• ro
site logo
  • Geopolitică
  • Politică
  • Economie
  • Social
  • Justiție
  • Bloguri
  • Internațional
19 august 2025 În Actual, Important, Politică

PSRM: nu vom permite lipsirea cetățenilor țării de dreptul la vot, indiferent unde locuiesc și ce naționalitate au

psrm

Partidul Socialiștilor din Republica Moldova (PSRM), într-o declarație, menționează că „acțiunile actualei guvernări în raport cu locuitorii din Transnistria nu reprezintă politică, ci o batjocură fățișă la adresa principiilor democrației, drepturilor omului și a Constituției”.

„Atunci când socialiștii se aflau la guvernare, noi – la fel ca și guvernările precedente – ne ghidam de un principiu simplu și evident: cele două maluri ale Nistrului reprezintă o singură țară, un singur popor. Am făcut tot posibilul pentru consolidarea legăturilor și restabilirea unității țării noastre. Astăzi însă, Maia Sandu și partidul său promovează în mod conștient o politică a segregării, lipsind peste 260 de mii de cetățeni ai Republicii Moldova de dreptul lor legal la vot. Aceasta nu este doar discriminare – este o crimă împotriva propriului popor.

În situația dată, despre ce „valori europene” poate vorbi doamna Sandu, dacă 10% dintre cetățenii țării noastre sunt excluși din procesul electoral din motive conjuncturale? Europa este construită pe respect pentru drepturile omului, dar actuala putere a transformat retorica europeană într-un afiș propagandistic lipsit de sens. Mai mult, limitarea drepturilor electorale ale transnistrenilor lovește nu doar în libertatea lor, ci și în legitimitatea viitorului Parlament. Chiar astăzi se creează temeiuri pentru contestarea alegerilor în instanțele internaționale, iar pentru aceasta poartă răspundere directă actuala clică de la guvernare” – au menționat socialiștii.

PSRM a subliniat că, limitarea numărului secțiilor de votare, blocarea podurilor, implicarea poliției, imposibilitatea fizică de a participa la alegeri – toate acestea transformă scrutinul viitor într-o farsă.

„Atunci când soarta scrutinului va fi decisă de câteva procente de voturi, iar tocmai aceste procente sunt astăzi luate de la cetățeni, este pusă sub semnul întrebării legitimitatea întregului Parlament, a Guvernului și a însăși statalității Republicii Moldova.

Avem dreptul să întrebăm direct: nu cumva Sandu și PAS pregătesc cedarea Transnistriei? Nu este oare refuzul participării la vot parte a unor înțelegeri secrete cu Kievul? De ce autoritățile moldovenești renunță la teritoriu, la potențialul industrial, la centralele electrice, la metalurgie? Cui îi convine transformarea Transnistriei într-o „bucată ruptă”?”, au mai spus socialiștii.

Partidul Socialiștilor declară: asemenea acțiuni reprezintă o încălcare gravă a Constituției și a principiilor statului democratic: „Ne vom adresa oficial către Curtea Constituțională, cerând să fie dată o apreciere juridică acțiunilor guvernării. Dacă Constituția a fost încălcată, atunci există temeiuri directe pentru demiterea Maiei Sandu din funcția de președinte”.

„Astăzi, Sandu și PAS au demonstrat: ei nu sunt oameni de stat, ci politruci. Ei nu se gândesc la viitorul poporului și al țării, ci doar la alegerile apropiate. Această politică iresponsabilă duce țara spre dezbinare, izolare și haos.

Partidul Socialiștilor din Republica Moldova declară: nu vom permite lipsirea cetățenilor țării de dreptul la vot, indiferent unde locuiesc și ce naționalitate au. Vom apăra dreptul fiecărui cetățean al Republicii Moldova la vot – și vom susține unitatea țării, în pofida tuturor încercărilor puterii de a o diviza”, a conchis PSRM.

Articolul precedentVideo fals privind buletinul de vot pentru alegerile parlamentare. CEC: „Scopul său este de a induce în eroare alegătorii”
Articolul următorTragere la sorți. Trei concurenți la parlamentare și-au aflat poziția în buletinul de vot

Postari relevante:

  • photo_2025-10-18_12-28-47
    Blogger.md: Promo-LEX a confirmat abuzurile comise de CEC împotriva Partidului Republican „Inima Moldovei”, în alegeri
  • parlament3
    Două primărițe alese pe lista Partidului Nostru nu vor merge în Parlament

Caută

CATEGORII

  • Actual (4.458)
  • Bloguri (316)
  • Breaking (1.321)
  • Economie (407)
  • Geopolitică (341)
  • Important (6.162)
  • Internațional (147)
  • Justiție (138)
  • Politică (2.998)
  • Social (568)
  • Uncategorized @ro (10)

Articole recente

  • Blogger.md: Promo-LEX a confirmat abuzurile comise de CEC împotriva Partidului Republican „Inima Moldovei”, în alegeri 18 octombrie 2025
  • Două primărițe alese pe lista Partidului Nostru nu vor merge în Parlament 17 octombrie 2025
  • Conducerea PSDE participă la Congresul Partidului Socialiștilor Europeni 17 octombrie 2025
  • Maia Sandu: Avem nevoie de un prim-ministru care să încerce să învioreze economia 17 octombrie 2025
  • Astăzi începe campania electorală pentru alegerile locale noi din 16 noiembrie 2025 17 octombrie 2025

Despre proiect

www.coment.md este un proiect nou pe piața media din Republica Moldova, care și-a propus să adune opiniile și comentariile analiștilor, jurnaliștilor și bloggerilor, la un loc și, de asemenea, să publice, constant, propriile analize în privința subiectelor de actualitate.

Ultimele articole

  • Blogger.md: Promo-LEX a confirmat abuzurile comise de CEC împotriva Partidului Republican „Inima Moldovei”, în alegeri 18 octombrie 2025
  • Două primărițe alese pe lista Partidului Nostru nu vor merge în Parlament 17 octombrie 2025
  • Conducerea PSDE participă la Congresul Partidului Socialiștilor Europeni 17 octombrie 2025

Arhiva

  • 2025 (3067)
    • octombrie (195)
    • septembrie (531)
    • august (456)
    • iulie (401)
    • iunie (359)
    • mai (330)
    • aprilie (244)
    • martie (188)
    • februarie (178)
    • ianuarie (185)
  • 2024 (1147)
    • decembrie (216)
    • noiembrie (149)
    • octombrie (90)
    • septembrie (105)
    • august (62)
    • iulie (82)
    • iunie (84)
    • mai (92)
    • aprilie (102)
    • martie (95)
    • februarie (43)
    • ianuarie (27)
  • 2023 (353)
    • decembrie (27)
    • noiembrie (42)
    • octombrie (74)
    • septembrie (49)
    • august (44)
    • iulie (23)
    • iunie (8)
    • mai (10)
    • aprilie (21)
    • martie (24)
    • februarie (15)
    • ianuarie (16)
  • 2022 (251)
    • decembrie (26)
    • noiembrie (31)
    • octombrie (12)
    • septembrie (18)
    • august (19)
    • iulie (22)
    • iunie (19)
    • mai (29)
    • aprilie (27)
    • martie (16)
    • februarie (17)
    • ianuarie (15)
  • 2021 (407)
    • decembrie (15)
    • noiembrie (37)
    • octombrie (26)
    • septembrie (25)
    • august (29)
    • iulie (47)
    • iunie (51)
    • mai (40)
    • aprilie (34)
    • martie (31)
    • februarie (42)
    • ianuarie (30)
  • 2020 (282)
    • decembrie (15)
    • noiembrie (25)
    • octombrie (27)
    • septembrie (19)
    • august (22)
    • iulie (23)
    • iunie (25)
    • mai (26)
    • aprilie (25)
    • martie (31)
    • februarie (21)
    • ianuarie (23)
  • 2019 (479)
    • decembrie (25)
    • noiembrie (57)
    • octombrie (30)
    • septembrie (42)
    • august (30)
    • iulie (43)
    • iunie (46)
    • mai (44)
    • aprilie (55)
    • martie (39)
    • februarie (30)
    • ianuarie (38)
  • 2018 (245)
    • decembrie (39)
    • noiembrie (42)
    • octombrie (47)
    • septembrie (43)
    • august (39)
    • iulie (30)
    • iunie (3)
    • mai (1)
    • aprilie (1)

Facebook

Coment.md
Coment.md © Copyright 2018 | Toate Drepturile Rezervate