Vitali Catană

Înverșunarea cu care Maia Sandu promovează ideea alegerilor anticipate începe să aibă accente isteroide și paroxistice. Nu ar fi ceva impardonabil  dacă scopul ar fi unul rezonabil și explicabil în termenii bunului simț politic. Dar nu există o altă explicație decât cea din care înțelegem că singura consecință a alegerilor anticipate ar fi prezența în legislativul anticipat a partidului condus de Renato Usatîi. Chiar merită întoarsă Republica Moldova pe de-antregul cu josul în sus de dragul unui asemenea deziderat? Să fie aceasta aspirația supremă a momentului pentru cetățeni?

Ceea ce însă depășește orice limită este, dacă ar fi să credem informațiilor apărute în presă, că Președintele nou ales caută soluții pentru dizolvarea Parlamentului printr-un artificiu la care ar participa și Curtea Constituțională.

Evident, dacă ar fi avut posibilitatea legală, liderul PAS ar fi dictat imediat dizolvarea Parlamentului actual, dar tocmai pentru că nu are atribuții în această materie, faptul nu s-a întâmplat. Prevederile Constituției sunt foarte clare și stabilesc două situații prin care poate interveni dizolvarea legislativului: fie lipsa de activitate pentru un termen de mai mult de trei luni, fie imposibilitatea votării unui guvern în același termen de trei luni. Respectiv, în cel de al doilea caz este necesar ca Guvernul să-și anunțe demisia sau să fie debarcat prin moțiune de cenzură. Nu există o altă cale înafara celor menționate, iar faptul că s-ar încerca forțarea Constituției dincolo de textul său este deja foarte grav.

Normele constituționale prin care sunt reglementate raporturile între Parlament și Președinție nu sunt texte inserate în mod aleatoriu sau circumstanțial. Ele corespund unei construcții instituționale ce rezultă din statutul autorităților în cauză. Iar Parlamentul constituie autoritatea reprezentativă și legislativă supremă în stat. Rețineți, Parlamentul, nu Președintele!

De aici rezultă un aspect fundamental din perspectiva relațiilor între Parlament și Președine, anume că forul legislativ poate fi dizolvat numai prin aplicarea mecanismelor ce țin de funcționalitatea acestuia și nu poate fi dizolvat prin instrumente exterioare acestuia. Motivul îl constituie principiul conform căruia nu poate exista o altă autoritate care ar sta deasupra sau care ar concura autoritatea Parlamentului.

Atenție, atribuțiile Președintelui în procedura de dizolvare a legislativului sunt în consecința motivelor în urma cărora intervine dizolvarea, prin urmare, Președintele are competența de a lua act de starea de fapt, iar nu de a dicta cauzele dizolvării Parlamentului.

Faptul că Președintele a câștigat alegerile prezidențiale sau are un rating mai bun decât cel pe care îl are corpul de deputați la un moment dat nu oferă legitimitate Șefului statului în raport cu legislativul dincolo de prevederile constituționale. Mandatul Parlamentului este dat de votul popular în aceeași măsură ca și mandatul Președintelui, este stipulat de Constituție și trebuie să dureze patru ani, în afara situațiilor în care acesta nu este funcțional sau nu este în stare să voteze un guvern în termenul de trei luni.

În orice sistem politic, fie că este parlamentar, fie că este chiar și prezidențial, Parlamentul are legitimitate în votul cetățenilor. Această legitimitate a legislativului nu poate fi condiționată sau perturbată de votul dat pentru o altă autoritate, în speță pentru cea a Șefului statului. Cu atât mai mult, Parlamentul nu este un consiliu oarecare aflat la dispoziția Președintelui și nu este obligat să asculte indicațiile acestuia.

Orice încercare de a depăși limitele constituționale și de a lipsi prin tertipuri neconstituționale Parlamentul de competențele scrise în legea supremă, inclusiv prin complicitatea Curții Constituționale, constituie o faptă de o gravitate sporită și periculoasă, iar în anumite condiții înseamnă uzurparea puterii în stat și urmează să fie pedepsită penal.