• ro
site logo
  • Geopolitică
  • Politică
  • Economie
  • Social
  • Justiție
  • Bloguri
  • Internațional
13 ianuarie 2025 În Actual, Important, Politică

PSDE: Felicităm partenerii din Partidul Social Democrat din Croația pentru câștigul obținut în scrutinul prezidențial

psde

Partidul Social Democrat European (PSDE), într-un mesaj, adresează sincere felicitări președintelui ales al Croației, Zoran Milanović, susținut de Partidul Social Democrat Croat, pentru câștigarea unui nou mandat la conducerea țării. Potrivit rezultatelor prealabile, Zoran Milanović a obținut o victorie zdrobitoare, acumulând 74% din sufragii. 

„Îi dorim mult succes Președintelui Zoran Milanović în exercitarea noului mandat. Suntem siguri că sub conducerea Dumnealui Croația va înregistra progrese semnificative.

Totodată, felicităm partenerii din Partidul Social Democrat din Croația pentru câștigul obținut în scrutinul prezidențial. Partidul Social Democrat European va întreprinde acțiunile care se impun pentru consolidarea și extinderea cooperării cu Partidul Social Democrat din Croația în beneficiul cetățenilor ambelor state. Astfel, în viitorul apropiat cele două formațiuni politice vor semna un Acord de colaborare.

Suntem interesați în mod special în preluarea practicii croate de negociere cu UE în interesul național, susținerea economiei naționale și asigurarea independenței energetice a țării. Trebuie să învățăm să acționăm în interesul țării noastre și al cetățenilor noștri, iar experiența Croației în acest sens este una demnă de urmat” – se spune în mesaj.

PSDE a mai spus că pledează pentru aprofundarea dialogului bilateral cu partidele social-democrate europene și internaționale pentru a face vocea social-democraților mai puternică și cu un impact major pe mapamond.

Aminitim că, PSDE este membru al Partidului Socialiștilor Europeani (PES) și Internaționalei Socialiste (IS) și are încheiat un Acord de parteneriat cu Partidul Social Democrat din România.

Articolul precedentAnul Nou pe stil Vechi la OrheiLand și GagauziyaLand: sunt așteptați toți!
Articolul următorIrina Vlah: După ce Guvernul Recean a provocat criza energetică și apoi a lăsat cetățenii singuri în fața problemelor, are o singură soluție: demisia!

Postari relevante:

  • 20251021-_ES26905_0
    Dorin Recean, la ședința Platformei Anticorupție: Avem obligația să continuăm reforma justiției, cu pași mult mai hotărâți și mai rapizi
  • 569931991_1113848470925292_535905894256573061_n
    Mihai Popșoi a avut o întrevedere cu membrii Comisiei pentru Afaceri Externe din Parlamentul Regatului Unit al marii Britanii și Irlandei de Nord

Caută

CATEGORII

  • Actual (4.509)
  • Bloguri (317)
  • Breaking (1.322)
  • Economie (407)
  • Geopolitică (346)
  • Important (6.213)
  • Internațional (147)
  • Justiție (141)
  • Politică (3.039)
  • Social (574)
  • Uncategorized @ro (10)

Articole recente

  • Dorin Recean, la ședința Platformei Anticorupție: Avem obligația să continuăm reforma justiției, cu pași mult mai hotărâți și mai rapizi 22 octombrie 2025
  • Mihai Popșoi a avut o întrevedere cu membrii Comisiei pentru Afaceri Externe din Parlamentul Regatului Unit al marii Britanii și Irlandei de Nord 22 octombrie 2025
  • Renato Usatîi: Îmi doresc un Parlament nou, în care să fie susținute inițiativele atât ale guvernării, cât și ale opoziției! 22 octombrie 2025
  • Ion Ceban, la ședința de constituire a Parlamentului: Europa trebuie construită acasă, prin acțiuni concrete pentru oameni 22 octombrie 2025
  • Partidul „NOI – Noua Opţiune Istorică”: Noi nu ne supărăm că guvernarea a preluat ideea noastră – din contra, suntem gata să contribuim ca aceasta să fie una de succes 22 octombrie 2025

Despre proiect

www.coment.md este un proiect nou pe piața media din Republica Moldova, care și-a propus să adune opiniile și comentariile analiștilor, jurnaliștilor și bloggerilor, la un loc și, de asemenea, să publice, constant, propriile analize în privința subiectelor de actualitate.

Ultimele articole

  • Dorin Recean, la ședința Platformei Anticorupție: Avem obligația să continuăm reforma justiției, cu pași mult mai hotărâți și mai rapizi 22 octombrie 2025
  • Mihai Popșoi a avut o întrevedere cu membrii Comisiei pentru Afaceri Externe din Parlamentul Regatului Unit al marii Britanii și Irlandei de Nord 22 octombrie 2025
  • Renato Usatîi: Îmi doresc un Parlament nou, în care să fie susținute inițiativele atât ale guvernării, cât și ale opoziției! 22 octombrie 2025

Arhiva

  • 2025 (3118)
    • octombrie (246)
    • septembrie (531)
    • august (456)
    • iulie (401)
    • iunie (359)
    • mai (330)
    • aprilie (244)
    • martie (188)
    • februarie (178)
    • ianuarie (185)
  • 2024 (1147)
    • decembrie (216)
    • noiembrie (149)
    • octombrie (90)
    • septembrie (105)
    • august (62)
    • iulie (82)
    • iunie (84)
    • mai (92)
    • aprilie (102)
    • martie (95)
    • februarie (43)
    • ianuarie (27)
  • 2023 (353)
    • decembrie (27)
    • noiembrie (42)
    • octombrie (74)
    • septembrie (49)
    • august (44)
    • iulie (23)
    • iunie (8)
    • mai (10)
    • aprilie (21)
    • martie (24)
    • februarie (15)
    • ianuarie (16)
  • 2022 (251)
    • decembrie (26)
    • noiembrie (31)
    • octombrie (12)
    • septembrie (18)
    • august (19)
    • iulie (22)
    • iunie (19)
    • mai (29)
    • aprilie (27)
    • martie (16)
    • februarie (17)
    • ianuarie (15)
  • 2021 (407)
    • decembrie (15)
    • noiembrie (37)
    • octombrie (26)
    • septembrie (25)
    • august (29)
    • iulie (47)
    • iunie (51)
    • mai (40)
    • aprilie (34)
    • martie (31)
    • februarie (42)
    • ianuarie (30)
  • 2020 (282)
    • decembrie (15)
    • noiembrie (25)
    • octombrie (27)
    • septembrie (19)
    • august (22)
    • iulie (23)
    • iunie (25)
    • mai (26)
    • aprilie (25)
    • martie (31)
    • februarie (21)
    • ianuarie (23)
  • 2019 (479)
    • decembrie (25)
    • noiembrie (57)
    • octombrie (30)
    • septembrie (42)
    • august (30)
    • iulie (43)
    • iunie (46)
    • mai (44)
    • aprilie (55)
    • martie (39)
    • februarie (30)
    • ianuarie (38)
  • 2018 (245)
    • decembrie (39)
    • noiembrie (42)
    • octombrie (47)
    • septembrie (43)
    • august (39)
    • iulie (30)
    • iunie (3)
    • mai (1)
    • aprilie (1)

Facebook

Coment.md
Coment.md © Copyright 2018 | Toate Drepturile Rezervate