• ro
site logo
  • Geopolitică
  • Politică
  • Economie
  • Social
  • Justiție
  • Bloguri
  • Internațional
2 septembrie 2024 În Actual, Important, Social

CEC reamintește alegătorilor despre posibilitatea declarării locului de ședere

cec1

Comisia Electorală Centrală (CEC) reamintește cetățenilor cu drept de vot care, după ultima participare la alegeri, și-au schimbat locul de ședere, că pot să-și declare locul nou de ședere la organul administrației publice locale (pretura de sector sau primărie), pentru a putea fi înscriși în lista electorală la secția de votare, corespunzător locului șederii.

Prin această procedură, alegătorul va fi înscris în lista electorală de bază, corespunzător locului șederii, cu mențiunea „Declarația de ședere” la rubrica „Notă”. Concomitent, alegătorul va fi radiat automat din lista electorală unde acesta își are domiciliul sau reședința temporară valabilă.

La depunerea declarației, alegătorul va prezenta actul de identitate pentru confirmare. Registratorul va face mențiunile necesare în Registrul de Stat al Alegătorilor și va elibera o recipisă privind confirmarea faptului declarării locului nou de ședere.

Termenul de depunere a declarațiilor este de cel târziu cu 25 de zile înainte de ziua alegerilor, adică 25 septembrie 2024, inclusiv.

Declarația depusă este valabilă doar pentru un singur scrutin electoral. Declarațiile depuse pentru scrutinele anterioare nu sunt valabile.

Articolul precedentGeorge Simion: „Vrem, prin planul Simion, ca România să fie țara turismului”
Articolul următorRenato Usatîi: Dictatura este cea mai rapidă metodă de a rezolva problemele din țara noastră

Postari relevante:

  • stoianoglo
    Alexandr Stoianoglo: Fiecare ședință va fi o luptă pentru lege, bun-simț și respect pentru oameni
  • ion ceban
    Ion Ceban, împreună cu reprezentanții misiunilor diplomatice și organizațiilor internaționale, au plantat arbori

Caută

CATEGORII

  • Actual (4.520)
  • Bloguri (317)
  • Breaking (1.322)
  • Economie (407)
  • Geopolitică (346)
  • Important (6.224)
  • Internațional (147)
  • Justiție (141)
  • Politică (3.047)
  • Social (576)
  • Uncategorized @ro (10)

Articole recente

  • Alexandr Stoianoglo: Fiecare ședință va fi o luptă pentru lege, bun-simț și respect pentru oameni 23 octombrie 2025
  • Ion Ceban, împreună cu reprezentanții misiunilor diplomatice și organizațiilor internaționale, au plantat arbori 23 octombrie 2025
  • Irina Vlah anunță ce va face mai departe: „Nu putem lăsa lucrurile așa cum sunt” 23 octombrie 2025
  • Membrii PNAP au discutat mecanismul de realizare a achizițiilor în comun și implementarea formularelor electronice în achizițiile publice, sectoriale, ale apărării și securității 23 octombrie 2025
  • Doina Gherman: Fiecare decizie pe care o vom lua în această legislatură trebuie să aducă țara mai aproape de Uniunea Europeană 23 octombrie 2025

Despre proiect

www.coment.md este un proiect nou pe piața media din Republica Moldova, care și-a propus să adune opiniile și comentariile analiștilor, jurnaliștilor și bloggerilor, la un loc și, de asemenea, să publice, constant, propriile analize în privința subiectelor de actualitate.

Ultimele articole

  • Alexandr Stoianoglo: Fiecare ședință va fi o luptă pentru lege, bun-simț și respect pentru oameni 23 octombrie 2025
  • Ion Ceban, împreună cu reprezentanții misiunilor diplomatice și organizațiilor internaționale, au plantat arbori 23 octombrie 2025
  • Irina Vlah anunță ce va face mai departe: „Nu putem lăsa lucrurile așa cum sunt” 23 octombrie 2025

Arhiva

  • 2025 (3129)
    • octombrie (257)
    • septembrie (531)
    • august (456)
    • iulie (401)
    • iunie (359)
    • mai (330)
    • aprilie (244)
    • martie (188)
    • februarie (178)
    • ianuarie (185)
  • 2024 (1147)
    • decembrie (216)
    • noiembrie (149)
    • octombrie (90)
    • septembrie (105)
    • august (62)
    • iulie (82)
    • iunie (84)
    • mai (92)
    • aprilie (102)
    • martie (95)
    • februarie (43)
    • ianuarie (27)
  • 2023 (353)
    • decembrie (27)
    • noiembrie (42)
    • octombrie (74)
    • septembrie (49)
    • august (44)
    • iulie (23)
    • iunie (8)
    • mai (10)
    • aprilie (21)
    • martie (24)
    • februarie (15)
    • ianuarie (16)
  • 2022 (251)
    • decembrie (26)
    • noiembrie (31)
    • octombrie (12)
    • septembrie (18)
    • august (19)
    • iulie (22)
    • iunie (19)
    • mai (29)
    • aprilie (27)
    • martie (16)
    • februarie (17)
    • ianuarie (15)
  • 2021 (407)
    • decembrie (15)
    • noiembrie (37)
    • octombrie (26)
    • septembrie (25)
    • august (29)
    • iulie (47)
    • iunie (51)
    • mai (40)
    • aprilie (34)
    • martie (31)
    • februarie (42)
    • ianuarie (30)
  • 2020 (282)
    • decembrie (15)
    • noiembrie (25)
    • octombrie (27)
    • septembrie (19)
    • august (22)
    • iulie (23)
    • iunie (25)
    • mai (26)
    • aprilie (25)
    • martie (31)
    • februarie (21)
    • ianuarie (23)
  • 2019 (479)
    • decembrie (25)
    • noiembrie (57)
    • octombrie (30)
    • septembrie (42)
    • august (30)
    • iulie (43)
    • iunie (46)
    • mai (44)
    • aprilie (55)
    • martie (39)
    • februarie (30)
    • ianuarie (38)
  • 2018 (245)
    • decembrie (39)
    • noiembrie (42)
    • octombrie (47)
    • septembrie (43)
    • august (39)
    • iulie (30)
    • iunie (3)
    • mai (1)
    • aprilie (1)

Facebook

Coment.md
Coment.md © Copyright 2018 | Toate Drepturile Rezervate