Corneliu Ciurea

Coronavirusul obligă Guvernul să intervină economic în condițiile în care politica carantinei și păstrării distanței sociale afectează sectorul economiei reale. Pentru a face față acestei crize, statul trebuie să se transforme în așa-numitul plătitor al ultimei instanțe (payer of the last resort), ceea ce înseamnă că puterea urmează să compenseze muncitorilor și firmelor pierderile economice din perioada pandemiei.

Deocamdată, statul se află încă în prima fază a intervenției în economie, fapt determinat de necesitatea asigurării cu lichidități pe termen scurt a circuitului economic pentru ca cererea să nu să se prăbușească. Aceste acțiuni au în vizor situația imediată și durata lor nu depășește o lună. Cele 5 măsuri economice anunțate de președintele Dodon câteva zile în urmă, coroborate cu amânarea plății creditelor, au în vedere acest lucru. E vorba de restituirea impozitului pe venit a angajatului în proporții diferite pentru diverse categorii de întreprinderi în ideea de a micșora povara asupra firmelor și oferirea de suport financiar pentru persoanele care în aceste vremuri își pierd locul de muncă. În cazul în care criza va dura mai mult (de exemplu 3-4 luni) aceste măsuri nu vor fi suficiente.

Economiștii consideră că pentru această situație, statul va trebui să fie pregătit să intervină masiv prin contribuții financiare pentru angajații aflați în șomaj tehnic (dar și continuarea asistenței pentru moldovenii întorși de peste hotare). În cazul businessului, statul va trebui să coparticipe pentru achitarea (parțială dar consistentă) a costurilor fixe ale întreprinderilor (chiria, plățile pentru utilități, dobânda la datorii, etc). Cea de-a doua fază a intervenției economice va implica cheltuieli importante pe care guvernarea nu le-a prevăzut în buget. Această situație va pune la grea încercare abilitățile structurilor statului de a identifica sursele financiare necesare. Este clar că una din sursele posibile este cea externă dar asupra ei planează încă incertitudine. În afară de ultima tranșă a FMI de 20 milioane de dolari, celelalte surse de finanțare sunt incerte în aceste vremuri tulburi. În aceste condiții, devin prioritare sursele interne de finanțare.

Statul va trebui să facă un efort considerabil pentru a identifica cotloane noi în economia țării care ar putea procura pentru segmentele aflate în dificultate noi resurse financiare. De obicei, aceste zone în Republica Moldova sunt așa-numitele paradisuri fiscale pentru unii businessmani locali și străini. Volens nolens, statul va trebui să recurgă la acest gen de „rechiziție” voalată pentru a rezolva problemele curente. De obicei, populația susține asemenea măsuri întrucât ele implică o anumită redistribuire dinspre cei bogați spre cei săraci. Pentru a obține aceste resurse, șeful statului a cerut Guvernului să redirecționeze 50% din vestita taxă de modernizare a aeroportului de 9% pentru un pasager în Fondul pentru Susținerea Populației. O asemenea repartajare a veniturilor reconfirmă dorința mai veche a guvernării de a face mai echitabilă distribuirea profiturilor în societate în perioadă de criză, obligând oamenii de afaceri să-și strângă cureaua. Astfel, este rezolvată vechea problemă a taxei aeroportuare despre care s-a scris foarte mult în ultimul timp și care a fost o țintă constantă a noii guvernări. În același timp, guvernanții au retezat și profiturile altor firme intermediare, redirecționând 50 la sută din plata lunară de operare, administrare și întreținere a bazei de date centralizate pentru implementarea și realizarea portabilității numerelor.

Astfel, vedem că guvernarea pășește ferm astăzi pe versantul ideologic al echității, cerând din partea îmbogățiților peste noapte din Republica Moldova o mai mare doză de responsabilitate socială. Acest mod de a face dreptate va fi salutat cu siguranță de populația și de businessul mic și mijlociu aflat în restriște.

În același timp, acest accent nou al guvernării, pus pe ideea de egalitate încă nu este bine definit și înțeles. Rămâne să ne clarificăm ulterior dacă acțiunile guvernării de contractare a unor noi resurse prin „rechiziționări voalate” este o acțiune de durată, devenită literă de lege, sau o acțiune temporară concepută doar pentru a trece de criza coronavirusului.