Evident, ţinând cont de poziţia strategică a acestui stat în Orientul Mijlociu, o serie de alte țări s-au implicat în mod direct sau indirect în conflictul din Siria pentru a-şi atinge propriile obiective, după cum este cazul Iranului, Arabiei Saudite, Federaţiei Ruse sau chiar al SUA.

Evoluţia situaţiei militare sau ascensiunea grupărilor teroriste, aşa cum, de exemplu, s-a întâmplat cu autoproclamatul Stat Islamic, l-a transformat pe președintele sirian, Bashar al-Assad, ca parte a posibilei soluții pentru situația din Siria, în viziunea mai multor observatori ai scenei internaționale. Asta deși inițial se credea că Assad e principala cauză ce a condus la escaladarea situației din această țară.

În contextul de față, măcinată de un război lung de șapte ani, Siria ar putea ajunge la un consens politic, care să aducă pacea și implicit menținerea puterii, pe care familia Assad a preluat-o cu mai bine de 40 de ani în urmă. Reconstrucția Siriei, ale cărei mari orașe au fost distruse în război, când milioane de oameni au părăsit țara, este estimată la peste 200 miliarde dolari SUA, pe o durată de circa 15 ani. Conform presei arabe, regimul sirian poate aloca între 8 și 13 miliarde dolari SUA, restul banilor urmând a fi investiții externe.

România are şansa de a juca un rol extrem de important în acest proces, nu numai ca urmare a relațiilor istorice dintre București și Damasc, dar și ca urmare a politicilor țării noastre față de Siria pe durata acestui război. Totuși, România, alături de Cehia, au fost singurele ţări membre ale UE şi NATO, care şi-au păstrat ambasada la Damasc, menţinând relaţiile diplomatice bilaterale cu statul sirian.

Sectorul petrolier, în special reconstrucţia de rafinării, infrastructura sau sectorul agricol sunt principalele domenii în care România poate participa la viitorul proces de reconstrucţie a Siriei. Acest lucru ar fi un pas imens pentru reîntoarcerea României, ca actor economic, în Orientul Mijlociu, însă Bucureştiul va trebui să ştie cum să gestioneze politic situaţia.