În contextul aplicării, începând cu 1 noiembrie 2025, a Noului Sistem Computerizat de Tranzit (NCTS) – instrument digital modern care permite gestionarea și monitorizarea în timp real a tranzitului de mărfuri între statele membre ale Uniunii Europene, țările AELS și celelalte părți la Convenția privind regimul de tranzit comun, Serviciul Vamal al Republicii Moldova a organizat o ședință de lucru cu brokerii vamali.
La eveniment a participat și Corina Alexa, Secretară de stat a Ministerului Finanțelor, care a subliniat importanța colaborării dintre autorități și mediul economic în procesul de pregătire pentru aderarea la sistemul comun european de tranzit.
Pe parcursul sesiunii, specialiștii Serviciului Vamal au explicat particularitățile tehnice și procedurale aferente aplicării NCTS, inclusiv modul de procesare a declarațiilor de export și tranzit, precum și mecanismele de garantare a operațiunilor.
Au fost prezentate noile formalități de realizare a exporturilor, ce vor intra în vigoare odată cu implementarea sistemului, potrivit cărora mărfurile pot fi exportate prin depunerea și procesarea declarației vamale de export la biroul competent, urmată de confirmarea eliberării exportului la postul vamal de ieșire.
Totodată, au fost explicate situațiile în care mărfurile urmează a fi plasate sub regim de tranzit comun, fie la un post vamal intern, unde sunt aplicate sigiliile vamale și este stabilit termenul de prezentare la destinație, fie direct la depozitul expeditorului agreat, fără necesitatea prezentării fizice în vamă.
Dat fiind faptul că, în sensul Convenției privind regimul de tranzit comun, teritoriul tuturor țărilor participante constituie un teritoriu vamal unic, la posturile vamale de frontieră – spre exemplu, Leușeni–Albița – autoritățile române vor confirma electronic trecerea mărfurilor în sistemul NCTS, ceea ce va permite urmărirea acestora în timp real până la postul vamal de destinație din părțile contractante ale Convenției.
Sesiunea a inclus, de asemenea, prezentări detaliate privind procedura de import și export, sistemul de garantare a operațiunilor și regulile de interoperabilitate cu platformele europene.
Prin implementarea NCTS, Serviciul Vamal al Republicii Moldova va deveni parte a unei platforme digitale comune cu Uniunea Europeană, ceea ce va asigura recunoașterea mutuală a garanțiilor, schimbul rapid de date și un control eficient al fluxurilor comerciale, în conformitate cu standardele europene de securitate și transparență.
ro