www.coment.md

Pe 5 octombrie, la Chişinău a avut loc reuniunea şefilor de guverne ai ţărilor membre ale GUAM – un eveniment care, plasat în contextul ultimelor evoluţii în plan regional, devine foarte interesant.

Din start, trebuie de amintit că GUAM a fost creată cu suportul direct al occidentalilor ca un fel de alternativă Comunităţii Statelor Independente sau, şi mai corect ar fi de spus, ca o organizaţie ce ar fi trebuit să dea mari bătăi de cap CSI. Crearea forumului consultativ din patru state (Georgia, Ucraina, Republica Azerbaidjan și Republica Moldova) a avut loc la 10 octombrie 1997 la Strasbourg, în timpul Summit-ului Consiliului Europei, unde a fost adoptat Comunicatul Comun al întrevederii celor patru președinți. Principiile declarate la acea etapă ale GUAM erau: respectarea suveranității; integritatea teritorială; inviolabilitatea hotarelor statului; democrației; supremației legii și respectării drepturilor omului. Adică, în linii mari, aceste principii reflectau temerile pe care statele membre le aveau în raport cu Rusia.

La 24 aprilie 1999, în cadrul Întrunirii la nivel înalt a Consiliului Parteneriatului Euroatlantic la Washington a avut loc întâlnirea președinților statelor GUAM și Uzbekistan. La întâlnirea Președinților GUAM a fost aprobată Declarația de la Washington. Formatul forumului a fost schimbat în GUUAM. Atrage atenţia faptul că şi GUAM, şi GUUAM au fost constituite pe „teren occidental”.

La 6 noiembrie 2002, președinții statelor GUUAM s-au întrunit într-o nouă componență. Memorandumul de la New York a dat un impuls intensificării cooperării în cadrul GUUAM, fiind luată decizia de organizare a summitelor şefilor de stat și a întrunirilor miniștrilor afacerilor externe GUUAM în mod regulat. În același timp Comitetul Coordonatorilor Naționali a primit funcția de coordonare a acțiunilor.

Prima întâlnire la vârf a şefilor de stat GUUAM a avut loc pe 7 iunie 2001 – acesta a devenit cel mai important eveniment în crearea și instituționalizarea acestui grup regional în calitate de organizație regională. Carta GUUAM de la Ialta, care a fost semnată de către președinți în timpul Summit-ului, stabilește scopurile, principiile și sferele de colaborare a statelor membre. A doua întâlnire la vârf a GUUAM a avut loc pe 20 iulie 2002. Ulterior, din componenţa organizaţiei s-a retras Uzbekistan. A urmat o perioadă în care GUAM a fost considerată mai mult o organizaţie „moartă” decât vie.

Proiectul GUAM a devenit în mare parte inactiv pentru că se schimbase şi situaţia în spaţiul ex-sovietic, dar şi situaţia în statele membre ale GUAM. Devenise evident că acestea nu mai pot trage carul în aceeaşi direcţie, de aceea „arhitecţii” respectivei organizaţii nici nu prea au depus eforturi în vederea revigorării ei. Dar, în contextul schimbărilor din ultimii ani, a devenit nu doar posibilă, ci şi necesară (pentru cei ce doresc şubrezirea poziţiilor Rusiei în spaţiul ex-sovietic) relansarea activităţii GUAM. Astfel, după o serie de evenimente, mai mult sau mai puţin cu caracter oficial, a venit şi reuniunea şefilor de guverne din ţările GUAM de la Chişinău, care, pe bună dreptate, poate fi considerat unul din cele mai importante evenimente din ultimii ani cu referire la respectiva organizaţie.

Un „fir roşu” care a „trecut” prin tot evenimentul a fost „necesitatea solidarizării regionale în vederea asigurării securităţii”. Acest moment nu a lipsit nici din discursul Premierului Pavel Filip, el fiind şi o dovadă indirectă că participanţii la reuniune îşi dau mâna pentru a face front comun împotriva Rusiei. Ceea ce leagă toate cele patru ţări sunt conflictele teritoriale în care sunt implicate: Moldova are conflictul transnistrean, Georgia – problemele Osetiei de Sud şi Abhaziei, Ucraina – Crimeea, Doneţk-ul şi Luhansk-ul, iar Azerbaidjan – Carabahul de Munte.

Conducerile ţărilor membre ale GUAM nu o dată au acuzat direct Rusia de implicare în aceste zone de conflict. E clar că conducătorii celor patru state consideră Rusia un pericol şi, având suportul camuflat al occidentalilor, încearcă acum să transforme GUAM într-o armă eficientă împotriva Rusiei. E un joc extrem de periculos, or aceasta poate genera o reacţie de răspuns, care poate lua inclusiv forma unor destabilizări de situaţie în zonele de conflict. Dacă Ucraina nu prea are ce pierde, deoarece în ţara vecină conflictul e încă în faza sa armată, provocând victime practic în fiecare zi, şi dacă conflictele teritoriale din Georgia şi Azerbaidjan mocnesc, trecând periodic în faze mai alerte, cu totul alta e situaţia Republicii Moldova. Conflictul transnistrean demult s-a domolit, în ultimii ani lucrurile în mare parte s-au aşezat, inclusiv în ultimele luni, s-au înregistrat progrese evidente în apropierea celor două maluri ale Nistrului şi tot mai des se vorbeşte despre faptul că într-un viitor nu chiar atât de îndepărtat pot apărea premise reale pentru soluţionarea lui. De aceea, Moldova ar trebui să dea dovadă de maximă prudenţă, reieşind din interesele sale naţionale şi să nu treacă liniile roşii care pot reaprinde conflictul de pe Nistru.

Iar cu titlu de concluzie se poate de spus: faptul că autorităţile RM acordă atenţie colaborării în cadrul GUAM e bine, dar important e să nu se lase purtate de val şi să nu facă greşeli care să ne coste enorm în viitor.