• ro
site logo
  • Geopolitică
  • Politică
  • Economie
  • Social
  • Justiție
  • Bloguri
  • Internațional
28 aprilie 2021 În Bloguri, Important

Statul Republica Moldova nu există

opinie18

Nicolae Federiuc

Puterea de stat a fost uzurpată definitiv în 2009. De atunci, nu mai avem, practic, o putere legitimă. Dacă, până la „revoluția Baghirov-Morari”, instituțiile fundamentale funcționau, într-o anumită măsură, în marja principiilor statutare, din acel moment, acestea au început să degradeze treptat, până au ieșit cu totul din axă.

Astăzi, și Curtea Constituțională, și Președinția, și Parlamentul, și Guvernul, și toate celelalte instituții-pilon, pe care se sprijină așa-numita democrație moldoveneasca, sunt butaforice și au rolul doar să imite funcționalitatea acestui stat. Republica Moldova nu este altceva decât o machetă, iar orice mișcare din interior depinde de intervențiile din afară, pentru că în interior nu mai există nimic funcțional. Este un corp neînsuflețit, lipsit se simțuri de bază.

Cât o mai poate duce așa? Păi cât timp vor exista doritori să se joace cu ea, care să mute piesele dintr-un loc în altul și să imite vorba figurinelor cu chip de personaje-cheie, ca la teatrul de păpuși. După aceea, va merge la reciclare, cel mai probabil.

Apropo, vreau să le transmit celor care vorbesc astăzi despre nu știu ce uzurpare a puterii de stat (înțeleg ca aceasta va fi tema centrală în campania electorală, și pe o parte, și pe alta a eșichierului politic) că este impropriu să uzurpezi o putere deja uzurpată de multă vreme. Respectiv, vom avea o noua imitație penibilă…

Articolul precedent28 aprilie – Ziua Internaţională a Securităţii şi Sănătăţii în Muncă
Articolul următorParalela 47 după popularea cu oameni buni

Postari relevante:

  • calmic
    INTERVIU// Octavian Calmîc: Pentru noi este important ca acei care apelează la serviciile noastre să prospere, deoarece acesta e şi un indicator că ne facem lucrul bine
  • moldelectrica
    În prezent, toate echipele de dispecerat ale Î.S. Moldelectrica, inclusiv Dispeceratul Național, activează în regim continuu

Caută

CATEGORII

  • Actual (5.810)
  • Bloguri (337)
  • Breaking (1.345)
  • Economie (429)
  • Geopolitică (471)
  • Important (7.524)
  • Internațional (147)
  • Justiție (182)
  • Politică (4.012)
  • Social (836)
  • Uncategorized @ro (21)

Articole recente

  • INTERVIU// Octavian Calmîc: Pentru noi este important ca acei care apelează la serviciile noastre să prospere, deoarece acesta e şi un indicator că ne facem lucrul bine 31 ianuarie 2026
  • În prezent, toate echipele de dispecerat ale Î.S. Moldelectrica, inclusiv Dispeceratul Național, activează în regim continuu 31 ianuarie 2026
  • Procesul de realimentare cu energie electrică se află într-o fază avansată 31 ianuarie 2026
  • Premierul: Echipele Moldelectrica intervin în regim continuu pentru remedierea situației 31 ianuarie 2026
  • Alexandru Munteanu a avut o întrevedere cu Asistentul adjunct al Secretarului de Stat al SUA, Christopher Smith 30 ianuarie 2026

Despre proiect

www.coment.md este un proiect nou pe piața media din Republica Moldova, care și-a propus să adune opiniile și comentariile analiștilor, jurnaliștilor și bloggerilor, la un loc și, de asemenea, să publice, constant, propriile analize în privința subiectelor de actualitate.

Ultimele articole

  • INTERVIU// Octavian Calmîc: Pentru noi este important ca acei care apelează la serviciile noastre să prospere, deoarece acesta e şi un indicator că ne facem lucrul bine 31 ianuarie 2026
  • În prezent, toate echipele de dispecerat ale Î.S. Moldelectrica, inclusiv Dispeceratul Național, activează în regim continuu 31 ianuarie 2026
  • Procesul de realimentare cu energie electrică se află într-o fază avansată 31 ianuarie 2026

Arhiva

  • 2026 (336)
    • ianuarie (336)
  • 2025 (4101)
    • decembrie (440)
    • noiembrie (426)
    • octombrie (363)
    • septembrie (531)
    • august (456)
    • iulie (401)
    • iunie (359)
    • mai (330)
    • aprilie (244)
    • martie (188)
    • februarie (178)
    • ianuarie (185)
  • 2024 (1147)
    • decembrie (216)
    • noiembrie (149)
    • octombrie (90)
    • septembrie (105)
    • august (62)
    • iulie (82)
    • iunie (84)
    • mai (92)
    • aprilie (102)
    • martie (95)
    • februarie (43)
    • ianuarie (27)
  • 2023 (353)
    • decembrie (27)
    • noiembrie (42)
    • octombrie (74)
    • septembrie (49)
    • august (44)
    • iulie (23)
    • iunie (8)
    • mai (10)
    • aprilie (21)
    • martie (24)
    • februarie (15)
    • ianuarie (16)
  • 2022 (251)
    • decembrie (26)
    • noiembrie (31)
    • octombrie (12)
    • septembrie (18)
    • august (19)
    • iulie (22)
    • iunie (19)
    • mai (29)
    • aprilie (27)
    • martie (16)
    • februarie (17)
    • ianuarie (15)
  • 2021 (407)
    • decembrie (15)
    • noiembrie (37)
    • octombrie (26)
    • septembrie (25)
    • august (29)
    • iulie (47)
    • iunie (51)
    • mai (40)
    • aprilie (34)
    • martie (31)
    • februarie (42)
    • ianuarie (30)
  • 2020 (282)
    • decembrie (15)
    • noiembrie (25)
    • octombrie (27)
    • septembrie (19)
    • august (22)
    • iulie (23)
    • iunie (25)
    • mai (26)
    • aprilie (25)
    • martie (31)
    • februarie (21)
    • ianuarie (23)
  • 2019 (479)
    • decembrie (25)
    • noiembrie (57)
    • octombrie (30)
    • septembrie (42)
    • august (30)
    • iulie (43)
    • iunie (46)
    • mai (44)
    • aprilie (55)
    • martie (39)
    • februarie (30)
    • ianuarie (38)
  • 2018 (245)
    • decembrie (39)
    • noiembrie (42)
    • octombrie (47)
    • septembrie (43)
    • august (39)
    • iulie (30)
    • iunie (3)
    • mai (1)
    • aprilie (1)

Facebook

Coment.md
Coment.md © Copyright 2018 | Toate Drepturile Rezervate