• ro
site logo
  • Geopolitică
  • Politică
  • Economie
  • Social
  • Justiție
  • Bloguri
  • Internațional
10 octombrie 2018 În Breaking, Important, Politică

Unde a dispărut opoziţia pro-europeană?

semn

www.coment.md

De ceva timp, opoziţia pro-europeană s-a „cuminţit” – doar arareori mai face câte un micuţ protest (care, în mare parte, trece pe neobservate), în rest nu organizează conferinţe de presă (cu mici excepţii), nu vine cu demersuri, iniţiative, sesizări, nu face propuneri, nu lansează programe de alternativă, nu suflă un cuvânt despre mersul negocierilor privind participarea la următoarele alegeri parlamentare, nu deleagă candidaţi pentru circumscripţiile uninominale şi chiar pe la emisiuni tv reprezentanţii săi apar rar, iar când apar nu spun nimic nou. În această situaţie, e logic să ne întrebăm ce se întâmplă cu opoziţia pro-europeană?

Prima posibilă explicaţie e că opoziţia pro-europeană e în criză de idei, nu are o strategie clară şi nu ştie cum să se poziţioneze în raport cu noile realităţi politice. Şi anterior partidele de pe această parte a eşichierului politic nu păreau să aibă careva strategie politică, dar acum acest lucru e mai evident ca oricând. Aceasta ridică mari semne de întrebare privind eficienţa opoziţiei pro-europene şi rezultatul pe care-l va înregistra în alegerile parlamentare.

A doua posibilă explicaţie este că procesul de negocieri privind participarea principalelor partide pro-europene de opoziţie în comun la următoarele alegeri decurge destul de anevoios, sunt multe probleme şi, până la depăşirea lor, reprezentanţii respectivelor formaţiuni încearcă să se abţină (pe cât acest lucru e posibil) de la ieşiri în public. Cel puţin, nu o fac atât de des ca şi anterior. E o teză cât se poate de posibilă, mai ales că nu e un secret că, doar impuse de anumite necesităţi, partidele pro-europene fac eforturi pentru a fi împreună, în realitate rivalitatea dintre ele fiind foarte mare.

A treia posibilă explicaţie este că partidele pro-europene nu şi-au revenit încă după decepţia suferită la finele lunii august. Nu este un secret că aceste partide au aşteptat mult mai mult de la protestul împotriva guvernării ce a avut loc atunci. Speranţa partidelor pro-europene (şi acest lucru l-au afirmat chiar şi unii reprezentanţi ai acestora) a fost că protestul va fi unul masiv, va trece în unul permanent şi va dura minimum până la începutul campaniei electorale, dacă nu chiar până în ziua alegerilor. Şi, într-adevăr, potenţial protestatar în societatea moldovenească există (lucru care se vede clar şi din sondaje), iar problema, cel mai probabil, constă în capacitatea partidelor pro-europene de a-l mobiliza.

A patra posibilă explicaţie este că partidele pro-europene au decis să aştepte ca să vadă cu ce se va termina lupta dintre democraţi şi socialişti, care ia avânt tot mai mult. Nu e exclus că pro-europenii au decis să nu-i „hărţuiască” pe democraţi, pentru ca aceştia să nu fie nevoiţi să lupte pe două fronturi şi să-şi concentreze toate eforturile pe bătălia cu socialiştii. Pentru partidele pro-europene, socialiştii sunt un duşman ideologic şi ele înţeleg că sunt mult mai slabe decât PSRM, de aceea şi aşteaptă acum să vadă ce va ieşi din campania iniţiată de PDM.

A cincea posibilă explicaţie e că opoziţia pro-europeană, care anterior s-a manifestat destul de activ, pur şi simplu a obosit şi intenţionat şi-a luat o pauză pentru a-şi reface puterile înainte de startul campaniei electorale.

Aşa sau altfel, dar această „tăcere” a opoziţiei pro-europene, cu siguranţă, nu e în favoarea ei. Or, aceasta ar putea duce la o apatie şi mai mare în rândurile electoratului pro-european şi atunci despre un rezultat bun al dreptei pro-europene în următorul scrutin parlamentar nu se va putea de vorbit nici măcar în termeni teoretici.

Articolul precedentCine şi de ce l-a „turnat” pe Iurie Leancă şi ce va urma
Articolul următorRaportul corectitudinii politice ori al intereselor partinice

Postari relevante:

  • mandate de deputat
    Curtea Constituțională a confirmat rezultatele alegerilor parlamentare și a validat mandatele deputaților aleși
  • IMG_9227
    Cristina Gherasimov, în discuții cu oficiali europeni despre prioritățile Republicii Moldova în viitor

Caută

CATEGORII

  • Actual (4.444)
  • Bloguri (316)
  • Breaking (1.321)
  • Economie (407)
  • Geopolitică (339)
  • Important (6.147)
  • Internațional (147)
  • Justiție (138)
  • Politică (2.985)
  • Social (568)
  • Uncategorized @ro (10)

Articole recente

  • Curtea Constituțională a confirmat rezultatele alegerilor parlamentare și a validat mandatele deputaților aleși 16 octombrie 2025
  • Cristina Gherasimov, în discuții cu oficiali europeni despre prioritățile Republicii Moldova în viitor 16 octombrie 2025
  • Cazul Partidului Republican „Inima Moldovei”, în atenția Ambasadei SUA. Irina Vlah: Ne aflăm într-o situație fără precedent 16 octombrie 2025
  • Opinie: Graba cu care președintele PAS a anunțat numele candidatului la șefia Guvernului e una care pune presiune pe doamna Sandu 16 octombrie 2025
  • Anca Dragu, în discuții cu directorul Departamentului European al FMI 16 octombrie 2025

Despre proiect

www.coment.md este un proiect nou pe piața media din Republica Moldova, care și-a propus să adune opiniile și comentariile analiștilor, jurnaliștilor și bloggerilor, la un loc și, de asemenea, să publice, constant, propriile analize în privința subiectelor de actualitate.

Ultimele articole

  • Curtea Constituțională a confirmat rezultatele alegerilor parlamentare și a validat mandatele deputaților aleși 16 octombrie 2025
  • Cristina Gherasimov, în discuții cu oficiali europeni despre prioritățile Republicii Moldova în viitor 16 octombrie 2025
  • Cazul Partidului Republican „Inima Moldovei”, în atenția Ambasadei SUA. Irina Vlah: Ne aflăm într-o situație fără precedent 16 octombrie 2025

Arhiva

  • 2025 (3052)
    • octombrie (180)
    • septembrie (531)
    • august (456)
    • iulie (401)
    • iunie (359)
    • mai (330)
    • aprilie (244)
    • martie (188)
    • februarie (178)
    • ianuarie (185)
  • 2024 (1147)
    • decembrie (216)
    • noiembrie (149)
    • octombrie (90)
    • septembrie (105)
    • august (62)
    • iulie (82)
    • iunie (84)
    • mai (92)
    • aprilie (102)
    • martie (95)
    • februarie (43)
    • ianuarie (27)
  • 2023 (353)
    • decembrie (27)
    • noiembrie (42)
    • octombrie (74)
    • septembrie (49)
    • august (44)
    • iulie (23)
    • iunie (8)
    • mai (10)
    • aprilie (21)
    • martie (24)
    • februarie (15)
    • ianuarie (16)
  • 2022 (251)
    • decembrie (26)
    • noiembrie (31)
    • octombrie (12)
    • septembrie (18)
    • august (19)
    • iulie (22)
    • iunie (19)
    • mai (29)
    • aprilie (27)
    • martie (16)
    • februarie (17)
    • ianuarie (15)
  • 2021 (407)
    • decembrie (15)
    • noiembrie (37)
    • octombrie (26)
    • septembrie (25)
    • august (29)
    • iulie (47)
    • iunie (51)
    • mai (40)
    • aprilie (34)
    • martie (31)
    • februarie (42)
    • ianuarie (30)
  • 2020 (282)
    • decembrie (15)
    • noiembrie (25)
    • octombrie (27)
    • septembrie (19)
    • august (22)
    • iulie (23)
    • iunie (25)
    • mai (26)
    • aprilie (25)
    • martie (31)
    • februarie (21)
    • ianuarie (23)
  • 2019 (479)
    • decembrie (25)
    • noiembrie (57)
    • octombrie (30)
    • septembrie (42)
    • august (30)
    • iulie (43)
    • iunie (46)
    • mai (44)
    • aprilie (55)
    • martie (39)
    • februarie (30)
    • ianuarie (38)
  • 2018 (245)
    • decembrie (39)
    • noiembrie (42)
    • octombrie (47)
    • septembrie (43)
    • august (39)
    • iulie (30)
    • iunie (3)
    • mai (1)
    • aprilie (1)

Facebook

Coment.md
Coment.md © Copyright 2018 | Toate Drepturile Rezervate