• ro
site logo
  • Geopolitică
  • Politică
  • Economie
  • Social
  • Justiție
  • Bloguri
  • Internațional
31 mai 2022 În Actual, Breaking, Important

Noi prevederi ale CSE

semn exclamare

Agenția Națională pentru Reglementare în Energetică urmează să examineze, astăzi, tariful  pentru furnizarea gazelor naturale de către  S.A. „Moldovagaz”, care va fi aplicat începând din 1 iunie. O asemenea decizie a fost luată în cadrul ședinței Comisiei pentru Situații Excepționale, prezidată de prim-ministra Natalia Gavrilița.

Membrii CSE au aprobat și noi măsuri de promovare a exportului de produse agricole perisabile de origine din Republica Moldova. În acest sens, Serviciul Vamal împreună cu Agenția Națională pentru Siguranța Alimentelor (ANSA) urmează să elaboreze și să aprobe procedura de realizare a exportului acestor produse prin culoare verzi, instituite la posturile vamale de frontieră.

CSE a aprobat procedura de introducere, de către agenții economici din regiunile de est ale țării, a mărfurilor incluse în Registrul de omologare a produselor de uz fitosanitar și a fertilizanților al Republicii Moldova. Astfel, comercianții urmează să prezinte la Posturile de Inspecție la frontieră ale ANSA o Declarație, în baza modelului anexat la Dispoziție.

De asemenea, a fost prelungit, până la 30 iunie 2022, termenul de valabilitate a Autorizației de mediu privind gestionarea deşeurilor și a Autorizației de emisie a poluanților în atmosferă de la surse fixe, eliberată pentru SATD „Uzina Metalurgică Moldovenească”.

Articolul precedentCSE a aprobat noi măsuri de facilitare a exportului și de susținere a refugiaților ucraineni
Articolul următorANRE a aprobat noile prețuri reglementate pentru furnizarea gazelor naturale de către S.A. „Moldovagaz”

Postari relevante:

  • 1__image00051-1647x_
    Republica Moldova - parte activă a dialogului european în domeniul transporturilor
  • 590465690_1888227628744679_5606756971131064880_n
    Lucrări de modernizare importante la „Grădina Botanică”, realizate cu suportul „Prologistic-Com” SRL şi al grupului de companii „Image”

Caută

CATEGORII

  • Actual (5.165)
  • Bloguri (329)
  • Breaking (1.332)
  • Economie (418)
  • Geopolitică (403)
  • Important (6.878)
  • Internațional (147)
  • Justiție (162)
  • Politică (3.547)
  • Social (679)
  • Uncategorized @ro (12)

Articole recente

  • Republica Moldova – parte activă a dialogului european în domeniul transporturilor 6 decembrie 2025
  • Lucrări de modernizare importante la „Grădina Botanică”, realizate cu suportul „Prologistic-Com” SRL şi al grupului de companii „Image” 6 decembrie 2025
  • Investiţiile în clădiri rezidenţiale şi nerezidenţiale – noi creşteri şi tendinţe tot mai accentuate 6 decembrie 2025
  • Prioritățile de cooperare, discutate de Alexandru Munteanu și echipa Băncii Mondiale 5 decembrie 2025
  • Deputații PSRM au prezentat prioritățile bugetului alternativ–2026 pentru dezvoltarea regiunilor și protecția mediului 5 decembrie 2025

Despre proiect

www.coment.md este un proiect nou pe piața media din Republica Moldova, care și-a propus să adune opiniile și comentariile analiștilor, jurnaliștilor și bloggerilor, la un loc și, de asemenea, să publice, constant, propriile analize în privința subiectelor de actualitate.

Ultimele articole

  • Republica Moldova – parte activă a dialogului european în domeniul transporturilor 6 decembrie 2025
  • Lucrări de modernizare importante la „Grădina Botanică”, realizate cu suportul „Prologistic-Com” SRL şi al grupului de companii „Image” 6 decembrie 2025
  • Investiţiile în clădiri rezidenţiale şi nerezidenţiale – noi creşteri şi tendinţe tot mai accentuate 6 decembrie 2025

Arhiva

  • 2025 (3784)
    • decembrie (123)
    • noiembrie (426)
    • octombrie (363)
    • septembrie (531)
    • august (456)
    • iulie (401)
    • iunie (359)
    • mai (330)
    • aprilie (244)
    • martie (188)
    • februarie (178)
    • ianuarie (185)
  • 2024 (1147)
    • decembrie (216)
    • noiembrie (149)
    • octombrie (90)
    • septembrie (105)
    • august (62)
    • iulie (82)
    • iunie (84)
    • mai (92)
    • aprilie (102)
    • martie (95)
    • februarie (43)
    • ianuarie (27)
  • 2023 (353)
    • decembrie (27)
    • noiembrie (42)
    • octombrie (74)
    • septembrie (49)
    • august (44)
    • iulie (23)
    • iunie (8)
    • mai (10)
    • aprilie (21)
    • martie (24)
    • februarie (15)
    • ianuarie (16)
  • 2022 (251)
    • decembrie (26)
    • noiembrie (31)
    • octombrie (12)
    • septembrie (18)
    • august (19)
    • iulie (22)
    • iunie (19)
    • mai (29)
    • aprilie (27)
    • martie (16)
    • februarie (17)
    • ianuarie (15)
  • 2021 (407)
    • decembrie (15)
    • noiembrie (37)
    • octombrie (26)
    • septembrie (25)
    • august (29)
    • iulie (47)
    • iunie (51)
    • mai (40)
    • aprilie (34)
    • martie (31)
    • februarie (42)
    • ianuarie (30)
  • 2020 (282)
    • decembrie (15)
    • noiembrie (25)
    • octombrie (27)
    • septembrie (19)
    • august (22)
    • iulie (23)
    • iunie (25)
    • mai (26)
    • aprilie (25)
    • martie (31)
    • februarie (21)
    • ianuarie (23)
  • 2019 (479)
    • decembrie (25)
    • noiembrie (57)
    • octombrie (30)
    • septembrie (42)
    • august (30)
    • iulie (43)
    • iunie (46)
    • mai (44)
    • aprilie (55)
    • martie (39)
    • februarie (30)
    • ianuarie (38)
  • 2018 (245)
    • decembrie (39)
    • noiembrie (42)
    • octombrie (47)
    • septembrie (43)
    • august (39)
    • iulie (30)
    • iunie (3)
    • mai (1)
    • aprilie (1)

Facebook

Coment.md
Coment.md © Copyright 2018 | Toate Drepturile Rezervate