• ro
site logo
  • Geopolitică
  • Politică
  • Economie
  • Social
  • Justiție
  • Bloguri
  • Internațional
30 octombrie 2025 În Actual, Important, Politică

PSRM: Sarcina opoziției va fi eliberarea statului capturat și depolitizarea instituțiilor publice

004-briefing

Despre acest lucru au declarat deputații fracțiunii socialiștilor la briefingul susținut astăzi, înaintea ședinței Parlamentului.

„Primele proiecte pe care le vor prezenta socialiștii la ședința Parlamentului din actuala legislatură vizează probleme importante care îi preocupă pe majoritatea cetățenilor. Astăzi trăim într-un stat capturat. În 2019 am pus capăt statului capturat al lui Plahotniuc. Din păcate, după patru ani, s-a instaurat un alt regim, mai dur, sprijinit din exterior. Toate structurile statului sunt politizate, fapt constatat și de observatorii internaționali la alegerile prezidențiale din 2024 și cele parlamentare din 2025. Sarcina opoziției în noul Parlament va fi eliberarea statului capturat și depolitizarea instituțiilor publice”, a declarat președintele fracțiunii socialiștilor, Igor Dodon.

Deputatul Vlad Batrîncea a reamintit că, încă din luna iulie a acestui an, socialiștii au anunțat două proiecte esențiale, care vor fi prezentate la prima ședință a Parlamentului Legislaturii a XII-a:
– privind crearea unei comisii speciale de control parlamentar;
– și revizuirea tuturor deciziilor Parlamentului și Guvernului, precum și a proiectelor de lege prin care a fost instituit controlul politic asupra Curții Constituționale, CEC, Procuraturii, instanțelor de judecată și altor instituții publice.

„În cadrul acestei comisii speciale vom prezenta informații despre modul în care au fost adoptate aceste decizii și despre situația creată în prezent. Trebuie revizuite multe hotărâri ale Comisiei pentru Situații Excepționale, care au depășit mandatul Parlamentului”, a menționat deputatul.

Al doilea proiect al socialiștilor, care urmează să fie înregistrat oficial astăzi, se referă la aprobarea Declarației Parlamentului privind statutul de stat capturat al instituțiilor publice, care doar formal sunt independente, precum și la necesitatea depolitizării structurilor de stat.

„Republica Moldova are o singură șansă – să asigure independența tuturor instituțiilor publice. Acesta este și dezideratul structurilor europene. Reprezentanții guvernării vorbesc mult despre standarde europene, dar acțiunile lor nu au nimic în comun cu acestea. Considerăm că proiectele respective trebuie susținute de toți deputații”, a declarat Vlad Batrîncea.

Articolul precedent„Democrația Acasă” revoltată că nu este reprezentată în comisiile parlamentare
Articolul următorEnergocom a scos la licitație publică aproape 120 de mii de garanții de origine

Postari relevante:

  • casa bani locuință
    Tranzacțiile imobiliare din Republica Moldova ating un minim istoric, în timp ce creditele ipotecare cresc la un nivel record
  • filat
    Vlad Filat: Noul guvern — decor pentru vechea putere

Caută

CATEGORII

  • Actual (4.615)
  • Bloguri (320)
  • Breaking (1.323)
  • Economie (408)
  • Geopolitică (352)
  • Important (6.320)
  • Internațional (147)
  • Justiție (146)
  • Politică (3.120)
  • Social (590)
  • Uncategorized @ro (11)

Articole recente

  • Tranzacțiile imobiliare din Republica Moldova ating un minim istoric, în timp ce creditele ipotecare cresc la un nivel record 31 octombrie 2025
  • Vlad Filat: Noul guvern — decor pentru vechea putere 31 octombrie 2025
  • Modernizarea sistemului financiar din țara noastră, discutat de Cristina Gherasimov cu Maria Luis Albuquerque 31 octombrie 2025
  • Maia Sandu, întrevedere cu comisara europeană pentru servicii financiare, Maria Luís Albuquerque 31 octombrie 2025
  • Comisara europeană pentru Servicii Financiare a discutat cu reprezentanții băncilor comerciale din R. Moldova 31 octombrie 2025

Despre proiect

www.coment.md este un proiect nou pe piața media din Republica Moldova, care și-a propus să adune opiniile și comentariile analiștilor, jurnaliștilor și bloggerilor, la un loc și, de asemenea, să publice, constant, propriile analize în privința subiectelor de actualitate.

Ultimele articole

  • Tranzacțiile imobiliare din Republica Moldova ating un minim istoric, în timp ce creditele ipotecare cresc la un nivel record 31 octombrie 2025
  • Vlad Filat: Noul guvern — decor pentru vechea putere 31 octombrie 2025
  • Modernizarea sistemului financiar din țara noastră, discutat de Cristina Gherasimov cu Maria Luis Albuquerque 31 octombrie 2025

Arhiva

  • 2025 (3226)
    • octombrie (354)
    • septembrie (531)
    • august (456)
    • iulie (401)
    • iunie (359)
    • mai (330)
    • aprilie (244)
    • martie (188)
    • februarie (178)
    • ianuarie (185)
  • 2024 (1147)
    • decembrie (216)
    • noiembrie (149)
    • octombrie (90)
    • septembrie (105)
    • august (62)
    • iulie (82)
    • iunie (84)
    • mai (92)
    • aprilie (102)
    • martie (95)
    • februarie (43)
    • ianuarie (27)
  • 2023 (353)
    • decembrie (27)
    • noiembrie (42)
    • octombrie (74)
    • septembrie (49)
    • august (44)
    • iulie (23)
    • iunie (8)
    • mai (10)
    • aprilie (21)
    • martie (24)
    • februarie (15)
    • ianuarie (16)
  • 2022 (251)
    • decembrie (26)
    • noiembrie (31)
    • octombrie (12)
    • septembrie (18)
    • august (19)
    • iulie (22)
    • iunie (19)
    • mai (29)
    • aprilie (27)
    • martie (16)
    • februarie (17)
    • ianuarie (15)
  • 2021 (407)
    • decembrie (15)
    • noiembrie (37)
    • octombrie (26)
    • septembrie (25)
    • august (29)
    • iulie (47)
    • iunie (51)
    • mai (40)
    • aprilie (34)
    • martie (31)
    • februarie (42)
    • ianuarie (30)
  • 2020 (282)
    • decembrie (15)
    • noiembrie (25)
    • octombrie (27)
    • septembrie (19)
    • august (22)
    • iulie (23)
    • iunie (25)
    • mai (26)
    • aprilie (25)
    • martie (31)
    • februarie (21)
    • ianuarie (23)
  • 2019 (479)
    • decembrie (25)
    • noiembrie (57)
    • octombrie (30)
    • septembrie (42)
    • august (30)
    • iulie (43)
    • iunie (46)
    • mai (44)
    • aprilie (55)
    • martie (39)
    • februarie (30)
    • ianuarie (38)
  • 2018 (245)
    • decembrie (39)
    • noiembrie (42)
    • octombrie (47)
    • septembrie (43)
    • august (39)
    • iulie (30)
    • iunie (3)
    • mai (1)
    • aprilie (1)

Facebook

Coment.md
Coment.md © Copyright 2018 | Toate Drepturile Rezervate