele articole

  • Vladimir Plahotniuc rămâne în arest preventiv pentru încă 30 de zile 20 octombrie 2025
  • Mihai Popșoi a avut o întrevedere cu Comisarul European pentru Extindere, Marta Kos 20 octombrie 2025
  • Parlamentul de legislatura a XII-a se convoacă în ședința de constituire 20 octombrie 2025

Arhiva

  • 2025 (3079)
    • octombrie (207)
    • septembrie (531)
    • august (456)
    • iulie (401)
    • iunie (359)
    • mai (330)
    • aprilie (244)
    • martie (188)
    • februarie (178)
    • ianuarie (185)
  • 2024 (1147)
    • decembrie (216)
    • noiembrie (149)
    • octombrie (90)
    • septembrie (105)
    • august (62)
    • iulie (82)
    • iunie (84)
    • mai (92)
    • aprilie (102)
    • martie (95)
    • februarie (43)
    • ianuarie (27)
  • 2023 (353)
    • decembrie (27)
    • noiembrie (42)
    • octombrie (74)
    • septembrie (49)
    • august (44)
    • iulie (23)
    • iunie (8)
    • mai (10)
    • aprilie (21)
    • martie (24)
    • februarie (15)
    • ianuarie (16)
  • 2022 (251)
    • decembrie (26)
    • noiembrie (31)
    • octombrie (12)
    • septembrie (18)
    • august (19)
    • iulie (22)
    • iunie (19)
    • mai (29)
    • aprilie (27)
    • martie (16)
    • februarie (17)
    • ianuarie (15)
  • 2021 (407)
    • decembrie (15)
    • noiembrie (37)
    • octombrie (26)
    • septembrie (25)
    • august (29)
    • iulie (47)
    • iunie (51)
    • mai (40)
    • aprilie (34)
    • martie (31)
    • februarie (42)
    • ianuarie (30)
  • 2020 (282)
    • decembrie (15)
    • noiembrie (25)
    • octombrie (27)
    • septembrie (19)
    • august (22)
    • iulie (23)
    • iunie (25)
    • mai (26)
    • aprilie (25)
    • martie (31)
    • februarie (21)
    • ianuarie (23)
  • 2019 (479)
    • decembrie (25)
    • noiembrie (57)
    • octombrie (30)
    • septembrie (42)
    • august (30)
    • iulie (43)
    • iunie (46)
    • mai (44)
    • aprilie (55)
    • martie (39)
    • februarie (30)
    • ianuarie (38)
  • 2018 (245)
    • decembrie (39)
    • noiembrie (42)
    • octombrie (47)
    • septembrie (43)
    • august (39)
    • iulie (30)
    • iunie (3)
    • mai (1)
    • aprilie (1)

Facebook

Coment.md
Coment.md © Copyright 2018 | Toate Drepturile Rezervate