• ro
site logo
  • Geopolitică
  • Politică
  • Economie
  • Social
  • Justiție
  • Bloguri
  • Internațional
15 ianuarie 2025 În Actual, Important

Un cadru legislativ stabil pentru toți agenții economici. Combaterea întârzierii în executarea obligațiilor de plată a fost votat de Executiv

semnul-exclamarii.jpg-ok

Guvernul a aprobat proiectul  privind combaterea întârzierii în executarea obligațiilor de plată în temeiul contractelor, încheiate între profesioniști, între profesioniști și autoritățile publice. 

Documentul prevede unele reglementări, menite să  aducă soluții concrete și să creeze un cadru legislativ previzibil și stabil pentru toți agenții economici. Încasările la timp ajută antreprenorilor să își mențină afacerea.

Astfel, oamenii de afaceri vor avea predictibilitate, plățile fiind încasare în termenii stabiliți.

Mai mult, vor fi descurajate întârzierile nejustificate prin instituirea unor dobânzi de întârziere și despăgubiri care vor asigura o compensare corectă a celor care sunt afectați. Astfel, IMM-urile vor putea să își continue activitatea fără teama că vor rămâne fără lichidități.

Pentru sectorul public, acest proiect va aduce mai multă eficiență în gestionarea finanțelor publice, nu vor exista datorii acumulate din cauza întârzierilor la plată, iar autoritățile vor putea să își onoreze obligațiile în timp util.

Astfel, putem vorbi despre o administrație publică mai eficientă și mai responsabilă, de care vor beneficia toți cetățenii Republicii Moldova.

Proiectul votat va asigura un climat de afaceri stabil, corect și echitabil, care va sprijini dezvoltarea economică a țării, va contribui la atragerea de noi investiții și va contribui la integrarea țării în Uniunea Europeană.

Articolul precedentVlad Filat: După aproape o lună de stare de urgență, Maia Sandu a convocat CSS. O întârziere strategică, meticulos calculată, transformată într-un exercițiu eșuat de imagine…
Articolul următorLiderul CUB: anul 2024 a zguduit puternic sentimentul de omnipotență al guvernării PAS

Postari relevante:

  • 571712609_1264864692346196_7490680662651352073_n
    În noul Parlament au fost constituite șase fracțiuni
  • Screenshot 2025-10-24 104230
    Maia Sandu a numit-o pe Veronica Mihailov-Moraru în funcția de consilier prezidențial în domeniul justiției

Caută

CATEGORII

  • Actual (4.542)
  • Bloguri (317)
  • Breaking (1.323)
  • Economie (407)
  • Geopolitică (346)
  • Important (6.246)
  • Internațional (147)
  • Justiție (144)
  • Politică (3.067)
  • Social (576)
  • Uncategorized @ro (10)

Articole recente

  • În noul Parlament au fost constituite șase fracțiuni 24 octombrie 2025
  • Maia Sandu a numit-o pe Veronica Mihailov-Moraru în funcția de consilier prezidențial în domeniul justiției 24 octombrie 2025
  • Cine vor fi cei 3 adjuncți ai Procurorului Anticorupție 24 octombrie 2025
  • CtEDO confirmă abuzuri grave ale drepturilor omului în regiunea transnistreană, în patru cauze câștigate de reclamanți asistați de Promo-LEX 24 octombrie 2025
  • Partidul „Democrația Acasă” nu susține numirea lui Alexandru Munteanu în calitate de Premier 24 octombrie 2025

Despre proiect

www.coment.md este un proiect nou pe piața media din Republica Moldova, care și-a propus să adune opiniile și comentariile analiștilor, jurnaliștilor și bloggerilor, la un loc și, de asemenea, să publice, constant, propriile analize în privința subiectelor de actualitate.

Ultimele articole

  • În noul Parlament au fost constituite șase fracțiuni 24 octombrie 2025
  • Maia Sandu a numit-o pe Veronica Mihailov-Moraru în funcția de consilier prezidențial în domeniul justiției 24 octombrie 2025
  • Cine vor fi cei 3 adjuncți ai Procurorului Anticorupție 24 octombrie 2025

Arhiva

  • 2025 (3151)
    • octombrie (279)
    • septembrie (531)
    • august (456)
    • iulie (401)
    • iunie (359)
    • mai (330)
    • aprilie (244)
    • martie (188)
    • februarie (178)
    • ianuarie (185)
  • 2024 (1147)
    • decembrie (216)
    • noiembrie (149)
    • octombrie (90)
    • septembrie (105)
    • august (62)
    • iulie (82)
    • iunie (84)
    • mai (92)
    • aprilie (102)
    • martie (95)
    • februarie (43)
    • ianuarie (27)
  • 2023 (353)
    • decembrie (27)
    • noiembrie (42)
    • octombrie (74)
    • septembrie (49)
    • august (44)
    • iulie (23)
    • iunie (8)
    • mai (10)
    • aprilie (21)
    • martie (24)
    • februarie (15)
    • ianuarie (16)
  • 2022 (251)
    • decembrie (26)
    • noiembrie (31)
    • octombrie (12)
    • septembrie (18)
    • august (19)
    • iulie (22)
    • iunie (19)
    • mai (29)
    • aprilie (27)
    • martie (16)
    • februarie (17)
    • ianuarie (15)
  • 2021 (407)
    • decembrie (15)
    • noiembrie (37)
    • octombrie (26)
    • septembrie (25)
    • august (29)
    • iulie (47)
    • iunie (51)
    • mai (40)
    • aprilie (34)
    • martie (31)
    • februarie (42)
    • ianuarie (30)
  • 2020 (282)
    • decembrie (15)
    • noiembrie (25)
    • octombrie (27)
    • septembrie (19)
    • august (22)
    • iulie (23)
    • iunie (25)
    • mai (26)
    • aprilie (25)
    • martie (31)
    • februarie (21)
    • ianuarie (23)
  • 2019 (479)
    • decembrie (25)
    • noiembrie (57)
    • octombrie (30)
    • septembrie (42)
    • august (30)
    • iulie (43)
    • iunie (46)
    • mai (44)
    • aprilie (55)
    • martie (39)
    • februarie (30)
    • ianuarie (38)
  • 2018 (245)
    • decembrie (39)
    • noiembrie (42)
    • octombrie (47)
    • septembrie (43)
    • august (39)
    • iulie (30)
    • iunie (3)
    • mai (1)
    • aprilie (1)

Facebook

Coment.md
Coment.md © Copyright 2018 | Toate Drepturile Rezervate