• ro
site logo
  • Geopolitică
  • Politică
  • Economie
  • Social
  • Justiție
  • Bloguri
  • Internațional
20 mai 2020 În Breaking, Important, Politică

Revoluția lui Andrei Năstase

andrei

Dumitru Spătaru

În ultimul perioadă, tema preferată de discuţii a politicienilor din Republica Moldova (indiferent de culoarea lor politică şi de postura în care se află la moment) este dacă va cădea sau nu Guvernul Chicu. Unii (cei de la guvernare) spun că Guvernul Chicu trebuie să rămână în funcţie pentru că a făcut treabă bună pe timp de epidemie şi nu numai, alţii (opoziţia) însă cred că acest Guvern trebuie demis pentru că nu face faţă situaţiei. Şi toate discuţiile la această temă, la un moment dat, se împotmolesc în matematică – adică totul se termină cu număratul voturilor celor care eventual ar putea vota pentru sau împotriva demiterii Guvernului. Cu alte cuvinte, întreaga politică din Republica Moldova a ajuns să fie un simplu exerciţiu de matematică şi nu una superioară, ci pentru clasele primare. Iar ceea ce atrage atenţia unui observator dintr-o parte a acestui proces e că marea majoritate a participanţilor la această mega lecţie de matematică au cam uitat ce înseamnă de fapt politica, făcând abstracţie în totalitate de principii şi valori. Toate principiile şi valorile au trecut pe un plan secund, lăsând locul unui banal calcul matematic, ce porneşte de la un interes partinic de moment, foarte îngust.

Care ar fi acest interes? În cazul guvernării, lucrurile sunt clare. În cazul opoziţiei, însă, sunt mult mai complicate. Din câte înţeleg eu, Maia Sandu îşi doreşte căderea Guvernului Chicu, probabil, pentru că crede că aceasta va slăbi poziţiile lui Igor Dodon în alegerile prezidenţiale. Pentru a-i aplica respectiva lovitură actualului Preşedinte, se pare că Maia Sandu e gata să uite (cel puţin pentru o perioadă) tot ce a declarat anterior despre cei din Partidul Şor şi cei din Grupul „Pro-Moldova”. Ea are nevoie de voturile lor pentru a-i diminua şansele lui Igor Dodon la prezidenţiale şi pentru a le spori pe ale sale. Cel mai grav e faptul că se pare că ea nu conştientizează riscurile de imagine la care se supune. Dar, aceasta e problema Maiei Sandu.

Cei din Partidul Şor şi din Grupul „Pro-Moldova” îşi au interesul lor. Dacă cade Guvernul Chicu, slăbesc poziţiile electorale ale PSRM şi PDM, pot apărea noi segmente de electorat, pe care cei din Partidul Şor şi Grupul „Pro-Moldova” le pot prelua. Pe reprezentanţii acestor două entităţi politice se pare că, la acest moment, nu-i interesează atât guvernarea, cât slăbirea poziţiilor PDM şi PSRM şi eliberarea unor nişe electorale. Şi interesul lor poate fi înţeles.

Unicul partid de opoziţie care abordează lucrurile prin prisma responsabilităţii şi maturităţii politice se pare că este Platforma „Demnitate şi Adevăr”. Nu vreau să le fac complimente celor din PDA sau personal lui Andrei Năstase, dar, recunosc, am fost plăcut surprins de poziţia pe care au ocupat-o. Ce anume mi-a plăcut? Faptul că acest partid este unicul care e interesat nu atât de numărarea voturilor, cât de procesul politic aferent unei eventuale demisii a Guvernului, dar şi de ulterioara administrare a situaţiei din ţară. Astfel, PDA, spre deosebire de partenerul său de altă dată – PAS, nu e dispus să facă „alianţă şi cu dracul”, ci insistă pe respectarea anumitor principii. Liderul PDA, Andrei Năstase declara într-un recent interviu, că, până să se ajungă la votarea demisiei Guvernului Chicu, cei ce vor fi antrenaţi în acest exerciţiu trebuie să treacă un test – să voteze un set de legi pe care PDA le va propune în timpul apropiat şi care reies direct din Declaraţia Parlamentului din iunie 2019 privind caracterul captiv al statului Republica Moldova. Deci, pentru PDA contează nu demiterea Guvernului pornind de la un interes de moment, ci crearea premiselor ca statul Republica Moldova să se poată dezvolta normal în continuare. Mai mult ca atât, PDA transmite astfel un mesaj clar că, de dragul unui vot, fie chiar şi pentru demiterea Guvernului, nu va devia de la angajamentul său dintotdeauna faţă de cetăţeni. Iar cireaşa de pe tort vine sub forma unui alt angajament al PDA – de a-şi asuma în totalitate responsabilitate pentru guvernarea  din continuare a ţării, în cadrul unui Guvern minoritar. Deci, PDA nu propune amnistie celor ce au condus Moldova până în 2019, nu face târguri cu ei şi nu le deschide poarta pentru a reveni la guvernare, ci le propune să-şi mai spele din păcatele pe care le au faţă de cetăţeni, oferind RM o şansă de a se dezvolta normal în continuare.

Totodată, PDA anunţă o adevărată revoluţie, miza căreia este eradicarea sărăciei, combaterea corupţiei, un nou nivel de viaţă pentru cetăţeni etc. Dar toate astea ar urma să se întâmple în cazul în care oferta sa cu Guvernul minoritar ar ajunge să fie realitate.

În concluzie, aş vrea să menţionez că, chiar dacă nu sunt un fan al PDA, am rămas plăcut surprins să văd că, pe fondalul marelui târg politic care are loc pe malurile Bâcului, există şi o forţă politică care pune accent pe valori autentice, nu pe interese de moment.

Dumitru Spătaru

Articolul precedentStrategiile oligarhilor aflați într-o ofensivă politică
Articolul următorStartul politic post-pandemic și provocarea alegerilor anticipate

Postari relevante:

  • 565796183_799284616430518_6445207192904601373_n
    Moldova la Consiliul Energiei UE: Ministrul Junghietu a discutat cu oficiali europeni și Comisarul pentru Energie și Locuințe
  • ion ceban
    Ion Ceban: Noul Guvern trebuie să fie unul profesionist, cu specialiști dedicați și care să vină cu soluții pentru fiecare domeniu

Caută

CATEGORII

  • Actual (4.491)
  • Bloguri (317)
  • Breaking (1.321)
  • Economie (407)
  • Geopolitică (344)
  • Important (6.195)
  • Internațional (147)
  • Justiție (140)
  • Politică (3.023)
  • Social (573)
  • Uncategorized @ro (10)

Articole recente

  • Moldova la Consiliul Energiei UE: Ministrul Junghietu a discutat cu oficiali europeni și Comisarul pentru Energie și Locuințe 21 octombrie 2025
  • Ion Ceban: Noul Guvern trebuie să fie unul profesionist, cu specialiști dedicați și care să vină cu soluții pentru fiecare domeniu 21 octombrie 2025
  • Roman Roșca, întrevedere cu directorul general al Departamentului pentru Relația cu Republica Moldova 21 octombrie 2025
  • Andrei Năstase: Categoric voi continua activitatea mea politică. Voi face tot ce îmi stă în puteri ca să adun cât mai multă lume 21 octombrie 2025
  • Igor Dodon: Nu vom vota pentru guvernul PAS al Maiei Sandu 21 octombrie 2025

Despre proiect

www.coment.md este un proiect nou pe piața media din Republica Moldova, care și-a propus să adune opiniile și comentariile analiștilor, jurnaliștilor și bloggerilor, la un loc și, de asemenea, să publice, constant, propriile analize în privința subiectelor de actualitate.

Ultimele articole

  • Moldova la Consiliul Energiei UE: Ministrul Junghietu a discutat cu oficiali europeni și Comisarul pentru Energie și Locuințe 21 octombrie 2025
  • Ion Ceban: Noul Guvern trebuie să fie unul profesionist, cu specialiști dedicați și care să vină cu soluții pentru fiecare domeniu 21 octombrie 2025
  • Roman Roșca, întrevedere cu directorul general al Departamentului pentru Relația cu Republica Moldova 21 octombrie 2025

Arhiva

  • 2025 (3100)
    • octombrie (228)
    • septembrie (531)
    • august (456)
    • iulie (401)
    • iunie (359)
    • mai (330)
    • aprilie (244)
    • martie (188)
    • februarie (178)
    • ianuarie (185)
  • 2024 (1147)
    • decembrie (216)
    • noiembrie (149)
    • octombrie (90)
    • septembrie (105)
    • august (62)
    • iulie (82)
    • iunie (84)
    • mai (92)
    • aprilie (102)
    • martie (95)
    • februarie (43)
    • ianuarie (27)
  • 2023 (353)
    • decembrie (27)
    • noiembrie (42)
    • octombrie (74)
    • septembrie (49)
    • august (44)
    • iulie (23)
    • iunie (8)
    • mai (10)
    • aprilie (21)
    • martie (24)
    • februarie (15)
    • ianuarie (16)
  • 2022 (251)
    • decembrie (26)
    • noiembrie (31)
    • octombrie (12)
    • septembrie (18)
    • august (19)
    • iulie (22)
    • iunie (19)
    • mai (29)
    • aprilie (27)
    • martie (16)
    • februarie (17)
    • ianuarie (15)
  • 2021 (407)
    • decembrie (15)
    • noiembrie (37)
    • octombrie (26)
    • septembrie (25)
    • august (29)
    • iulie (47)
    • iunie (51)
    • mai (40)
    • aprilie (34)
    • martie (31)
    • februarie (42)
    • ianuarie (30)
  • 2020 (282)
    • decembrie (15)
    • noiembrie (25)
    • octombrie (27)
    • septembrie (19)
    • august (22)
    • iulie (23)
    • iunie (25)
    • mai (26)
    • aprilie (25)
    • martie (31)
    • februarie (21)
    • ianuarie (23)
  • 2019 (479)
    • decembrie (25)
    • noiembrie (57)
    • octombrie (30)
    • septembrie (42)
    • august (30)
    • iulie (43)
    • iunie (46)
    • mai (44)
    • aprilie (55)
    • martie (39)
    • februarie (30)
    • ianuarie (38)
  • 2018 (245)
    • decembrie (39)
    • noiembrie (42)
    • octombrie (47)
    • septembrie (43)
    • august (39)
    • iulie (30)
    • iunie (3)
    • mai (1)
    • aprilie (1)

Facebook

Coment.md
Coment.md © Copyright 2018 | Toate Drepturile Rezervate